​Începând de azi, Claudiu Pop nu mai ocupă funcţia de prefect al judeţului Bihor. În şedinţa de Guvern s-a decis ca în locul lui Pop să fie numit şeful Finanţelor Publice Bihor, Ioan Mihaiu.

 

Printre actele normative adoptate de Guvern, două au vizat judeţul Bihor: prima hotărâre a vizat „încetarea exercitării, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Bihor de către domnul Claudiu-Adrian Pop”, iar cea de-a doua se referă la „exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Bihor de către domnul Ioan Mihaiu”. Înlocuirea din funcţia de prefect a lui Cladiu Pop cu Ioan Mihaiu a fost vehiculată de câteva luni, motivele fiind relaţiile tot mai proaste între Pop şi preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang. Printre divergenţele dintre cei doi a fost şi cea legată de referendumul pentru unificarea Oradiei cu Sînmartinul: în timp ce Ioan Mang s-a opus proiectului, Claudiu Pop a fost printre cei care l-au susţinut şi i-a îndemnat pe orădeni să se prezinte la vot. În ciuda zvonurilor legate de iminenta plecare a lui Claudiu Pop din fruntea Instituţiei Prefectului, liderul social-democrat susţinea că nu urmăreşte să-l schimbe din funcţie. Cu toate acestea, dimineaţă s-a aflat că în şedinţa de Guvern, care începea la ora 15.00, urma să fie consfinţită această schimbare. Din acest motiv, încă de dimineaţă, o parte dintre primarii PSD au venit la Oradea să discute cu Ioan Mang, cerându-i lămuriri, nemulţumiţi fiind că ei nu au fost consultaţi înainte de luarea acestei decizii. Ulterior, după-amiază, Mang a convocat, la Ţeţchea, o şedinţă a Comitetului Executiv Judeţean, structură din care fac parte şi primarii social-democraţi. Liderul PSD susţinea că a aflat informaţia dimineaţă, chiar de la Claudiu Pop. Pe de altă parte, liderul ALDE Bihor, Traian Bodea, a declarat că nici el nu a fost consultat cu privire la schimbarea prefectului, însă susţine că această decizie ţine de politica guvernamentală. „Dacă premierul consideră așa, își numește singur persoana cu care va lucra, pentru aplicabilitatea programului guvernamental”, a menţionat Bodea, adăugând că el a aflat informaţia din presă. Claudiu Pop ocupă funcţia de prefect din anul 2012. Înainte, el a fost deputat PSD în mandatul 2004-2008 şi preşedinte al PSD Oradea.