Deputatul Lakatos Petru a anunţat că a depus, împreună cu alţi colegi din Parlament, o propunere de modificare a legislaţiei în cazul copiilor care pleacă în excursii în străinătate. Mai exact, Lakatos susţine că ar fi suficient ca însoţitorul grupului de copii să prezinte o declaraţie a directorului instituţiei de învăţământ prin care se face dovada că minorul face parte din grup decât să mai fie nevoie de o declaraţie autentificată semnată de ambii părinţi. "Am aflat că în Uniunea Europeană acordul părinţilor se dă la eliberarea paşaportului, nu la fiecare ieşire din ţară a copilului", a mai precizat parlamentarul de Bihor.