Începe verificarea listelor electorale permanente - Nouă situaţii de verificat
Guvernul a transmis ieri tuturor prefecturilor din ţară modalitatea prin care trebuie actualizate listele electorale permanente. Primăriile au termen până la data de 24 august să încheie verificarea cu privire la corectitudinea întocmirii acestor liste, urmând ca centralizarea la nivelul fiecărui judeţ să se încheie până în data de 27 august.
Prefectura Bihor a anunţat ieri că Ministerul Administraţiei şi Internelor a transmis care sunt măsurile necesare pentru actualizarea listelor electorale permanente. "Potrivit Memorandumului, vor fi efectuate verificări cu privire la corectitudinea întocmirii listelor electorale permanente, în vederea identificării cazurilor de neoperare a înregistrărilor potrivit modificărilor obligatorii impuse de aplicarea prevederilor legii pentru: persoanele decedate; persoanele care şi-au pierdut dreptul de a vota; persoanele care au obţinut statutul de cetăţean român cu domiciliul în străinătate; persoanele care au pierdut cetăţenia română; persoanele al căror act de identitate a expirat şi nu a fost reînnoit; persoanele care şi-au schimbat domiciliul fără a fi radiate din lista localităţii rezidenţei anterioare; persoanele care se identifică la un domiciliu într-un număr ce nu se corelează cu suprafaţa locuibilă şi numărul de camere ale imobilului; persoanele care şi-au schimbat numele prin căsătorie, divorţ, pe cale administrativă; persoanele cu reşedinţa/domiciliul în străinătate", se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Bihor. Ca urmare a acestei informări primite de la Executiv, Instituţia Prefectului a transmis, ieri, o circulară către fiecare administraţie publică locală, prin care se cere întocmirea atât a unui tabel nominal, cât şi a unui tabel numeric, pentru fiecare din cele nouă cazuri avute în vedere la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale. Potrivit Prefecturii, la nivel local tabelele trebuie să fie întocmite până la data de 24 august şi vor fi semnate de către primar, secretarul unităţii administrativ-teritoriale, şeful serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor. La nivel judeţean, termenul limită pentru centralizarea datelor este 27 august, iar tabelele vor purta semnăturile prefectului, preşedintelui Consiliului Judeţean şi şefului Serviciului public comunitar judeţean de evidenţă a persoanelor. "Datele se vor transmite zilnic, până la ora 17.00, centralizat la nivel judeţean, numai de către Instituţia Prefectului. În ziua de 10 august 2012 va fi efectuată prima comunicare de date", se mai arată în comunicat.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.