La sfat cu subalternii din deconcentrate
Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, s-a întâlnit, marţi, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Bihor, cu şefii serviciilor deconcentrate din subordine, la care au participat prefectul Gavrilă Ghilea şi vicepreşedintele CJ, Dumitru Voloşeniuc. Borbely s-a arătat nemulţumit că în Bihor nu a fost constituită Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), necesară pentru realizarea proiectului privind depozitarea şi trasportul deşeurilor la nivelul judeţului.
Ministrul Mediului a precizat că în judeţul Bihor urmează să se deruleze, prin POS Mediu, trei proiecte a căror valoare însumată ajunge la aproximativ 200 milioane de euro. Este vorba despre proiectul de modernizare a CET Oradea, APAREGIO şi proiectul privind gestionarea deşeurilor. Directorul general al Autorităţii Naţionale de POS Mediu, Doina Franţ, a precizat că proiectul privind reabilitarea CET-ului, în valoare de peste 70 milioane de euro, este clarificat din punct de vedere tehnic, mai trebuind doar stabilite ţintele de performanţă pentru Electrocentrale, astfel încât proiectul să fie sustenabil. "Protocolul va fi semnat la sfârşitul săptămânii viitoare, pentru a putea fi trimis la Bruxelles", susţine Franţ. În ceea ce priveşte APAREGIO, Doina Franţ a menţionat că proiectul a fost aprobat informal de la Uniunea Europeană, urmând ca, în maximum o lună, decizia să fie transmisă în scris pentru a putea fi semnat contractul. Directorul general al Autorităţi de POS Mediu a menţionat că probleme sunt în cazul proiectului privind gestionarea deşeurilor. "S-a aprobat foarte greu master-planul", a afirmat Doina Franţ, adăugând că au fost impuse două condiţionalităţi legate de unele probleme din proiect: una legată de realizarea unei staţii de transfer la 8 km de Oradea, cealaltă legată de înfiinţarea unui depozit temporar, pe perioada de vară, în zona Beiuş. Realizarea proiectului este condiţionată şi de înfiinţarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară. Borbely s-a arătat deranjat că aceasta nu a fost deja înfiinţată în judeţul Bihor. "Domnule vicepreşedinte, ticăie ceasul", l-a avertizat Borbely pe Voloşeniuc, CJ fiind responsabil cu proiectul privind deşeurile. Ministrul Mediului a recomandat ca în trei săptămâni să fie organizată o întâlnire cu administraţiile locale care încă nu au aderat la ADI. Pe de altă parte, şefii de instituţii deconcentrate din subordinea Ministerului Mediului au prezentat problemele cu care se confruntă. Astfel, şeful Direcţiei Silvice, Liviu Laza Matiuţă, a precizat că o persoană din Alba Iulia, decedată recent, a câştigat, la Judecătoria Aleşd, procesul privind retrocedarea a 63.000 ha de pădure, în condiţiile în care statul este proprietar, în judeţul Bihor, a 68.000 ha de pădure. Matiuţă a solicitat sprijin pentru modernizarea cabanei de vânătoare de la Băile Felix, însă ministrul a precizat că nu alocă niciun leu decât dacă investiţia va aduce bani. "Nu am chef să dau bani de la Romsilva pentru ca să meargă cineva de trei ori la vânătoare acolo", a afirmat Laszlo Borbely.
Un moment mai tensionat a fost când ministrul a realizat că la întâlnire nu a fost prezent comisarul şef al Gărzii de Mediu Bihor, Călin Mocan, care s-ar fi aflat la Bucureşti. "Când îţi vine ministrul în judeţ, nu te duci în Bucureşti", a tunat ministrul Mediului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.