Peto Csilla, cercetată pentru conflict de interese
Agenţia Naţională de Integritate a cerut Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cercetarea penală a alţi şase deputaţi, doi de la UDMR, trei de la PSD şi unul de la minorităţi, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese. Printre ei se numără Peto Csilla, deputat UDMR în Colegiul 8 (Oradea nord-vest), care este acuzată că şi-a angajat la biroul parlamentar propria fiică, Peto Dalma. Potrivit ANI, "în urma evaluărilor demarate în noiembrie 2010, ANI a constatat că Csilla-Maria Peto a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea fiicei sale, Dalma Csilla Peto, din 01.02.2009 până în prezent, în cadrul Biroului Parlamentar deţinut în Circumscripţia electorală nr. 5 Bihor. Beneficiul patrimonial obţinut de Dalma Csilla Peto a fost de 34.333 lei (aproximativ 8.175 de euro)". Reamintim că într-o situaţie asemănătoare se află şi deputatul PSD Sonia Drăghici, acuzată de ANI de conflict de interese pentru că şi-a angajat fiul la biroul parlamentar din Oradea. De asemenea, printre politicienii bihoreni acuzaţi de ANI de conflict de interese se mai regăsesc viceprimarul Oradiei, Rozalia Biro, şi foştii deputaţi Lakatos Petru şi Claudiu Pop.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.