Într-o zi de sâmbătă, Elena Udrea n-a avut altă treabă decât să apară pe un post de televiziune tricotând în emisiune. Dânsa ne-a spus că este o femeie absolut normală, adică ştie să tricoteze, să facă sarmale sau să dea cu mopul, chestiuni pe care a ţinut morţiş să ni le demonstreze şi faptic.
Nu vedem care este noutatea. Nu ne-am gândit nicio clipă că d-na Udrea a crescut cu pian în casă şi că face parte dintr-o familie de aristocraţi de Pleşcoi. Ştiam cu toţii că n-a venit în politica românească contesa de Pleşcoi. Ca orice parvenit din politica românească, d-na Udrea a săltat-o de jos. Aşa că suntem convinşi că dacă se pricepe la ceva, mai degrabă acestea ar fi activităţile, cele gospodăreşti prin care s-a ilustrat la TV. Sigur că fiind fată ambiţioasă, Nuţi s-a gândit că n-ar fi bine să dea cu mopul toată viaţa sau cel mult să dea cu el prin politică. Şi iată că a ajuns să dea. Când e cazul, mai mătură cu ei pe jos sau ţese nişte intrigi şi pe faţă, şi pe dos, ca la final să se uite proştii la ea cu ochii cât sarmaua. Cam acesta e prototipul comportamentului de succes din ziua de azi, tupeu cât cuprinde. Oameni de genul acesta sunt în stare să facă orice ca să reuşească în viaţă. Să îndure orice umilinţă, orice situaţie penibilă. Pot să treacă peste orice fără nicio jenă. A lor e lumea asta, celorlalţi le rămâne lumea cealaltă, dar nici pe aia nu pot fi siguri. Tipul acesta de personaj, Elena Udrea, este cel pe care-l va consacra aşa-zisul vot uninominal, care va maneliza de tot clasa politică. În condiţiile acestea cine vrea să reuşească pe competenţă şi pe forţe proprii ar face bine să-şi facă paşaportul spre alte zări. În România nu merge aşa. Ne-o demonstrează şi un filmuleţ deocheat care circulă pe internet, în care se presupune că ar fi PSD-ista Ana Birchal, şi ea pare să fie. Cu siguranţă că sunt multe filme de acest gen, care nu vor ieşi la lumină vreodată. Pentru că lumea politică văzută din spatele scenei, prin culise, e o lume absolut jegoasă. Curvăsărie demnă de industria filmelor porno, şantaje, intrigi infecte, tot ce e mai abject în om se revarsă în culisele politicii. Tot acest putregai conduce România. Dincolo de mizeriile morale apare şi impostura. Vezi tot felul de nulităţi, care mimează competenţa. Inşi cu feţe de schimbători de butelie ajung să-ţi predice de dimineaţa până seara. Şi peste toate, vin şi aceste pretinse doamne, pe care nu e nevoie să le vezi în filmuleţe porno, ca să ştii ce fel de hram poartă. Legat de această tărăşenie cu Ana Birchal, sugestivă mi se pare replica unui anonim, care lăsase următorul comentariu pe marginea filmuleţului şi care nu poate fi reprodus textual, ci doar în ideea lui: era cazul să o mai ia şi PSD-ul, că destul ne-a dat-o el nouă. Dincolo de replici mucalite rămâne spuma murdară a politicii noastre. Votul se pare că nu este o soluţie în România. De douăzeci de ani votul n-a schimbat nimic. Poate să fie pe listă, uninominal, prin telepatie sau cum o mai fi, că nu se întâmplă nimic. Se tot spune că există două Românii, cea profundă, reală, a celor mulţi, şi România politicienilor şi a mafioţilor. Cred că e fals să vezi o Românie dublă. În esenţă există o singură Românie. Pentru că dacă ar exista două, ar exista automat şi două tabere care ar intra într-un conflict. La noi nu există nici un conflict între cei mulţi şi cei puţini, nici un protest, nici o revoltă, deci nici două Românii. Toţi suntem o apă şi-un pământ atâta timp cât nu se întâmplă nimic. Dar ca să se întâmple ceva, oamenii ar trebui să fie uniţi, însă acest punct nu este conţinut de codul genetic al românului. Sugestiv pentru această lipsă de reacţie unitară şi pentru ce se întâmplă astăzi cu noi, este felul în care, recent, un artist plastic maghiar, Benedek Levente, a prezentat într-o expoziţie de-a sa harta României pe post de organ genital feminin. Din păcate, aşa cum vede acest impostor al artei România, tot aşa o văd şi politicienii care ne conduc. Aşa că rămân două variante, dacă eşti masochist, stai pe loc, iar dacă nu, o iei din loc, definitiv.