Evenimentele din Moldova dau din nou măsura forţei externe a României. Şi nu e vorba aici de lipsa entuziasmului şi a agitaţiei pro unioniste. Am mai avut la începutul anilor '90 un asemenea val unionist şi a trecut ca orice val. Podul de flori s-a dus, a venit apa şi l-a luat.

În primul rând că elementul românesc din Basarabia este puternic mutilat. Oamenii de acolo n-au o părere foarte bună despre fraţii de peste Prut, ba chiar tind să ne privească de sus. Fac asta pentru că foarte mulţi de acolo, chiar dacă nu sunt ruşi, au ajuns să se simtă ruşi. Există bineînţeles circumstanţe atenuante, rusificarea, bolşevismul. Umbra marelui urs sovietic a acoperit Basarabia, chiar şi-n momentele de hibernare de după destrămarea Uniunii. Dar dincolo de toate aceste constrângeri, există şi un anumit oportunism istoric şi anume tendinţa de-a te da cu cel mai tare şi de-a te lăsa asimilat. Este foarte adevărat că noi nu mai reprezentăm o tentaţie pentru basarabeni, cei care vor o viaţă liberă o saltă direct în Occident. Situaţia demografică şi economică din Moldova e una deosebită. Salariul mediu în Moldova este de 45 de dolari pe lună, în timp ce coşul minim de consum este dublu, fiind estimat la 88 de dolari. Analiştii occidentali estimează numărul cetăţenilor care lucrează, legal sau ilegal, în străinătate la circa 600.000 de persoane, cea mai mare rată a emigrărilor din Europa. Practic, o treime din populaţia aptă de muncă este plecată din ţară. Anul trecut, aceşti emigranţi, în cea mai mare parte ilegali, au transferat în ţară peste 300 milioane de dolari, sumă comparabilă cu bugetul de stat. În această situaţie, România nu poate face nimic în acest moment, în sensul unionismului. Sunt câteva milioane de români care au plecat să muncească în străinătate, iar noi nici pe aceia nu suntem în stare să-i atragem înapoi, darmite pe basarabeni.
Problema nu este de-a imputa vocilor publice, lipsa strigătului şi a vocalizelor patriotarde, pentru că ele nu au cum să mişte sufletele moarte de dincolo de Prut. Pe de altă parte, nici de dincolo nu se aud decât voci răzleţe. Piedica nu este Voronin. Chiar dacă ar ajunge forţele opoziţiei la putere, Basarabia ar rămâne aservită Rusiei, independenţa ei fiind doar pe hârtie, democraţia, de asemenea.
Legat de abuzurile aduse libertăţii omului de către regimul comunist de la Chişinău, surprinde pasivitatea Occidentului. În mod normal şi America ar trebui să aibă o poziţie, dacă avem în vedere imaginea pe care şi-o autopromovează de mare putere ce veghează şi păzeşte democraţia, monitorizând cu lupa pe glob abaterile unor regimuri totalitare. Istoria e simplă în cazul acesta, acolo unde nu e sfera noastră de influenţă şi nu avem noi interese, nu ne băgăm. E atitudinea cinică seculară a Occidentului. În Basarabia, NATO nu mai intervine cu bombe să-l dea jos pe Voronin, un Miloşevic mai mic. Normal, ce-i al Rusiei e al Rusiei, fiecare mare putere îşi are faliţii ei. În faţa acestei situaţii, România rămâne mereu paralizată. Deşi suntem în UE şi NATO, ştim şi de frica Rusiei, chiar dacă declarativ ne mai permitem câte-o mică obrăznicie. Am fost şi vom rămâne mereu o punte, iar peste o punte calcă toată lumea şi nimic mai mult.

Aşa că mă tem că noi va trebui să spunem altfel decât Ştefan cel Mare, că Moldova nu e a noastră şi nici a urmaşilor noştri, ci a Rusiei şi a urmaşilor ei...