Comparaţia dintre Băsescu şi Obama mă lasă rece. E loc pentru toţi sub soarele înşelător al unei toamne haotice. Nici faptul că Băsescu poate fi considerat antemergătorul lui Barack Obama nu mă mişcă.
"Dacă semnalul de alarmă tras de popularitatea lui Băsescu nu a fost suficient, victoria lui Obama ar fi trebuit să spargă până şi timpanele surzilor", scria zilele trecute un editorialist de la "Cotidianul". Mda, fiecare îşi pleacă urechea la ce sirenă pofteşte. Trec senin şi peste comparaţia cinică - având în vedere fie şi numai modul în care unii se desfăşoară în campanie, ca sa nu mai vorbim de cei patru ani electorali deja trecuţi în CV-urile portocalii - dintre alegătorii din România şi cei din Statele Unite: "Electoratul din România nu e diferit de cel din SUA, suferă de neîncredere cronică în sistem şi se agaţă de oricine care-i oferă măcar speranţa unui alt fel de a face politică: cinstit, fără a mângâia paternalist piticii electoratului cu promisiuni găunoase, sarmale şi andrele", scrie acelaşi editorialist. Libertatea de exprimare presupune, desigur, şi libertatea de a folosi luminile si umbrele după plac, după interes... Dar cu bătrânii ce-ai avut, stimabile? "Electoratul republican din acest an coincide ca profil cu cel al PSD: peste 65 de ani, trăitor în mediu rural şi fără studii superioare. Proştii, simplu spus". O fi... figură de stil? Detalierea anulează orice speranţă: "Proştii care încă mai cred că tot ce zboară se şi mănâncă, care înghit pe nemestecate aberaţii de genul "vin moşierii care-s homosexuali negri şi ne fură puştile". "Proştii pentru care a te bate cu Biblia-n piept echivalează cu a trăi la înălţimea principiilor ei. Proştii pentru care lumea se-mparte în alb şi negru, iar nuanţele nu-şi mai găsesc locul" - declama inchizitorial "formatorul de opinie" al ziarului amintit. Oare aşa gândesc bătrânii din satele româneşti? În lumea lor cuminte şi resemnată, în care înţelepciunea opreşte orice iluzie şi dă cumpăna dreaptă a vieţii, la lumina firavă a ultimelor tresăriri de credinţă curată? Ei sunt talibanii vremii, ei împart lumea în tranşee, ei îşi fac cruci de paradă, ei au ambiţii pentru care calcă totul în picioare? Dar ei mai contează? Iată că da, bătrânii noştri sunt buni de ţinte într-o confruntare măruntă şi ticăloasa, căreia, în sfioşenia lor, nu-i mai sunt nici măcar spectatori. Iar eu mă bucur că sunt un prost pentru care raiul e în casa şi în grădina bunicilor.