Biserica din Parcul Tei şi-a sărbătorit hramul
La zece ani de la punerea pietrei de temelie, joi, 8 septembrie, credincioşii bisericii din Parcul Tei au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe arhipăstorul lor, Preasfinţitul Părinte dr. Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei. În cadrul Sf. Litrughii, Preasfinţia Sa a hirotonit pe teologul Alin Herlea întru diacon pe seama Catedralei „Învierea Domnului" din Oradea. Preasfinţia Sa, în cuvântul de învăţătură, a arătat rolul Maicii Domnului în mântuirea neamului omenesc şi i-a îndemnat pe toţi elevii să iubească învăţătura şi să împletească în viaţa lor credinţa cu ştiinţa.
Lucrările la această biserică au început în primăvara anului 2002, prin grija deosebită a preotului paroh Dragomir Balotă, ajutat de către preotul Florin Dem. În 19 noiembrie 2006, s-a săvârşit prima Sf. Liturghie în biserică, iar de atunci s-au realizat nenumărate lucrări: placarea exteriorului bisericii cu cărămidă clincherită, acoperirea cu tablă de cupru, construirea unui lumânărar în stil bizantin lângă biserică, automatizarea celor cinci clopote, montarea a trei candelabre sculptate în lemn de tei, sculptarea baldachinului şi a mesei altarului în lemn de tei, păr şi stejar, strane pentru icoane şi cântăreţi, tetrapoade etc. Pe faţada frontală a bisericii s-a realizat icoana cu hramul bisericii şi alte două icoane cu Mântuitorul şi Maica Domnului. Părintele Dorel Octavian Rusu, protopopul ortodox al Oradiei, a vorbit despre necesitatea construirii acestei biserici în această zonă a oraşului şi despre folosul duhovnicesc pe care credinioşii acestei parohii îl au prin participarea la sfintele slujbe. Părintele paroh Dragomir Balotă a mulţumit Preasfinţiei Sale pentru bucuria pe care făcut-o credincioşilor, aceea de a se găsi în mijlocul lor, dar în acelaşi timp a mulţumit ctitorilor, donatorilor şi tuturor acelora care s-au jertfit pentru ca la zece ani de la punerea pietrei de temelie această biserică să fie un „Sion pământesc şi o grădină a Maicii Domnului".
La sfârşitul slujbei credincioşii au primit câte o iconiţă, adusă de unul din ctitorii bisericii de la Muntele Athos, cozonac, suc şi vin.
(B.D.)
Comentarii
Nu există nici un comentariu.