Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini şi creştine din ţinutul Bihorului, har, binecuvântare şi pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu-Fiul şi de la Mângâietorul şi Împăratul ceresc, Duhul Sfânt Dumnezeu, iar de la noi preţuire, bucurie şi dragoste.

Dreptmăritori creştini şi creştine,

Zilele fericite de sărbătoare în care ne aflăm sunt împodobite cu nepământească frumuseţe. În noi şi în jurul nostru, totul este transfigurat, prin lucrarea harului dumnezeiesc, ce învăluie în bucurie şi taină lumea. Coruri îngereşti, în chip nevăzut, oameni, făpturi, cosmosul, în toată splendoarea lui văzută sau doar bănuită, se alătură, pentru a aduce cântare de preamărire, laudă şi mulţumire Preasfintei Treimi, Dumnezeul Cel viu şi adevărat, pentru bogăţia revărsată peste creaţia toată, prin înomenirea Cuvântului dumnezeiesc, prin Care toate s-au făcut (Ioan 1, 3).
În aceste zile sfinte şi pline de încărcătură teologică, duhovnicească, încărcate de înţelesuri şi învăţăminte, luminate cu multă strălucire neapropiată, cu toţii trăim mai intens viaţa îmbelşugată împărtăşită nouă prin har, în Sfânta Biserică, viaţa cea nouă, viaţa în Hristos, prin lucrarea Duhului. Acum, participarea noastră la respiraţia întregii Biserici, deopotrivă văzută şi nevăzută, lucrătoare şi triumfătoare, la rugăciunea pan-cosmică, la marea cântare a tuturor sfinţilor şi îngerilor, este mai vie, mai deplină. Suntem integraţi în uriaşa mişcare doxologică, sub cupola imensă de har, în jurul cinei mistice, a jertfei de taină săvârşită de Însuşi Mântuitorul, Arhiereul cel Veşnic.
Trăim emoţii mari şi sfinte, suntem cuprinşi de fericire şi înţelegem că viaţa noastră este încărcată de sens, înregistrată în Cartea Vieţii, scrisă de voia lui Dumnezeu, Părintele nostru ceresc, Purtătorul nostru de grijă, Mirele şi Împăratul vieţii omului. Venim să ne întâlnim cu Domnul, pentru a petrece mai mult timp împreună, ca pregătire pentru veşnicia împreună cu El. Cercetăm sfintele biserici cu şi mai multă râvnă şi ne lăsăm îmbibaţi duhovniceşte de sfintele imne ale Bisericii, precum şi de preafrumoasele şi nemuritoarele colinde străbune, dar şi de toate giuvaerurile muzicale şi bijuteriile artistice ale altor culturi.
Preacinstiţi închinători în duh şi în adevăr,

Marea sărbătoare a Naşterii Domnului Iisus Hristos este, în fiecare an, prilej de înălţare sufletească pentru mulţi, peste noi toţi iubitorii de praznice şi, îndeosebi pentru copii. Aceştia sunt protagoniştii unei imense bucurii, an de an mai fastuoase, prin aşteptarea cu sufletul la gură a serii sfinte de ajun, când vine Moş Crăciun. Obiceiul străvechi, din strămoşi, al aşteptării darurilor în seara ajunului de Crăciun, mai cu seamă de către cei mici, îşi are rădăcinile în episodul biblic al oferirii de daruri către Pruncul Iisus, de către magi. Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei ne arată lămurit cum s-a petrecut evenimentul: magii „intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui, şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă" (Matei 2, 11).
Astfel, la fel cum Pruncul Sfânt a primit daruri simbolice de la magi, cu trimitere la demnitatea Sa imperială, divină şi sacerdotală, la fel, astăzi, pruncii, curaţi şi nevinovaţi, dar şi noi, ceilalţi urmaşi ai lui Adam, mai mult sau mai puţin copii, suntem cuprinşi de fiorul sfânt al dăruirii. În nepământeana lumină a sărbătorii, se simte prezenţa luminii pământeşti a sufletelor noastre, doritoare de a dărui şi de a primi daruri. Este adevărat că cei care simt cel mai tare emoţia darului sunt inocenţii, copiii şi cei asemeni lor, care şi-au păstrat neîntinată haina nevinovăţiei. Dar toate darurile, oricare ar fi, oricât de bogate şi de felurite, îşi au originea în darurile pe care Dumnezeu le-a oferit lumii, omului, pentru ca mai apoi, omul să-I aducă, la rândul său, Dăruitorului, jertfa de laudă(...).

Luminate feţe, cinstiţi boieri ai Împăratului cerurilor,

La ceas de praznic, creştinul uită de toate grijile, de toate răutăţile şi de toate supărările şi se împacă în sine, cu semenii, cu lumea, cu propria conştiinţă. Iartă şi este iertat. Se bucură şi împărtăşeşte bucurie. Este fericit şi transmite fericire. Trăieşte ca în cer pe pământ şi umple pământul de veselia cerurilor. Îl primeşte pe Hristos şi Îi aduce în dar inima sa. Dăruieşte şi este dăruit. Se încarcă de har dumnezeiesc şi împrăştie iubire şi milă în jurul său. Este un om împlinit şi vrea să-i molipsească pe toţi din plinătatea vieţii sale. Serbează din toată fiinţa sa şi doreşte să-i facă şi pe ceilalţi părtaşi dumnezeiescului praznic. Se cuminecă şi încearcă să intre în comuniune cu întregul univers, îngeri, oameni, făpturi, participanţi şi martori la minunea Înomenirii Cuvântului, reiterată din an în an.
Şi noi, fericiţilor, suntem prinşi în hora cosmică a luminii lui Hristos, simţim nevoia de a dărui şi de a ne dărui. Suntem şi noi, în taină, părtaşi schimbului de daruri între cer şi pământ, mărunţi fii şi urmaşi ai lui Adam şi-ai Evei, din neamul cărora Dumnezeu a ales-o pe Noua Evă, Maria Fecioara, pentru ca din Ea şi prin Ea să ni-L dăruiască pe Fiul Său, Noul Adam, Darul cel mai de preţ, nepreţuit, al Crăciunului.
Cu asemenea zestre duhovnicească ne pregătim, cum se cuvine şi după putere, să intrăm în atmosfera specială a acestor zile nepereche. Şi, urcând din bucurie în bucurie şi din înălţare spirituală în şi mai smerit urcuş duhovnicesc, pe negândite păşim în noul an al milei Domnului, an jubiliar al Sfântului Ierarh Vasile cel Mare şi al Sinaxei Sfinţilor Capadocieni, an în care, pe lângă cei o mie şase sute treizeci de ani scurşi de la naşterea în cer a Marelui Părinte Capadocian Vasile, se împlinesc şase sute cincizeci de ani de la mutarea la Domnul a altui mare Părinte al Bisericii, dascăl al rugăciunii neîntrerupte şi de linişte aducătoare, Sfântul Ierarh Grigorie Palama al Tesalonicului, precum şi toţi atâţia ani de la întemeierea Mitropoliei Ţării Româneşti (1359), bucurându-ne de rugăciunile încă unui Sfânt Ierarh canonizat de Biserica noastră, Iachint de la Vicina, primul Mitropolit al Ungrovlahiei şi Exarh al Plaiurilor. Şi cum în anul scurs am avut prilejul de a serba bicentenarul naşterii marelui Mitropolit Andrei baron de Şaguna, cel care a rectitorit Mitropolia românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria, dar şi o sută optzeci de ani de la naşterea şi o sută zece ani de la trecerea la cele veşnice a vrednicului fiu al Bihorului, Mitropolitul Miron Romanul al românilor ortodocşi din Ardeal şi Ungaria, la fel, în anul ce vine, 2009, vom trăi, cu ajutorul Atotputernicului, emoţiile aniversării a nouăzeci de ani de la reaprinderea candelei noastre, prin eliberarea pământului strămoşesc al Crişanei, o dată cu intrarea în Oradea şi în vechea vatră a Bihorului românesc a bravei Armate Române conduse de generalul Traian Moşoiu. Atunci s-a reaprins candela ce a dus la reînfiinţarea Sfintei şi de Dumnezeu păzitei noastre Episcopii, prin reîntemeierea străbunului scaun vlădicesc dreptmăritor din Velenţa, la Catedrala cu Lună.
Primiţi, scumpi inimii mele păstoriţi, de luminata sărbătoare a Naşterii lui Hristos Domnul, cele mai calde şi cordiale doriri de bogată înzilire, întru sănătate deplină şi belşug de daruri duhovniceşti! Sărbători binecuvântate şi pline de har! La mulţi şi fericiţi ani!

Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor şi umil rugător la picioarele Tronului Preasfintei Treimi,