Problema gazului, încă o amânare
Problema racordării Şteiului la magistrala de gaze naturale de la capătul oraşului a fost prezentată ieri în Parlament de senatorul Cornel Popa, nemulţumit de răspunsurile primite din partea Ministerului Energiei şi din partea premierului Mihai Tudose.
De la minister răspunsul a venit în data de 13 martie 2017, menţionându-se că până la expirarea termenului de finalizare a investiţiilor (4 iulie 2017) nu pot fi luate măsuri împotriva firmei concesionare - Melfi. Cabinetul premierului a răspuns la întrebarea adresată de Cornel Popa în data de 1 septembrie 2017. În document se menţionează că în urma corespondenţei purtate cu firma Melfi şi Primăria Ştei şi a întâlnirii avute de aceştia la Ministerul Energiei în data de 26 mai, concesionarul a afirmat că principala cauză pentru neînceperea lucrărilor o reprezintă „diversele probleme administrative întâmpinate”. Mai exact, firma nu a reuşit să obţină autorizaţia de înfiinţare a distribuţiei de gaze naturale. De asemenea, se menţionează faptul că după data de 4 iulie, Ministerul Energiei „a demarat proceduri interne de identificare a unei modalităţi de reziliere a concesionării” şi demararea unei noi proceduri de licitaţie. Totodată, ministerul intenţionează să modifice legislaţia pentru concesionarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale, modificări care ar urma să devină operaţionale după data de 31 octombrie 2017. „Răspunsul Secretarului de Stat din Ministerul Energiei este cel puţin jignitor - aşteaptă să expire şi ultimul termen, după multiple amânări, de 4.07.2017 şi apoi va lua măsuri. Ei bine, a expirat şi acest termen! Cu mult mai grav este faptul că nici premierului Mihai Tudose, căruia i-am scris în această vacanţă parlamentară, nu pare să-i pese mai mult de problemele românilor”, susţine senatorul Cornel Popa. În declaraţia sa politică, liberalul a menţionat că de aproape un an încearcă, pe căi parlamentare, să afle de ce oraşul Ştei şi unităţile administrativ-teritoriale din zonă nu beneficiază de reţeaua de gaze naturale, având în vedere că pentru magistrala de gaz (de aproximativ 80 km) statul a cheltuit sume uriaşe, iar acum este nevoie doar de execuţia instalaţiilor de distribuţie. „Sunt curios ce a răspuns premierul petiţiei oamenilor de afaceri din zonă şi scrisorii acestora în care anunţau că vor acţiona statul în judecată pentru prejudiciile aduse şi încălcarea drepturilor cetăţeneşti. Populaţia din Bihor a avut pretenţii de la Prim-ministrul României, a aşteptat implicarea sa. A primit în schimb o bătaie de joc şi, în loc de verificarea activităţii celor din Ministerul Energiei, o reluare a explicaţiilor exact ca ale celor din minister. Oamenii şi-au pierdut răbdarea, platformele industriale din zonă suferă din cauza amânării la nesfârşit a distribuţiei gazelor naturale, iar bătaia de joc a Guvernului se face şi în scris, şi pe teren”, afirmă senatorul PNL. Popa consideră incalificabilă atitudinea Ministerului Economiei care „acceptă să fie călcat în picioare, cu banii luaţi şi cu termene clare convenite în contractul cu o firmă străină, acceptă toate amânările şi tertipurile acesteia şi ne informează că a demarat procedurile interne şi ia în considerare rezilierea contractului!!! Câţi ani îi va lua să se decidă dacă reziliază sau nu, n-a mai precizat onorabilul minister. Dar ne linişteşte Premierul cu faptul că au în vedere modificarea unor acte normative în sensul că vor să uşureze domeniul concesionării de lucrări şi servicii. În prag de iarnă, sunt convins că aceste precizări îi vor încălzi pe cei din Ştei şi din Bihor, mai ceva ca gazele naturale pe care le aşteaptă de 6 ani”, a mai afirmat Cornel Popa.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.