Mihai Bar: “Vom construi de unde am rămas”
Plecarea în bloc a primarilor social-democraţi este considerată de liderul PSD Bihor, Mihai Bar, o pierdere pentru partid, însă acesta încă mai speră că formaţiunea din care face parte va rămâne cea mai puternică din viaţa politică. Totodată, Bar consideră că, până la sfârşitul acestui an, vor fi restructurate toate organizaţiile locale şi vor fi stabiliţi candidaţii pentru alegerile locale.
Liderul social-democrat bihorean a declarat că ceea ce a rămas în urma plecărilor masive a aleşilor locali ai PSD constituie fotografia exactă a ceea ce înseamnă acum această formaţiune politică. "Orice plecare din PSD reprezintă o pierdere pentru noi, însă partidul va rămâne cea mai puternică formaţiune politică. Ceea ce contează este numărul adeziunilor, precum şi simpatizanţii PSD. Vom construi de unde am rămas", a declarat, optimist, Mihai Bar. Acesta a precizat că, începând din luna septembrie, va începe restructurarea organizaţiilor locale, ba chiar şi stabilirea viitorilor candidaţi pentru aegerile locale din 2008. "Poate aşa s-a făcut curăţenia de care era nevoie în partid. Sunt, totuşi, surprins de plecările unora dintre primari, însă acest lucru se petrece atâta timp cât politica se face numai şi numai din interes. Regret că unii dintre cei care au plecat spre partidul de fete-fecioare au aceeaşi aplecare spre afaceri ca noii lor şefi de partid. Ştiu că unii dintre ei au fost nevoiţi să plece. Ştiu de unul care a trebuit să facă acest pas numai pentru ca soţia sa să poată obţine un post de director sau director adjunct", a mai adăugat Bar, fără a-l nominaliza pe edilul la care a făcut referire. Pe de altă parte, liderul social-democrat susţine că plecările aleşilor locali nu sunt altceva decât un tribut al greşelilor mari făcute de PSD Bihor la alegerile din 2004. Acesta nu a scăpat prilejul să-l atace pe fostul său coleg de partid, Gavrilă Ghilea. "Era greu de crezut că PSD a putut obţine funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, în condiţiile în care PD, PNL şi UDMR deţineau mai mult de două treimi din voturi", a declarat Bar, convins că Ghilea a părăsit partidul nu din cauza neînţelegerilor cu preşedintele executiv Alexandru Retegan, ci pentru a-şi urmări propriile interese.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.