Alegerea lui Obama a aprins imaginaţia multora. Arhiepiscopul de Atlanta evoca posibilitatea înscăunării unui prelat de culoare la Vatican, după ce Biserica Catolică şi-a dovedit deschiderea cu prilejul alegerii ultimilor doi pontifi, primii neitalieni ce-au întrerupt o tradiţie de patru secole şi jumătate.
Nici n-a fost lansat bine cel mai recent film din trasa de păr serie James Bond, că Daniel Craig ne anunţă că a venit vremea unui Agent 007 negru. În Antigua şi Barbuda, valul de entuziasm produs de victoria lui Obama a dus deja la rebotezarea celui mai înalt vârf muntos, care a primit numele candidatului democrat. Ce le trece unora, în acest context, prin cap în partea noastră de lume? Că, la o adică, România de ce n-ar avea un preşedinte ungur? Sau rom? Dar mai ales ungur. Un cotidian maghiar a şi făcut un sondaj printre politicienii români: cam pe când un ungur la Cotroceni? Ziarul porneşte de la o declaraţie... istorică a lui Gyorgy Frunda, care prevestea, acum câţiva ani, că România va avea un preşedinte maghiar când va ajunge un afro-american la Casa Albă. După ce Marko Bela, preşedintele unuia din cele două partide care guvernează România, anunţa că UDMR va propune obligarea prin lege a copiilor români din Transilvania să înveţe maghiara, după ce preşedintele Ungariei s-a preumblat prin inima Ardealului vreme de cinci zile, repetându-şi ostentativ pledoaria pentru autonomia maghiarilor din aşa-numitul Ţinut Secuiesc, iată că pe frontispiciile primăriilor din Gheorgheni şi Miercurea Ciuc flutură în vânt albastru legământ de autonomie. Cârpa secuiască ornează şi alte clădiri - teoretic încă - ale Statului Roman: primăriile unor comune din zonă, precum şi sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Harghita.
Aşadar, în locul întrebării fireşti - există vreun politician de naţionalitate maghiară care să întruchipeze aspiraţiile românilor într-o asemenea măsură încât să merite să devină preşedintele României? - se insinuează acum, perfid, un nou capăt de acuzare. Vinovaţi deja că nu învăţăm ungureşte, că nu slobozim grofii-n autonomie, că, la urma urmei, ne încăpăţânăm să existăm prin Ardeal, iată că ne pomenim cu încă o vină: nu ţinem pasul cu lumea, nu ne încolonăm cuminţi îndărătul minoritarului-şef să-l petrecem cu alai vesel la Cotroceni.
Barack Obama n-a fost votat nici pentru culoarea pielii, nici pentru că tatăl său a fost musulman, nici pentru că e tânăr, nici pentru că a studiat la Harvard, nici pentru că a lucrat ca asistent social în ghetourile din Chicago sau pentru că e democrat. A fost ales preşedinte pentru că este american în toată puterea cuvântului şi pentru că a reaprins visul american în minţile concetăţenilor săi, transmiţându-le mesajul de care aveau nevoie într-un moment de impas al ţării lor: da, noi putem! Cum să emiţi pretenţia de a conduce România, când reprezinţi, de pildă, un partid care se bate pentru separatism etnic, pentru izolare de populaţia majoritară, pentru a întoarce ceasul istoriei într-un trecut dureros şi conflictual?
N-am auzit, în schimb, nicio voce care să propună un neamţ la Cotroceni. Elocvent lucru...