Remaniere cu demisii pe masă
Miniștrii ALDE sunt cu demisiile scrise, iar partidul va retrage sprijinul politic pentru cabinetul condus de Sorin Grindeanu, a anunțat aseară Călin Popescu Tăriceanu.
„Noi am votat astăzi retragerea sprijinului politic pentru guvernul condus de premierul Sorin Grindeanu. De asemenea, colegii care sunt membri în Executiv m-au înștiințat că sunt cu demisiile, scrise deja, la purtător, dar mi le-au înaintat mie în a-mi arăta că sunt solidari cu această decizie a Biroului Politic Central de retragere a sprijinului politic și, ca atare, nu știu ce se va întâmpla la PSD, nu vreau să anticipez, chiar dacă aș putea. O să așteptăm și decizia lor și, mai departe, trebuie să vedem care este soluția pentru ieșirea din criza politică care se conturează, în condițiile în care premierul Grindeanu va trebui să îşi spună poziția”, a declarat președintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu.
Liderul PSD Liviu Dragnea a fost întrebat ieri dacă Sorin Grindeanu mai poate conduce un Guvern PSD în condiţiile în care 60% din măsurile din programul de guvernare nu au fost îndeplinite, el răspunzând că acest lucru trebuie să îl decidă CExN.
„Nu e vorba numai de 60% măsuri neîndeplinte, e şi un procent serios de măsuri îndeplinite parţial pe care nu le putem bifa la cele îndeplinite. Asta este situaţia, mie cel puţin nu mi-a fost uşor să iau decizia de a discuta public despre aceste lucruri, dar nu e Guvernul nostru, este Guvernul României”, a adăugat Dragnea. La ora editării acestei ştiri, şedinţa CExN a PSD era în desfăşurare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.