Mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevărul

Multe materiale publicate în presă se nasc, asemenea oamenilor, din dragoste şi prin durere, iar atunci când autorul doreşte să prezinte o realitate dramatică, când personajele nu sunt rodul ficţiunii, ci oameni în carne, oase şi sânge, care şi-au desfăşurat activitatea într-o instituţie importantă a statului, din care a făcut şi el parte, durerea este şi mai mare. Deoarece aceşti oameni sunt aduşi din nou la rampă, nu pentru a-şi justifica activităţile, ci, pentru a prezenta cititorilor "rolurile" interpretate în urmă cu decenii. Voi prezenta o lume în care eroii sunt semenii mei, colegii mei, camarazii mei, oameni asupra cărora alţi oameni au aruncat judecăţi tăioase, fără suport real, un nemeritat oprobiu.

Vechiul adagio "Mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevărul" a stat la baza acestor materiale. Nu mi-am propus să impun un anumit punct de vedere, nu prezint fapte care să susţină o anumită teză, nu dau nici un verdict. Sigurul în măsură să facă aceasta este Măria Sa Cititorul. Pentru unii, materialele următoare pot să doară, asemenea unei operaţii fără anestezie. Continui cu o cugetare personală: "Când lucrezi pentru un serviciu secret, accepţi percepţiile eronate ale marelui public ca fiind preţul plătit pentru că ţi-ai făcut datoria". Această cugetare poate fi foarte bine aplicată foştilor lucrători din organele Securităţii. Deoarece după evenimentele din decembrie 1989, prin toată mass-media s-a scris şi se vorbeşte neîntrerupt despre "fosta Securitate". Fiecare cum se pricepe, ori este pus să o facă. Acest lucru este şi benefic dar face şi mult rău marelui public. Îi sunt puse la dispoziţie datele necesare funcţionării organelor de Securitate şi contribuţia lor la menţinerea regimului comunist. Nu poate exista nici un dubiu: Securitatea a fost unul din pilonii de bază ai statului. Dar majoritatea celor care o analizează şi disecă instituţia Securităţii se mărginesc în a o discredita şi culpabiliza. Falsificând, în felul acesta, istorie...
În Anglia, prima "poliţie politică" a organizat-o Elisabeta I (1558-1605) şi care a ajutat-o să înfiinţeze imperiul colonial în care "soarele nu apune niciodată", iar în Franţa a luat fiinţă prin grija cardinalului Richelieu (1585-1641). În aceste două ţări, care ne sunt date ca exemplu în ceea ce priveşte funcţionarea democraţiei, poliţiile politice există de secole.
Am dorit să specific cele de mai sus, pentru a le spune "elitiştilor" şi "clasei politice" româneşti, dar şi cititorilor, că nu Nicolae Ceauşescu a inventat "poliţia politică" - adică mult-hulita Securitate. Ce a fost "Siguranţa" din Regatul României, domnilor? Nu Securitate!?...
Adevărul trebuie repus în drepturile sale. Se ştie că, la 30 august 1948, s-a înfiinţat Direcţia Generală a Securităţii Poporului. Iar în urma emiterii Decretului nr.50 din 30 martie 1951, Securitatea a preluat şi activitatea de informaţii externe şi contraspionaj. Cu toate acestea, în seama Securităţii se pun toate represiunile de după 23 august 1944. De către mulţi analişti şi istorici de ocazie sau ziarişti. Or, ele au fost „opera" Siguranţei Generale, a Serviciului Special de Informaţii şi a Jandarmeriei, instituţii create chiar de către cei reprimaţi după actul istoric de la 23 august (oricât se încearcă minimalizarea acestei date, ea va rămâne în Istoria Armatei Române, a poporului român).
Amintesc "Afacerea Tămădău", din iulie 1947. Atunci, Ion Mihalache, împreună cu un grup de fruntaşi ţărănişti, a vrut să ajungă în Occident pe calea aerului. Avionul urma să fie pilotat de piloţii Preda şi Lusting. Primul s-a dovedit a fi informator al Siguranţei şi trădării lui i se datorează arestarea grupului Ion Mihalache. Dar, nenumărate voci au afirmat, şi afirmă şi în prezent, că arestarea lor a fost făcută de către Securitate. Mai mult, în "Memorialul durerii", d-na Luica Hossu-Longin îl face răspunzător pe Ion Stănescu de această arestare! În realitate, Ion Stănescu, un brad de om, a fost şef al Consiliului Securităţii Statului şi ministru de Interne între anii 1967-1973!! Când autorul acestor rânduri era comandant de companie la Batalionul de Securitate din Oradea. Menţionez încă o dată: Securitatea a luat fiinţă la mai bine de un an de la "Afacerea Tămădău"!!!
În episodul "Memorialul durerii", difuzat în 1997, Lucia Hossu-Longin susţine că arestarea grupului Mihalache de către Securitate a constituit punctul de pornire care a dus la arestarea şi încarcerarea conducătorilor PNŢ, prigoana împotriva ţărăniştilor şi liberalilor şi desfiinţarea acestor partide. De ce se falsifică istoria? Iar nici unul dintre liderii PNŢCD ori PNL nu au căutat să dezmintă această minciună indusă în opinia publică. Dar înţeleg "jena" acestora de a incrimina Siguranţa Generală, Jandarmeria şi Serviciul Special de Informaţii, organe create de PNŢ şi PNL, cele două partide care au guvernat România interbelică prin rotaţie şi au făcut jocurile politice ale vremii. De unde atâta rea credinţă în a prezenta evenimentele? De unde intenţia voită de a falsifica istoria? De fapt, pe parcurs, voi mai prezenta alte metode în falsificarea istoriei. Deoarece, întreaga naţiune este sătulă de minciuni. Nu este permis a se întreţine permanent,
artificial, cu argumente false, evident mincinoase, o stare de spirit de vendetă împotriva Securităţii...
Vartan Arachelian şi George Borcescu au realizat un documentar despre "atrocităţile şi crimele" săvârşite de Securitate la Castelul Ghica de la Căciulaţi-Snagov. Prezentat la Televiziunea Naţională realizatorii au fost premiaţi pentru „cel mai bun film documentar de televiziune" pe anul 1991. Iată pe scurt cum au stat lucrurile. În anul 1991, în grădina Castelului a fost descoperit un cimitir. Imediat, presa şi TVR s-au întrecut în a demasca cu "mânie proletară" crimele inimaginabile săvârşite de Securitate la acest Castel. Mulţi oameni politici şi-au făcut capital politic, în apariţii televizate ori în presă, înfierând crimele Securităţii. Dar stupoare! Osemintele respective s-au dovedit a fi în cimitirul respectiv de peste un secol!! Experţii argentinieni au concluzionat că osemintele au o vechime de peste un veac (cei români au susţinut "ştiinţific" că au o vechime de 30-40 de ani).

Colac peste pupăză, a apărut şi un martor care susţinea că scheletele se aflau acolo încă din 1937! Acesta, cetăţean în vârstă, a relatat că, în 1937, împreună cu o echipă de electricieni, a introdus curentul electric la Castel. Traseul şanţului pe care l-au săpat pentru introducerea cablului traversa şi grădina. Au descoperit osemintele, dar au astupat totul la loc. Relatarea lui a apărut în gazeta "Spionaj/Contraspionaj", iar un redactor a trimis o scrisoare conducerii TVR, indicând numele şi numărul de telefon al martorului. Dar nimeni, absolut nimeni nu s-a "obosit" să repare falsul grosolan al dezinformării de la Castel...