Fostul magazioner din Roman făcea în anii '80 patru ani de închisoare pentru găinării contabile. Acum, în plină democraţie dâmboviţeană, a prins doar o săptămână all inclusive. Faptele lui Vântu de după 1990 sunt incomparabile cu cele de dinainte. Micile găinării par ridicole azi pe lângă marile tunuri în care omul este achitat. Rezultă de aici că românii şi-au câştigat în decembrie '89 mai mult decât îşi închipuiau atunci, libertatea în faţa legii. O libertate atât de mare pentru unii încât e foarte greu să şi-o mai piardă, eventual pentru câteva zile, şi asta, indiferent de gravitatea faptelor. Asta pentru că România a devenit un Chicago fără pistoale, condus de o mafie albă, adică mafia colilor A4 pe care sunt aşternute contracte oneroase cu statul, licitaţii, împrumuturi şi tot ce înseamnă ţepe.


Din lumea asta vine şi se întoarce SOV. Scurta sa detenţie nu i-a adus mari câştiguri de imagine, e şi foarte greu, oricât s-ar fi străduit gândacii din bucătăria lui, dedulciţi la zahărul său (cu toate că nu suportă insectele, cu unele e nevoit să convieţuiască) să-l victimizeze. Şi nu e greu doar pentru că imaginea sa populară e şifonată de tunul FNI, ci şi pentru faptul că el s-a ipostaziat mereu într-un singuratic malefic şi cinic. Singurătatea şi cinismul şi le datorează probabil şi bolii, dar mulţimea nu iubeşte lupii de stepă, chiar şi şchiopi fiind, ci preferă oricând un marinar vesel ţopăind pe la şpriţuri. Singurul câştig probabil e cel în rândul antibăsescienilor, faţă de care şi-a consolidat poziţia prin declaraţiile belicoase la adresa preşedintelui.

Pierderea însă e mai mare decât câştigul. Unul dintre efectele arestării, probabil şi unul din scopurile sale, a fost o anumită timorare psihologică. Oricât ar fi de hârşit în rele, Vântu nu mai e un infractor de drept comun pentru care puşcăria să fie o pensiune. Probabil că orice trecător prin Bastilia, atunci când iese se simte ca un operat pe cord, care, deşi poate apoi să facă aproape aceleaşi lucruri, va avea mereu o prudenţă psihologică care-i va marca întreg comportamentul. Imaginea de Mefisto infailibil a fost puternic clătinată de umilitoarea săltare cu mascaţi.

Una peste alta nu se poate vorbi de o victorie a lui Vântu împotriva lui Băsescu prin decizia judecătorească. Nu mai e nimeni atât de naiv să-şi închipuie că un asemenea potentat poate să o păţească pe bune. I s-a arătat doar pisica, miza fiind uriaşă din punct de vedere mediatic în perspectiva următoarelor alegeri. Actualul guvern e copleşit oricum de criză, iar tunurile mediatice ar spulbera în continuare şi mai mult bruma de credibilitate, aşa că pentru PDL ar fi convenabilă măcar o amortizare a lor.
Plus de asta în perspectivă totul e posibil, aşa cum odinioară pădurea de la Tâncăbeşti găzduia întâlnirea a doi mari "haiduci" ce se luptau cu sistemul ticăloşit la vremea respectivă, nu e exclus ca timpul şi viaţa, în ironia lor, să aducă faţă în faţă foşti tovarăşi de drum, din nou pe acelaşi drum. Cum în lumea marilor interese nu există rupturi definitive, totul e posibil, până şi ca frăţia pierdută a "haiducilor" de la Tâncăbeşti să se regăsească.