Preşedintele Traian Băsescu a încercat să pozeze, miercuri, în Sfântul Gheorghe încleştat într-o luptă pe viaţă şi pe moarte cu balaurul corupţiei întruchipat de clasa politică venală şi retrogradă. Şeful statului a identificat sursa tuturor răutăţilor societăţii româneşti: "infernul sunt ceilalţi", cum ar spune Sartre. Respectiv, Legislativul ("şi Parlamentul a fost atras în aceste realităţi ale corupţiei"), Guvernul ("din 2000 până în 2007, s-au emis frecvent ordonanţe prin care agenţi economici sunt scutiţi sau amânaţi de la plata obligaţiilor către stat" - Executivul fiind cel incriminat aici n.r.), premierul Tăriceanu ("deoarece nu mai funcţionează telefonul către procurori şi judecători"), în sfârşit tot ce mişcă pe scena publică ("trebuie să facem o schimbare profundă în clasa politică"). Imaculat rămâne numai domnia sa, adăpostit în sanctuarul Cotrocenilor, şi boborul-victimă. Este, transcrisă în discurs prezidenţial, teza intelectualilor maniheişti şi manelişti. Care este soluţia mântuitoare? Convocarea referendumului pentru votul uninominal! Numai astfel clasa politică, afirmă şeful statului, poate fi exorcizată, numai astfel românii nu vor mai fi chinuiţi de blestemul crizelor "inventate". În Casa Poporului, Băsescu se întoarce către popor, singurul său interlocutor, pentru a-i cere sprijinul. Cine s-a lăsat sedus de mesajul cavalerului "sans peur et sans reproche" al luptei anticorupţie nu s-a uitat însă la sabia pe care o flutură deasupra capului şi la gloaba de lemn putred pe care se bălăngăne. Să ne înţelegem: e adevărat că România este parazitată de "oameni de stat jos", vorba lui Ţuţea, este adevărat că sistemul este imoral şi îi perverteşte până şi pe tinerii candizi care se aventurează cu entuziasm şi bună credinţă în troaca dâmboviţeană, este adevărat că individul informat şi atent la viaţa cetăţii este exasperat şi votează cu picioarele, preferând să ceară "azil politic" aiurea. Dar dacă crezi sincer că salvarea constă în impunerea votului uninominal de ce nu le ceri parlamentarilor, cărora chipurile li te adresezi, să adopte una dintre iniţiativele legislative depuse deja la Parlament şi având tocmai această temă? Pentru că referendumul este o diversiune! În România, nu s-a făcut referendum pentru integrarea în UE, pentru retragerea trupelor româneşti din Irak, pentru prezenţa trupelor americane. OK! Facem referendum pentru votul uninominal. Cheltuim bani, timp şi nervi pentru o chestiune cu care, declarativ, cel puţin sunt de acord partidele parlamentare, inclusiv PSD. Care-i atunci miza? Unde arde? Dacă Legislativul trece în regim de urgenţă prin comisii şi, apoi, prin plen, una dintre propunerile legislative vizând votul uninominal, demersul lui Băsescu rămâne pur şi simplu fără obiect. Şi oricum, dacă s-ar îndeplini scenariul prezidenţial, după referendum, decizia ar aparţine tot Parlamentului care trebuie să adopte o lege care să confirme votul popular. În plus, nu e nevoie de consultarea populaţiei într-o chestiune evidentă în toate sondajele de opinie. Prin urmare, este evident că Băsescu s-a dus în Parlament nu pentru a dialoga cu acesta, ci pentru a găsi o tribună de la care să le vorbească oamenilor simpli şi creduli, pe care îi poate manipula în voie. "Televiziunea este atacată de terorişti, veniţi şi apăraţi Televiziunea!". Băsescu a plecat de la principiul homeopatic "cui pe cui se scoate", pentru a ajunge la "referendumul amână referendumul". Iată cum, în România, "sfânta nebunie a idealului" a ajuns sfântul tupeu al populismului.