Biserica "Izvorul Tămăduirii" şi-a sărbătorit hramul
Ieri, în zi frumoasă de sărbătoare, credincioşii au luat din nou calea lăcaşurilor de cult pentru a se ruga. La Biserica "Izvorul Tămăduirii", din Oradea, situată în incinta Spitalului Clinic Judeţean Staţionar II, oamenii au venit încă de dimineaţă pentru a asista la slujba religioasă. Fiind zi lucrătoare, majoritatea celor prezenţi la slujbă au fost persoane vârstnice. Preoţii slujitori ai acestei biserici sunt părintele Dorel Octavian Rusu, protopopul ortodox de Oradea, şi preotul Titus Scurt.
Credincioşii au intrat în biserică, s-au închinat la icoană, şi au îngenuncheat pentru rugăciune, astfel că la orele prânzului, biserica era aproape plină, unii credincioşi preferând să asiste la slujbă de afară. După-masă, a avut loc sfinţirea apei şi maslul de obşte, la care au participat şapte preoţi, semnificând cele şapte daruri binefăcătoare ale Duhului Sfânt. Cu apa sfinţită cu acest prilej urmează să se stropească fântânile, casele, troiţele, precum şi creştinii, în amintirea evenimentului petrecut în jurul anului 454, la Constantinopol, când acel orb a primit de la Maica Domnului tămăduire prin intermediul apei sfinţite. „Foarte mulţi credincioşi din zona noastră iubesc această biserică, le place arhitectura ei. Existenţa ei în incinta spitalului este o binecuvântare pentru toţi bolnavii, şi nu numai", ne-a declarat părintele Dorel Octavian Rusu, menţionând că Biserica „Izvorul Tămăduirii" este nu numai biserică de spital, ci şi biserică parohială.
La acest lăcaş de cult, programul liturgic se desfăşoară după cum urmează: de la ora 8.00, în fiecare zi, Sfânta Liturghie, iar în fiecare vineri, de la ora 17.00, se săvârşeşte maslul de obşte pentru toţi bolnavii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.