Ungaria ameninţă cu măsuri diplomatice
Ungaria va lua măsuri diplomatice în privinţa interzicerii de către România a arborării steagului secuiesc pe clădirile oficiale, a declarat secretarul de stat în Ministerul ungar de Externe Zsolt Nemeth pentru postul public de radio Kossuth, relatează MTI. Măsurile vor fi anunţate în cursul zilei, a adăugat el. Ungaria este deschisă la negocieri cu România pe această temă. El a repetat însă poziţia Ministerului ungar de Externe, potrivit căreia România este cea care trebuie să rezolve situaţia.
Miercuri seara, ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, l-a criticat pe ambasadorul ungar la Bucureşti, Oszkar Fuzes, pentru sprijinul exprimat de acesta faţă de autonomia Ţinutului Secuiesc, afirmând că dacă nu se va întoarce în limitele mandatului, partea română va lua măsuri pentru încetarea acestuia. Tot miercuri, Guvernul român a criticat dur declaraţiile lui Nemeth, care a cerut României să ridice interdicţia de folosire a simbolurilor secuieşti şi să pună capăt "agresiunii simbolice". Presa maghiară a relatat că declaraţia lui Nemeth Zsolt este o replică la scandalul steagului secuiesc. Oficialul maghiar, cunoscut pentru poziţiile sale pro-autonomie, a îndemnat primarii din Ungaria să arboreze în semn de solidaritate steagul Ţinutului Secuiesc. La finalul săptămânii trecute, la ceremonia de învestire a noului prefect de Covasna, steagul Ţinutului Secuiesc a fost scos din sala de protocol unde s-a desfăşurat evenimentul. În replică, premierul Victor Ponta a cerut ministrului de Externe să adopte o atitudine fermă şi să transmită că România nu acceptă de la nimeni din străinătate "obrăznicii" şi lecţii privind funcţionarea autorităţilor locale şi nici sfaturi privind arborarea steagurilor.
Să se interzică prin Constituţie funcţionarea partidelor pe criterii etnice
Pe de altă parte, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş cere Parlamentului şi Guvernului interzicerea, în momentul modificării Constituţiei, a funcţionării formaţiunilor politice constituite pe criterii etnice, iar la reorganizarea administrativă să nu înfiinţeze regiuni constituite pe baze etnice. Consiliul Director al Forumului solicită, într-un comunicat transmis azi Parlamentului, Preşedenţiei şi Guvernului, ca în perspectiva modificării Constituţiei să interzică funcţionarea partidelor şi formaţiunilor politice constituite pe criterii etnice, iar cu ocazia viitoarei reîmpărţiri administrativ-teritoriale a ţării să nu cedeze "presiunilor" interne şi externe din Ungaria, de formare a unor regiuni constituite pe baze etnice, "care să conducă la renaşterea experimentului stalinist de tristă amintire al Regiunii Autonome Maghiare". De asemenea, Forumul Românilor solicită autorităţilor administraţiei centrale a României ca, în relaţia cu Ungaria, să aplice "politica Slovaciei", stat membru al Uniunii Europene, "care s-a comportat întotdeauna cu fermitate şi demnitate vizavi de ingerinţele Ungariei în treburile sale interne".
Consiliul Director al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş a formulat aceste cereri în contextul "recentelor intervenţii ale unor demnitari din Ungaria în problemele interne ale României", conform cărora maghiarii din România sunt "discriminaţi" şi "agresaţi simbolic". Forumul susţine că, în realitate, românii din judeţele Covasna, Harghita şi parţial Mureş sunt "sistematic discriminaţi, marginalizaţi şi agresaţi simbolic", ceea ce "face parte dintr-o strategie elaborată de liderii maghiari din zonă, cu sprijinul consistent al Ungariei, pentru a realiza o enclavă etnică în inima României, în care numărul românilor să fie drastic redus".
Pt domnul care a ajuns in Targu Mures si se intreaba cum e posibil da ii raspunda un maghiar "nem tudom romanom"?!e posibil in acelasi mod in care noi romani plecati in stainatate,din care ma exclud,facem comunitate si nu avem nici cea mai mica intentie sa ne integram pt ca e prea greu sa luptam contra naziunii in care traim deoarece ne simtim exclusi!!!
am ajuns din intimplare in urma cu doi ani in Tirgu Mures si vroiam sa ajung la clinica de cardiologie sa o vizitez si mergind pe strada amoprit masina si am intrebat un trecator in ce parte e clinicasi imi raspunde ,,nem tudom romanom,si ata sa repetat la 3 persoane pe care le rugasem sa-mi spuna in ce parte e clinica.Fratilor cum e posibil asa ceva ca in tara unde traiesti sa nu poti nici macar sa conversezi ,sa nu stii limba tarii in care traiesti?????ROMINI TRZITIVA
De cel putin 2 saptamani incoace, toti romanii ce merg cu masina personala in Ungaria la cumparaturi, in loc sa cumpere ceva platesc amenzi cat incape datorita politistilor maghiari care ii opresc si nu-i lasa sa plece pana nu le gasesc ceva "in neregula la masina sau in acte". Sfatul meu catre toti romanii este sa mearga la cumparaturi aici in Romania ca altfel, laptele si faina din Ungaria s-ar putea sa-i coste de vreo 20-30 de ori mai scump... Pe undeva e bine, ca prea le mnergea bine magazinelor din zona granitei cu Romania!