În chiar ziua victoriei sale lipsite de glorie, Traian Băsescu şi-a arătat adevărata faţă, prin două ieşiri care-i reflectă fidel personalitatea: jignirea incalificabilă a unei ziariste şi propunerea democraţiei directe ca modalitate de conducere. Agresivitatea de care a dat dovadă la adresa demnităţii umane şi a democraţiei instituţionale este consecinţa nesancţionării la timp a derapajelor sale grosolane şi autoritariste şi un prim duş rece pentru cei care, cu uşurinţă, i-au dat girul. Sintetizând cele 30 de zile de suspendare a preşedintelui, prestigiosul cotidian britanic „The Times” observa: „campania murdară dinaintea referendumului pare a ridica politica la înălţimi ameţitoare ale absurdului”. În consecinţă, evenimentele din proaspăta membră a UE erau catalogate drept „cea mai bizară luptă politică din Europa de Est de după căderea comunismului”. Prea obişnuiţi cu rahatul politic românesc, s-ar putea să nu-i mai simţim miasmele. Europei, însă, iată că-i pute anormalitatea dintr-o ţară care, abia primită în familia ţărilor civilizate, s-a şi dedat unei porcăieli unice pe bătrânul continent. Absurdul are o caracteristică esenţială: e nelimitat. Iar România e demonstraţia permanentă a acestui adevăr. Campania de o demagogie sălbatică pentru referendum a fost încununată cu un vot pe măsură. Din 18 milioane de români cu drept de vot, 10 milioane au ignorat referendumul ce-l viza pe preşedintele lor. Absenteismul masiv spune multe într-o ţară care se afundase, cu patima stârnită de accesul la fructul oprit, până-n gât în politica gălăgioasă a anilor ’90. După 17 ani de la căderea comunismului, iată, însă, că majoritatea românilor refuză să-şi exercite cel mai important drept democratic: acela de a-şi alege, în mod liber, conducătorul. Faptul în sine spune totul despre reacţia poporului faţă de clasa politică. Este vorba, aici, de un refuz civic de a mai valida o clică decuplată de la problemele reale ale cetăţenilor pe care pretinde că-i reprezintă. Iar sancţiunea a fost aplicată de majoritatea populaţiei, prin întoarcerea spatelui, întregii clase politice, inclusiv PD-ului şi suspendatului. Din cele 8 milioane de votanţi, 6 milioane au optat pentru rămânerea lui Băsescu în fruntea statului, celelalte 2 milioane pronunţându-se împotrivă. Aşadar, numai o treime din electorat a validat revenirea la putere a suspendatului, ceea ce nu l-a împiedicat pe acesta să-şi aroge încrederea tuturor românilor. Lătrăii din PD şi lingăii săi din presă s-au grăbit să trâmbiţeze victoria pretins categorică în termeni greţos de adulatori, folosiţi de obicei, de-a lungul istoriei, pentru a slăvi triumfurile dictatorilor. Beat de putere, Băsescu s-a trezit călcând, cu seninătatea ignorantului, pe urmele conducătorului libian Kadhafi, teoreticianul conceptului de „democraţie directă”. După ce a aruncat în aer eşafodajul instituţional, prin atacurile furibunde la adresa Guvernului, Parlamentului, Presei, Justiţiei, partidelor politice şi a mediului de afaceri ce refuză să facă sluj în faţa sa, preşedintele, propunând întâlniri din trei în trei luni în Piaţa Universităţii, pentru „raportul în faţa românilor”, a dat glas visului său: numai El şi adulatorii săi! Doar El şi Poporul său! O caricaturizată şi întârziată variantă mioritică pentru „Ein Volk, ein Reich, ein Fuhrer!” („Un popor, un imperiu, un conducător!”), cum proclama Hitler. Drumul spre „Heil, Băse!” trebuie, însă, pavat cu sintagme generoase, precum „păsărică”, drept apelativ pentru o femeie, sau „ţigancă împuţită”, drept calificativ pentru o minoritate etnică. Iar când cele două sintagme dovedind bună creştere şi toleranţă sunt adresate unei jurnaliste, cu atât mai bine: presa care îndrăzneşte să-l critice pe marinelu’ salvator trebuie adusă la tăcere prin orice mijloace, inclusiv prin agresiune fizică şi furt. Iată, aşadar, cum rasismul de pe stadioanele lui Gigi Becali, sexismul dintr-o ţară eminamente misogină, aroganţa ciocoiască dintr-o societate în care legea e făcută de mitocanii îmbogăţiţi peste noapte - toate acestea sunt ridicate la rang de politică de stat de un preşedinte care vorbeşte despre europenizarea ţării sale, în vreme ce se comportă ca un şef de trib din jungla africană. Traian Băsescu n-are de ce să mai aştepte trei luni până la raportul faţă de coloanele de adepţi ce-i urmează orbeşte hăhăitul. Îi poate convoca la kilometrul zero al democraţiei româneşti, în Piaţa Universităţii, să se laude cu primele sale isprăvi. Să vadă că, dacă schimbare au vrut, de schimbare au parte! Doar n-au votat degeaba, pentru România europeană, un preşedinte extremist, xenofob, populist, rasist, violent şi mitocan! La mai mare, popor român, că eşti în stare!