Radu Ţîrle nu mai este preşedinte al CJ Bihor
Aleşii judeţeni se întrunesc azi, 3 mai, într-o şedinţă extraordinară, pentru a-l desemna pe vicepreşedintele care va prelua atribuţiile de preşedinte al CJ Bihor în urma constatării încetării de drept a mandatului lui Radu Ţîrle. Atribuţiile de preşedinte vor fi exercitate de unul dintre cei doi vicepreşedinţi, Dumitru Voloşeniuc sau Alexandru Kiss.
După cum a anunţat la depunerea candidaturii de preşedinte al CJ Bihor, Radu Ţîrle a informat, ieri, secretarul judeţului, Carmen Soltănel, de înscrierea sa, începând cu data de 1 mai, în PDL. În urma notificării, Soltănel a întocmit un referat privind constatarea încetării mandatului de preşedinte al CJ al acestuia. "Având în vedere notificarea domnului Radu Ţîrle, se impune aplicarea art. 15, aliniat 2, litera g din Legea 393/204, care prevede: «calitatea de preşedinte al CJ încetează de drept concomitent cu pierderea prin demisie a calităţii de membru al partidului pe lista căruia a fost ales». Totodată, în conformitate cu prevederile articolului 8, aliniat 2 din Legea 14/2003, înscrierea unei persoane într-un alt partid politic constituie de drept demisie din partidul al cărui membru a fost anterior", se arată în referat. De asemenea, secretarul judeţului a precizat că, potrivit legii, prefectul judeţului Bihor urmează să emită un ordin prin care să constate, la rândul său, încetarea de drept a mandatului lui Radu Ţîrle, dar şi că va fi convocată o şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean prin care atribuţiile lui Ţîrle vor fi delegate, până la constituirea unui nou consiliu judeţean, unuia dintre cei doi vicepreşedinţi. Ca urmare a acestei situaţii, aleşii judeţeni au fost convocaţi azi, 3 mai, pentru a vota cui îi vor fi încredinţate atribuţiile de preşedinte al CJ Bihor: lui Dumitru Voloşeniuc (PNL) sau lui Alexandru Kiss (UDMR). Reacţia USL nu a întârziat: prin intermediul unui comunicat de presă USL Bihor a afirmat că Radu Ţîrle, "în loc să aibă demnitatea de a-şi da demisia din funcţia de preşedinte al CJ, pe care o ocupă deja de o zi în mod ilegal, dumnealui s-a mulţumit doar să informeze secretarul judeţului că s-a înscris în PDL în data de 1 mai 2012, ceea ce este un gest de laşitate, ce dovedeşte că domnul Ţîrle nu se poate obişnui cu idea că nu va putea folosi maşinile CJ Bihor în deplasările de campanie". "Deşi ne bucură şi această timidă şi parşivă tentativă de intrare în legalitate şi normalitate, nu putem să nu remarcăm comportamentul dubios al domnului Radu Ţîrle", se arată în comunicat. De asemenea, reprezentanţii USL au făcut referire şi la "lipsa de poziţie a prefectului Gavrilă Ghilea", considerând că "normal ar fi fost ca dumnealui să iasă în public a doua zi de la semnalarea USL şi să dea asigurări bihorenilor că legea va fi respectată şi în cazul candidatului Radu Ţîrle". Tot în comunicatul USL se arată că Ţîrle şi-ar fi anunţat înscrierea în PDL doar ca urmare a demersurilor făcute de PNL săptămâna trecută, când liderul PNL Bihor, senatorul Cornel Popa, candidat la funcţia de preşedinte al CJ Bihor, a cerut ca prefectul judeţului Bihor, Gavrilă Ghilea, să ia act de incompatibilitatea preşedintelui CJ Radu Ţîrle cu poziţia de candidat al PDL şi să emită cu promptitudine ordinul prin care constată încetarea de drept a mandatului acestuia imediat după înregistrarea oficială a candidaturii la Biroul Electoral Judeţean.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.