Nemulţumit de întârzierea lucrărilor la Centrul Oncologic
Fostul ministru al Sănătăţii, senatorul Cseke Attila, a declarat, ieri, că persoanele care tot amână finalizarea lucrările la Centrul Oncologic ar trebui să vadă în ce condiţii sunt trataţi bolnavii de cancer la Staţionarul II.
"Eu le recomand tuturor celor care au probleme cu efectuarea lucrărilor să meargă la secţia de Oncologie, să vadă condiţiile, şi dacă ies de acolo cu sufletul liniştit, să ne mai uităm la cum se construieşte. Centrul trebuia inaugurat! Am înţeles că în campanie nu s-a putut. Dar în luna mai ni s-a spus că va fi în iulie, în iunie ni s-a spus că în octombrie-noiembrie, iar acum nu mai ştiu ce va fi", a afirmat parlamentarul UDMR, care a amintit că în timpul campaniei electorale, când a atras atenţia asupra întârzierii lucrărilor din motive politice "unii s-au supărat" şi "i-au trântit uşa în nas". Cseke a mai menţionat că decizia privind "cea mai importantă investiţie din Oradea" a fost luată în 2010, când era ministru al Sănătăţii, la masă fiind şi reprezentanţii conducerii Primăriei Oradea de la acea dată, Ilie Bolojan şi Gheorghe Carp. Senatorul consideră că licrările ar trebui finalizate la termen, iar dacă ulterior se va găsi finanţare pentru extinderea cu alte două nivele să se continue lucrările. Cseke consideră că Ministerul Sănătăţii ar putea să decidă să retragă banii acordaţi pentru Centrul Oncologic dacă vede că aceştia nu sunt folosiţi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.