Mă pregătisem să lansez, înainte de Congresul PSD, un slogan de forma: social democraţia de cumetrie. Căci mi se păruse că lucrurile sunt încremenite în PSD, candidatura lui Ion Iliescu părea unică - şi condamnată la vot unanim - la fel cea a "secundului" Adrian Năstase, a "terţului" Miron Mitrea, a inevitabilei Corina Creţu (o mediocritate fără cusur, principala vinovată de imaginea proastă cu care a părăsit Ion Iliescu Cotrocenii) la un post de vicepreşedinte, pe scurt, victoria hrebenciucilor şi cosmâncilor (vorba lui Vadim...) care colorează peisajul cumetresc (al îmbogăţiţilor, nu-i aşa, de stânga) părea inevitabilă. Cu uimirea nestinsă: ce caută politicianul Ion Iliescu, om cu adevărat onest, în viermuiala de dreapta a politicienilor aşa zis de stânga şi, cumva, cu resemnarea că, vorba lui Ion Iliescu, în capitalism trăim, iar capitaliştii prin hoţie se autoconstruiesc. Dar... semnale subtile pe care le transmiteau involuntar baronii m-au făcut să ezit. Marele Năstase era prea cuminte, prea sfios îşi aştepta locul al II-lea pe podium, panarama alegerilor bucureştene m-au făcut să înţeleg că fostul ministru Dan Ioan Popescu era mult mai puţin puternic decât părea în ?partidul lui Iliescu?, la fel, Miron Mitrea, şeful campaniei electorale din toamna lui 2004. Iar admirabilul Sorin Oprescu nu părea să aibă ieşire la aerul rarefiat al înălţimilor, ca şi Ecaterina Andronescu, ca şi foarte mulţi alţi intelectuali cinstiţi şi convinşi că este astăzi teribilă nevoie ca o opoziţie constructivă în favoarea omului simplu să funcţioneze impecabil pe eşichierul politic românesc. Cutremurul din PSD ...Şi a urmat cutremurul din 21 aprilie 2005, un spectacol parcă plătit de mass-media românească, plictisită de prea îndelungata ampriză a omului de stat Ion Iliescu asupra partidului său şi - toată lumea trebuie să o recunoască - asupra electoratului din România. Lovit fără milă pe la spate de foşgăiala electorilor, naivul Ion Iliescu a căzut în toate capcanele pe care i le-au întins echipierii lui Adrian Năstase, s-a lăsat jucat în foi de viţă de UASCR-istul clujean Ioan Rus (oare câţi membri PSD are judeţul Cluj, deci dl Rus, în spate? câteva mii? câteva sute?) şi de diplomatul strident filoamerican Mircea Geoană. La conducerea PSD s-au instalat, într-un paradox aiuritor, milionari de stânga (în dolari!) pentru a duce, fireşte, o politică de dreapta. Aici suntem acum. Ce îi aşteaptă pe social democraţii simpli cetăţeni, neprinşi în acest atât de evident păienjeniş al social democraţiei de cumetrie? Variantele socialismului de cumetrie Desigur, este prea devreme să răspundem întrebării, mă voi aventura doar la a schiţa câteva variante. Iată-le. Prima, cu probabilitate mică de realizare, este soluţia ideală, cea paşnică, dar realizabilă doar la nivelul îngerilor: milionarii (în dolari) de stânga se umanizează, trec la acţiuni de protecţie socială, inclusiv împărţirea milioanelor lor - de dolari - către săraci, electorii cei aleşi pe sprânceană (adică baronii şi baronaşii demascaţi de presă) fraternizează cu poporul simplu - ce mai, concordia generală, cea care va ridica PSD, în ochii electoratului, până la acel fabulos prag de 51% de care era atât de sigur dl Napoleon Năstase, în urmă cu 1-2-3 ani. În acest scenariu, PSD rămâne unit, în Parlament, în teritoriu, în cuget şi simţiri. Sau nu, concordia nu merge, pentru că, brusc, dl Mircea Geoană îşi descoperă veleităţi de politician, începe să-l contrazică pe fratele mai mare (în englezeşte ?Big Brother?) Adrian Năstase, ies scântei, partidul scade în sondaje sub cei 10%-15% pe care îi are acum, iar membrii săi - chiar dacă însuşi marele învins Ion Iliescu, cu fair play-ul său aproape maladiv îi îndeamnă la unitate - încep să părăsească corabia aflată în tangaj. Probabilitatea scenariului: foarte mare. Variana a II-a. PNL şi PD îşi asumă sarcina de a curăţi de uscături pădurea socialismului de cumetrie. Pentru asta este de ajuns doar ca Parchetul şi PNA-ul să ceară controlul averilor foştilor demnitari. Vor fi în suferinţă şi ceva liberali, şi câţiva democraţi cu carnet PD - dar grosul acţiunilor se va duce, unde credeţi, în tabăra social democrată. Ce ar urma? Probabil un nou congres PSD, pentru completarea locurilor rămase vacante în fruntea partidului. Şi venirea, inevitabilă, pe prima scenă, a ?omului sărac şi cinstit?. Probabilitate: mai mare decât credeţi! Varianta a III-a ar însemna o nouă ?roire?, cum fac oamenii adesea, inspirându-se din viaţa albinelor. Ar fi o acţiune socială care doar ar instituţionaliza un fenomen firesc: mulţi membri PSD se pregătesc deja să depună carnetele şi să pornească în căutarea unui partid cu adevărat de stânga. Este vorba, bineînţeles, de membrii simpli de partid, cei ignoraţi total de premierul Adrian Năstase, pe când juca rolul lui Napoleon, şi de colegii lui de cumetrie social democrată aflaţi la guvernare. Aceşti membri simpli l-ar fi votat, la un referendum, pe Ion Iliescu, într-un procent înfricoşător - peste 80% - pentru că cel puţin de un simbol este nevoie - "sărac, da` cinstit" - atunci când şacali guvernamentali mişună prin jungla socială. Aceşti membri simpli, spun, vor pleca oricum. La această acţiune, cu probabilitate de realizare destul de ridicată, mai rămâne doar o singură întrebare, aceea dacă migraţia îl va antrena şi pe Ion Iliescu în avalanşa ei. Iar pentru cei care se întreabă de ce am pus titlul pe care l-am pus îi sfătuiesc să-l consulte pe Lev Tolstoi: împăratul francez Napoleon Bonaparte a fost convins, toată viaţa lui, că a obţinut la Borodino o victorie zdrobitoare asupra trupelor ruseşti. Şi n-a putut niciodată să înţeleagă cum de s-a ales, din această victorie, cu izgonirea dezastruoasă, din ţara pe care nu o cunoştea...