Doi cavaleri se aruncă unul spre altul, agitându-şi lăncile, privindu-se cu ură şi aruncându-şi vorbe grele. Publicul aşteaptă cu sufletul la gură momentul încleştării. Pe măsură ce se apropie, fiecare realizează că adversarul n-are de gând să cedeze. Dar niciunul nu vrea confruntarea, ci numai să impresioneze domniţele slabe de înger de pe margini.

În sfârşit, au prezentat-o Parlamentului. Moţiunea. Au agitat-o până când i-a cuprins pe toţi lehamitea şi nimeni nu credea că se va mai întâmpla. Şi totuşi, miercuri, senatorii şi deputaţii sunt chemaţi să voteze: pică sau nu Guvernul Tăriceanu. Pe faţa premierului nu s-a clintit nici un muşchi până acum. Spre deosebire de pesedişti, rivalii lor de ultimă oră, liderii liberali au jucat în forţă: vă ţine sau nu? De voie, de nevoie, Geoană a trebuit să arate că e decis să meargă până la capăt. Fie şi împins din spate de o parte a conducerii partidului, fie şi momit cu promisiuni vagi de Băsescu.
Miza e enormă: guvernul pentru Tăriceanu, partidul pentru Geoană. Victoria unuia înseamnă sfârşitul celuilalt. Şi în PSD, şi în PNL există câte o tabără dornică să-şi sacrifice liderul şi să preia puterea. Până acum, fiecare a jucat în forţă. Un război pe placul preşedintelui Băsescu şi al PD-ului. Provizoratul la care fusese condamnat Tăriceanu tindea să devină, pentru Băsescu, o veşnicie. Noroc cu PSD. Silit de sondaje şi de agitaţia internă să acţioneze, Geoană a marşat pe cartea suspendării şefului statului. A eşuat lamentabil şi a ajuns la un minim istoric în opţiunile de vot. Nici farsa guvernării din opoziţie nu le-a ieşit social-democraţilor. După un an în care alţii au tot capitalizat pe spinarea lor, pesediştii au încercat marea guvernării cu degetul moţiunii.
În fond, problema PSD-ului este locul pe scena politică: la putere alături de PNL sau PD, ori în opoziţie faţă de toată lumea. Geoană ştie că previzibilele eşecuri electorale îl vor costa şefia partidului. A încercat o apropiere de Băsescu: unii s-au străduit să-l convingă că, decât în opoziţie faţă de un cabinet pedist, rezultat al alegerilor de anul viitor, mai bine la putere. 20% la putere sau în opoziţie? - aceasta-i întrebarea. Mierea guvernării ar închide gura răzvrătiţilor ce-i vor capul. Vara pedistă e însă departe, iar toamna liberală poate fi mai rodnică şi mai sigură pentru un scaun ce e zgâlţâit furios de pretendenţi. Ce-i în mână nu-i minciună.
De cealaltă parte, Tăriceanu e conştient că orice concesie făcută PSD-ului îl costă electoral. De aceea, respinge furios orice ipoteză de colaborare. Aparent. În culise se negociază, însă. Pentru că rămânerea la Palatul Victoria înseamnă nu doar accesul la resurse şi motivarea activului de partid. Mai înseamnă şi organizarea alegerilor şi ţinerea, încă o vreme măcar, a PD-ului într-o opoziţie fertilă doar graţie lui Băsescu. O guvernare eficientă economic şi darnică social poate aduce mai multe voturi decât lătratul la luna de deasupra Cotrocenilor. Iar Băsescu ştie bine acest lucru, de aici ultimele sale propuneri, disperate, de formare a unui guvern ba de dreapta, ba de uniune naţională. Orice, numai să revină PD la guvernare.
În această cheie văzute lucrurile, nu declaraţiile belicoase ale liderilor PNL şi PSD trebuie luate în serios. Nici asaltul DNA şi al presei pro-Băsescu asupra miniştrilor liberali. Ci moratoriul propus de Meleşcanu şi critica aspră şi fără precedent adusă de premier propriilor miniştri. Vicele liberal n-ar fi ieşit la rampă cu ideea menţinerii actualului guvern până la eventualele anticipate de la începutul anului viitor fără acceptul lui Tăriceanu. Iar acesta nu şi-a acuzat de florile mărului, în plin asediu la care este supus, propriul cabinet. Soluţia la care se gândesc mulţi, fără a o recunoaşte, a spus-o răspicat Hrebenciuc: „Noi avem pentru moţiunea de cenzură 139 de semnături ale membrilor PSD şi dacă vor fi 200 de voturi, înseamnă că moţiunea are succes. A, dacă nu vor fi 232, să cadă Guvernul, este un alt subiect".

Se întrevede o remiză reciproc avantajoasă: moţiunea „are succes", dar Guvernul rămâne în funcţie. Cu miniştrii hăituiţi de DNA şi cu cei criticaţi în moţiune, înlocuiţi de pesedişti, printr-o remaniere. Altfel, s-ar naşte o ceaţă din care numai Băsescu ar câştiga.