Democrat-liberalul Octavian Bot critică decizia fostului lider PD, Petre Roman, de a candida la alegerile parlamentare din 30 noiembrie pentru PNL. "Poţi înţelege o alianţă între forţe politice cu orientări diferite. Cum să înţelegi însă candidatura unuia ca Petre Roman, declarat de stânga, într-un partid liberal, care pretinde că este de dreapta", susţine Bot, adăugând că o astfel de candidatură demonstrează că PNL "nu are nicio legătură cu gloriosul partid al brătienilor şi, cu atât mai puţin, cu liberalismul de dreapta". Politicianul PD-L menţionează, ironic, faptul că, pe lângă Petre Roman, pentru liberali vor mai candida, printre alţii, actorii şi cântăreţii Dida Drăgan, Florin Călinescu şi Mihai Pocorschi. "PNL este astăzi un partid în care oportuniştii sunt primiţi cu braţele deschise, pe principiul că toţi ne naştem liberali", a mai precizat Octavian Bot.