Cadru didactic al Universităţii din Oradea de aproape trei decenii, iar de peste un an şi preşedintele Senatului academic, matematicianul Vasile-Aurel Căuş ocupă prima poziţie pe lista candidaţilor PNL Bihor pentru Camera Deputaţilor şi spune că dorinţa de a dezvolta Universitatea, în beneficiul Oradiei şi al locuitorilor ei, l-a determinat să se alăture în acest an echipei liberale.

 

Sunteți cadru didactiv universitar și președintele Senatului Universității. Cum vă prezentați în fața bihorenilor care nu vă cunosc?

- Sunt conferenţiar universitar la Facultatea de Informatică şi Ştiinţe, Departamentul de Matematică, unde activez din 1992. Sunt membru al Senatului universitar de peste 15 ani şi am îndeplinit funcţia de cancelar general al forului între anii 2012 şi 2016. În trecut, am deţinut şi funcţia de prodecan al facultăţii la care predau. Am iniţiat şi conduc Consiliul Consultativ al Universităţii din Oradea, al cărui rol este de a capta informaţii care provin din mediul socio-economic, referitoare la modul în care absolvenţii noştri se integrează pe piaţa muncii, cu scopul de a corela oferta educaţională cu nevoile angajatorilor. 

 

Candidați din partea PNL Bihor, sunteți parte din echipa de candidați ai acestui partid. De ce credeți că bihorenii ar trebui să voteze cu PNL la alegerile din 6 decembrie?

- Cel puțin la nivel local, dar nu numai, PNL a dovedit că face politică pentru oameni, nu doar în numele lor. O politică mai apropiată de administrație decât de teorie. Acest principiu trebuie extins la nivel național. Iată de ce, cred eu, cetățenii municipiului și județului nostru ar trebui să voteze candidații PNL. Suntem o echipă de bihoreni, pentru bihoreni.

Ce vă propuneți să realizați odată ajuns în Parlament, care vor fi prioritățile dumneavoastră?

- Actualizarea Legii Educaţiei şi, împreună cu colegii parlamentari liberali, susţinerea tuturor proiectelor PNL de la nivelul judeţului şi al municipiului, inclusiv prin menţinerea unei legături puternice cu Guvernul României.

Voi dori să activez în comisia de învățământ, dată fiind experiența mea profesională. Printre altele, pandemia ne-a demonstrat că sistemul educațional din România trebuie remodelat, iar eu îmi doresc să fiu parte a acestui proces de construcție a unui nou model educațional, bazat pe un sistem de valori morale și un act educațional modern.

Pe de altă parte, împreună cu colegii din echipa PNL, vom crea o presiune asupra Guvernului pentru a sprijini proiectele municipiului și județului. Presiunea va fi, în primul rând, pentru accelerarea procedurilor de natură administrativă. Pentru că nu întotdeauna ceea ce cerem de la Guvern sunt bani. De multe ori sunt blocaje de natură administrativă ce afectează proiectele județului, iar echipa parlamentarilor PNL va avea și acest rol, de a insista pentru eliminarea acestor blocaje.

 

Știm că orice oraș are nevoie de o Universitate puternică. Care este viziunea dvs. asupra modului în care ar trebui să funcționeze Universitatea din Oradea și ce se poate face pentru a-i convinge pe studenți să rămână sau să vină să studieze în Oradea?

- În primul rând, trebuie să evidenţiez că, din punct de vedere administrativ, Universitatea este subordonată Ministerului Educaţiei, ceea ce înseamnă că parteneriatul cu administraţia locală are caracteristici specifice. Primăria Municipiului Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor pot sprijini Universitatea prin investiţii în infrastructură. Un oraş fără o universitate puternică este mai puţin atractiv pentru investitori, de aceea dezvoltarea municipiului implică şi o dezvoltare a Universităţii. Pe de altă parte, unele probleme ale universităţilor nu pot fi rezolvate decât prin intermediul Guvernului sau Parlamentului. În calitate de parlamentar, împreună cu colegii mei de echipă, vom putea sprijini proiectele de colaborare şi, în acelaşi timp, vom putea contribui la elaborarea de acte normative care să vină în sprijinul universităţilor şi al studenţilor.

În ceea ce privește modul în care îi convingem pe studenți să rămână sau să vină la Universitatea din Oradea, cred că ei pot fi convinși pe două căi: prin calitatea actului educațional, care asigură o lărgire a ariei de recunoaștere a diplomei, precum și prin calitatea vieții de student. Dacă pentru realizarea primei componente cei implicați sunt cu precădere cadrele didactice, pentru dezvoltarea celei de-a doua componente, este necesar sprijinul administrației locale. Știu că Primăria își dorește să se implice. De asemenea, Universitatea are tot interesul să ofere condiții studenților și permiteți-mi să fiu optimist și să am încredere că în anii ce vin orădenii și bihorenii vor constata progrese reale, în acest sens.

 

Comandat de PNL Bihor, CMF 11200025, Tipărit de Anotimp Casa de Presă şi Editură SA Tiraj: 3.930