Evreii se pregătesc de Pesah
Evreii din România, deşi nu depăşesc 12.000 de suflete, ştiu să-şi păstreze identitatea luptând împotriva celor două mari pericole care par să-i ameninţe: izolarea şi asimilarea.
Stând de vorbă cu secretarul Comunităţii Evreieşti din Oradea, Freund Lazăr, am aflat că minoritatea evreiască din oraşul nostru se pregăteşte să sărbătorească, în perioada 6-13 aprilie, eliberarea poporului evreu de sub robia egipteană, sărbătoare asimilată Paştilor (Pesah-ebraică). "În cele 8 zile nu se mănâncă pâine, paste făinoase... Se mănâncă, în schimb, aşa zisul maţot, care e preparat numai din făină şi apă, în aşa fel ca să nu dospească", ne-a mărturisit secretarul Comunităţii. În primele două seri de Pesah, se organizează mese festive, pe familii, sau, în cazul membrilor Comunităţii, în colectiv, la cantina rituală a acesteia. În aceste seri magice, se povesteşte copiilor şi tinerilor evrei evenimentul deosebit al eliberării bunicilor lor din jugul robiei de 400 de ani. "Este specific că acest popor s-a născut în robie", ne-a mai spus interlocutorul nostru.
Pe la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, se vor comemora 60 de ani de la deportarea totală a evreilor din Ardealul de Nord. Cu acestă ocazie, Comunitatea orădeană va fi vizitată de personalităţi de seamă ale Israelului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.