PDL şi preşedintele suspendat Traian Băsescu - Boicot la referendum
Colegiul Director al PDL a decis, marţi, să îndemne alegătorii să nu participe la vot la referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Colegiul Director al PDL s-a decis, cu 89 de voturi "pentru" şi o abţinere, ca democrat-liberalii să spună "Nu" referendumului, arătând că îi roagă pe cetăţenii să nu participe la "o astfel de mascaradă pusă în scenă de USL".
Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat după şedinţa respectivă că membrii şi simpatizanţii PDL nu pot valida "un şir de nereguli şi abuzuri", care a început în urmă cu două luni cu atacurile la judecătorii Curţii Constituţionale, eliminarea Avocatului Poporului, schimbarea preşedinţilor celor două Camere şi suspendarea lui Traian Băsescu fără ca acesta să fi încălcat Constituţia. Vasile Blaga a spus că "abuzurile" USL nu s-au oprit şi că, deşi PDL a cerut să se respecte aceleaşi condiţii care au fost asigurate şi la alegerile din 2009, USL s-a opus. El a spus că USL a desfiinţat şi birourile electorale din comune şi oraşe, astfel încât să fie greu să se ia o decizie în privinţa unor eventuale plângeri, iar PDL are doar un reprezentant în birourile electorale faţă de cinci ai USL. "Rugăm cetăţenii să nu participe la o astfel de mascaradă pusă în scenă de către USL", a spus Blaga, arătând că preşedintele Traian Băsescu nu a fost suspendat pentru că ar fi încălcat Constituţia. Întrebat cum a reuşit să-l convingă pe Traian Băsescu să fie de acord cu neparticiparea la vot la referendum, Blaga a răspuns: "Nu am reuşit să-l conving, nu mi-am propus să-l conving, este decizia Colegiului Director". Blaga a adăugat că, atunci când Traian Băsescu spunea că doreşte ca lumea să participe la referendum, nu era luată niciuna din măsurile USL criticate de PDL. "Nici pe departe nu credeam că vor fi organziate secţii de votare în restaurante şi hoteluri la munte şi la mare, că nu o să existe o evidenţă clară a celor care votează pe liste suplimentare, că nu o să avem camere de luat vederi şi declaraţii pe propria răspundere. Nu ştiam lucrurile acestea", a spus Blaga.
Neprezentarea este ruşinoasă, dar sănătoasă
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat tot ieri că neprezentarea la vot la referendum "poate fi mai valoroasă" decât un vot împotriva demiterii sale, el susţinând că prin această atitudine nu este laş, ci acţionează pentru interesul naţional. Traian Băsescu a susţinut, într-o discuţie on-line la ziare.com, că neprezentarea la vot la referendum "poate fi mai valoroasă" decât un vot împotriva demiterii sale, pentru că în acest fel cei care au dat "lovitura de stat" nu pot să-şi valideze demersul prin referendum. Întrebat de ce alege să fie laş, Băsescu a răspuns: "Nu am ales să fiu laş, am ales să acţionez în interesul naţional". Preşedintele suspendat a mai susţinut că el nu ţine pe nimeni acasă şi că democraţia poate fi promovată în două feluri în cazul referendumului din 29 iulie: fie prin prezenţa la urne şi votul împotriva demiterii, fie prin neparticipare la vot. "Este opţiunea fiecăruia cum o va face. Cert este că nu eu am cerut un vot pentru mine. Eu mi-am câştigat mandatul de 5 ani în 2009. (...) Cei care vor să întrerupă mandatul constituţional au şi responsabilitatea să-i convingă pe români să vină la vot. Este obligaţia celor care au aprobat referendumul să probeze că au voturile necesare", a mai spus Băsescu.
PDL-UL, un partid cu pusee comuniste, fricosi, lasi si tradatori. Zilele trecute Basescu indemna lumea la vot, ca azi sa le spuna sa boicoteze. Oare ce demnitate mai poate avea un asemenea individ?
In orice societate democratica votul decide, dar acesti domni sunt niste lasi deoarece le e teama de asa ceva. Maine-poimaine ne vor interzice si votul democratic, asa ca si-au pierdut orice urma de credibilitate!