PSD îşi propune - Pedepsirea mitei electorale
Modificarea legilor electorale în sensul pedepsirii drastice a mitei electorale şi al obţinerii mandatului parlamentar de către candidatul cu cele mai multe voturi este prioritatea PSD în noua sesiune a Parlamentului.
Liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a declarat că partidul vrea înăsprirea pedepselor pentru oferirea mitei electorale şi restrângerea drastică a obiectelor ce pot fi oferite alegătorilor în campaniile electorale. De asemenea, social-democraţii vor iniţia o amendare a legii electorale pentru modificarea modului în care se constituie birourile electorale ale secţiilor de votare la nivel local şi judeţean, dar şi a Biroului Electoral Central. PSD doreşte ca birourile electorale, inclusiv ale secţiilor din străinătate, să asigure o reprezentativitate proporţională a partidelor, astfel încât să fie eliminată posibilitatea fraudării votului. De asemenea, PSD va încerca să impună adoptarea iniţiativei legislative prin care mandatul de parlamentar este atribuit candidatului care obţine cele mai multe voturi în colegiu. Duşa a mai menţionat că PSD va iniţia o serie de proiecte legislative pentru aplicarea programului de guvernare al USL.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.