În ajun de an electoral, PSD creşte... cantitativ În conferinţa de presă de ieri, liderii PSD Bihor au anunţat că valul de aderări şi fuziuni din ultima perioadă i-a convins de necesitatea măririi numărului de organizaţii de la nivelul municipiului Oradea. Astfel, se preconizează ca, până în primăvară, vechii şi noii soldaţi social-democraţi orădeni să se constituie în 35-40 de organizaţii, faţă de cele 20 câte sunt în acest moment. Se speră că, prin aceste modificări în organigrama PSD Oradea, membrii vor deveni mai activi, mai ales că vin alegerile. "Prin aderările din ultima perioadă, am remarcat o creştere nu numai numerică a organizaţiei noastre, ci şi calitativă. Să nu uităm că s-au înscris în PSD patru foşti membri marcanţi ai PUR Bihor: Ioan Mintaş, Leontin Ţârlea, Carmen Polman şi Dumitru Popa", a declarat Ioan Şereş, vicepreşedinte al PSD Bihor. Luni seara, în şedinţa Delegaţiei Permanente a social-democraţilor bihoreni, în urma unei videoconferinţe cu preşedintele PSD, Adrian Năstase, s-a decis cooptarea celor nouă membri ai PSM propuşi în structurile de conducere ale filialei judeţene a partidului de guvernământ. Va fi sau nu patinoar? Problema care a încins spiritele, săptămâna trecută, a fost decizia consilierilor PSD de a nu vota pentru construirea patinoarului în Parcul I.C. Brătianu. Explicaţia pentru poziţia adoptată de consilierii social-democraţi a fost dată de vicepreşedintele Gavrilă Ghilea. "Consilierii PSD nu sunt împotriva construirii patinoarului. Ei doar nu sunt de acord cu amplasamentul propus de finanţator, pentru că Parcul I.C. Brătianu va fi prea încărcat de terenurile de tenis şi de fotbal care vor fi amenajate acolo. Consilierii noştri au considerat mai potrivit ca patinoarul să se construiască lângă Sala Sporturilor, unde este loc suficient", a declarat vicepreşedintele social-democrat. Vicepreşedintele Ioan Mang a adăugat: "Primăria municipiului Oradea nu are planuri coerente, ci aşteaptă propuneri din partea investitorilor. În cazul patinoarului, Primăria trebuia să stabilească amplasamentul şi să-l prezinte posibililor finanţatori, nu aceştia să vină cu locul deja stabilit." Părerea preşedintelui PSD Bihor diferă de cea a colegilor săi de partid. "Şedinţa Consiliului Local Oradea nu a fost bine pregătită, consilierii noştri nefiind informaţi suficient. Dacă executivul dorea realizarea acestui patinoar, probabil ar fi găsit înţelegere şi la consilierii noştri, dar din cauză că informaţiile au fost prea puţine, iar timpul prea scurt pentru analizarea lor, nu cred că vreun consilier PSD ar fi fost împotriva construirii patinoarului, dacă s-ar fi purtat, în prealabil, discuţii pe această temă. De aceea, cerem, în mod oficial, Primăriei să pună la dispoziţia consilierilor, din timp, documentaţia aferentă proiectelor de hotărâri înscrise pe ordinea de zi a şedinţelor Consiliului Local", a declarat Florian Serac.