Parlamentarii vor dezbate în sesiunea de toamnă, pe lângă reducerea CAS şi amnistia fiscală a pensionarilor şi mamelor, mai multe proiecte de lege care prevăd o serie de beneficii pentru alegători, cum ar fi posibilitatea cumulului pensiei cu salariul sau reducerea TVA pentru lapte, fructe şi legume.

Astfel, în această sesiune, senatorii urmează să dea un vot la o propunere legislativă care permite pensionarilor cu venituri care depăşesc nivelul salariului mediu brut pe economie să cumuleze pensia cu salariul ca angajaţi la stat. Aceştia menţionează, în expunerea de motive la iniţiativa legislativă, că, potrivit Constituţiei, pensia este un drept fundamental, garantat în întregime şi se datorează pentru munca prestată în trecut, iar, aşa cum arată jurisprudenţa CEDO, dreptul de creanţă este ocrotit în aceeaşi măsură ca şi dreptul de proprietate. Semnatarii proiectului amintesc că, anterior, Curtea Constituţională a stabilit că prin aceste reglementări se limitează dreptul la muncă sau chiar dispunând încetarea forţată a acestora pornind de la un criteriu discriminatoriu, respective nivelul pensiei nete aflate în plată. Senatorii ar putea decide, în prima parte a sesiunii care începe, scăderea stagiului de cotizare realizat în grupa 1 de muncă de la şase ani, cât este în prezent, la cinci ani, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare pentru persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare. Potrivit unui amendament al comisiei, perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I de muncă, mai mici de cinci ani şi perioadele de vechime în muncă realizate în grupa a II - a, până la data de 1 aprilie 2001, ar urma să constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare, cu excepţia celor realizate în activităţi care sunt încadrate în condiţii speciale. O altă propunere legislativă ce urmează să intre în dezbaterea Senatului prevede reducerea cotei de TVA pentru laptele de consum, legumele şi fructele proaspete la 9 la sută. Un alt proiect de modificare a Codului Fiscal ce urmează să intre în dezbaterea senatorilor şi deputaţilor prevede modificarea datei cursului de schimb la care se stabileşte echivalentul în lei al plafonului de 65.000 de euro utilizat la stabilirea pragului superior de la care contribuabilul devine obligatoriu plătitor de TVA. În sesiunea care va începe, senatorii vor lua în discuţie o iniţiativă legislativă care prevede ca administratorii şi rezidenţii parcurilor industriale să fie scutiţi de la plata impozitului pe clădirile ce vor fi construite. Semnatarii precizează, în expunerea de motive la propunerea legislativă, că, în urma modificării Codului fiscal, persoanele juridice sunt obligate să plătească impozit pe construcții de la 1 ianuarie 2014. Aceştia adaugă că, astfel, construcţiile care vor face parte în viitor din parcul industrial vor fi tratate diferit față de cele deja existente, care beneficiază de scutire de la plata impozitului pe cladiri, potrivit Legii 186/2013 privind constituirea și functionarea parcurilor industriale. La începutul noii sesiuni, parlamentarii vor lua în discuţie, de asemenea, un proiect prin care se propune ca persoanele care au luat credite ipotecare şi nu le pot achita să beneficieze de suspendarea temporară a executării silite a imobilelor, până la redresarea financiară, fără a plăti cauţiune. Dacă acest proiect va fi adoptat, suspendarea executării silite va fi obligatorie şi cauţiunea nu va fi necesară în cazul debitorilor care fac dovada că bunul imobil ce urmează a fi executat are destinaţia de locuinţă pentru familie, nu deţin un alt imobil cu această destinaţie şi fac dovada că nu realizează mai mult decât venitul minim garantat pe economie pentru fiecare membru al familiei. Senatul şi Camera Deputaţilor vor trebui să ia o decizie şi privind o iniţiativă legislativă prin care se propune ca funcţionarii publici şi personalul contractual din primării să fie scutiţi să restituie drepturile salariale de care au beneficiat în temeiul unor dispoziţii de primar sau ca urmare a promovării şi implementării unor proiecte cu finanţare europeană. În sesiune, pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor va fi inclusă o iniţiativă legislativă prin care se propune ca peste o mie de medicii de familie care au făcut gărzi în perioada 2008-2011 să fie exoneraţi de la plata sumelor pentru acoperirea cheltuielilor de administrare şi funcţionare a centrelor de permanență, care se ridică, pentru unii dintre aceştia, la 20.000-25.000 de lei. Medicii trebuie să restituie, în prezent, sumele reprezentând cheltuieli de administrare şi funcţionare de care au beneficiat în această perioadă în baza contractelor încheiate cu casele de asigurări de sănătate judeţene, la care se adaugă dobânzile. Deputaţii vor trebui, de asemenea, să se pronunţe asupra unui proiect, deja adoptat de Senat, potrivit căruia toate blocurile de locuinţe construite după proiecte elaborate până în anul 1990, cu excepția celor încadrate în clasa I de risc seismic, ar putea fi reabilitate termic cu fonduri de la buget. În prezent, nu pot fi reabilitate termic cu bani de la bugetul de stat şi din bugetul propriu al primăriilor blocurile de locuinţe construite înainte de anul 1950.