În premieră în viaţa politică românească, un lider foloseşte sărbătoarea Învierii Domnului în scopuri electorale. De vreme ce până şi Gigi Becali a înţeles să-i lase pe români să se bucure în linişte, cine altcineva decât preşedintele Traian Băsescu putea transforma primele două zile de Paşti în pretext de întâlnire cu poporul? Drept urmare, în vreme ce tot creştinul şedea tihnit la casa lui, familia prezidenţială a descins, în efectiv complet, la Sibiu, bântuind hai-hui însoţită de un alai de jurnalişti. De ce a transformat Băsescu Paştile în bâlci electoral? Botezată „vizită privată”, expediţia în capitala europeană a culturii a fost suportată de la bugetul statului, deşi a avut toate caracteristicile unei deplasări electorale. Tonul a fost dat de discursul rostit de Traian Băsescu tocmai în Catedrala Mitropolitană, unde, după slujba de Paşti oficiată de Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, şeful statului s-a adresat credincioşilor prezenţi. Iată cu ce vorbe de duh a găsit de cuviinţă întâiul om al ţării să-i fericească pe enoriaşii sibieni: „Şi eu ştiu cei trei piloni ai credinţei: să fii împăcat cu Dumnezeu, să fii împăcat cu tine şi să fii împăcat cu semenii. Uneori însă, ca şef de stat, poţi fi împăcat cu Dumnezeu şi cu tine, dar nu poţi fi împăcat cu toţi semenii. Cei cu care nu te poţi împăca trebuie schimbaţi, ţara trebuie schimbată”. Singurul merit al acestei bălmăjeli de o profunzime soră cu hohotul de râs este sinceritatea. Iar preşedintele merită să fie apreciat pentru că a înţeles să renunţe la minciunile politicianiste în lăcaşul Domnului, în prima zi de Paşti. A preferat să o zică de-a dreptul: să fiu creştin primesc, dar să piară din faţa ochilor cei cu care nu mă pot împăca. După această mostră de înţelepciune, şeful statului a bântuit prin Sibiu şi prin împrejurimi, ba însoţit de întreaga familie, ba numai în compania unei părţi a acesteia, în vreme ce restul „clanului” se deplasa în alte puncte… strategice. Totul, cu intenţia clară de a capta atenţia oamenilor locului, dar şi al întregii ţări, prin intermediul televiziunilor, fie obediente, fie ahtiate de senzaţionalul ieftin al prezenţei lui Vodă în mijlocul boborului. Artist al… poporului, Traian Băsescu s-a descurcat de minune şi-n rolul de iepuraş de Paşti. S-a vânturat prin centrul Sibiului, a băut cafea în public cu primarul, a dat peste tot mâna cu oamenii şi, ca un adevărat iubitor de frumos, s-a dus în vizită la un artist popular din Orlat. După un sfert de ceas petrecut în compania acestuia, sătul de bâţâielile bătrânului, a ieşit pe uliţă şi-a făcut ce ştie el mai bine: o baie de mulţime. Căci, la urma urmei, nu-i puţin lucru să ieşi la poartă şi să dai nas în nas cu ditamai preşedintele ţării. În ăst timp, în ton cu subita pasiune pentru artă a soţului, prima doamnă, voind a se arăta la fel de subţire-n preocupări ca şi dumnealui, îşi scălda privirea în produsele unicat dintr-un atelier de sticlărie. Aşadar, după ce a provocat un adevărat haos nu doar politic, ci şi instituţional şi constituţional, Băsescu a găsit de cuviinţă să târască şi Sfintele Paşti în mocirla confruntărilor sale cu toată lumea. Nu dragostea de oameni l-a scos, însă, din casă, la ceasul la care tot românul ciocneşte ouă roşii cu ai lui, ci disperarea. După umilinţa suferită prin alungarea oamenilor săi din Guvern, tradusă în plan politic prin pierderea pârghiilor principale ale Puterii, preşedintele are de dat socoteală în faţa Camerelor Parlamentului, care urmează a se reuni pentru a discuta suspendarea sa din funcţie. A pierdut partea din Guvern pe care o controla şi e pe punctul de a pierde şi Preşedinţia. Cuţitul a ajuns la os şi singurii aliaţi i-au rămas alegătorii buimăciţi de circul politic şi presa încă fidelă. De aceea s-a năpustit pe uliţe în căutare de mâini întinse cu naivitate, ca spre ultimul reazim pe toboganul înfrângerii. Ceea ce am văzut în aceste zile accentuează impresia de derută, lăsată de mesajul adresat naţiunii de Paşti. De fapt, atunci a fost dat startul noii serii a acţiunilor populiste, în ton cu disperarea care l-a cuprins pe şeful statului. Băsescu ştie bine că avizele de săptămâna trecută ale Curţii Constituţionale, oricât i-ar struni pe membrii acesteia prin şantajul cu dosarele de la Securitate, sunt egale cu zero, având doar valoare consultativă. De altfel, nici măcar o valoare morală nu pot avea, câtă vreme Curtea a decis că preşedintele a încălcat puţin Constituţia, dar nu suficient de grav încât să justifice suspendarea sa, pe care o lasă în grija Parlamentului. Tărăşenia seamănă cu povestea violatorului lăsat liber de judecător după ce a aflat că victima fusese batjocorită pe la spate. Când aceasta s-a revoltat, judecătorul i-a răspuns senin: păi ce, nu puteai să fugi? Cam aşa a grăit şi Curtea, privind spre Băsescu şi spre Constituţie…