Mii de bihoreni au luat Lumină Sfântă - Hristos a înviat!
Mii de credincioşi ortodocşi şi catolici au sărbătorit anul acesta, simultan, Învierea Domnului. Bihorenii au mers în Noaptea de Înviere la slujbă şi au primit binecuvântarea preoţilor. Credincioşii au cântat "Hristos a Înviat", au primit Lumina Sfântă şi s-au rugat pentru sănătate şi o viaţă mai bună.
Bihorenii au primit în biserici vestea Învierii Domnului nostru Isus Hristos. Cu lumânări în mâini, credincioșii au înconjurat locaşurile de cult, după care au ascultat slujba specială din noaptea de Paște. Înainte ca clopotul să anunțe Învierea Domnului, creștinii și-au luat lumânările în mână și au așteptat cu răbdare venirea miezului nopții. A urmat tradiţionala procesiune în jurul bisericii, după care enoriașii au intrat în lăcașul de cult să participe la slujba de Înviere. Sfânta Lumină s-a aprins sâmbătă la Ierusalim şi a fost împărţită clericilor şi credincioşilor aflaţi în Biserica Învierii care adăposteşte Sfântul Mormânt. Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în România, sâmbătă, în jurul orei 20.30. Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşti la Ierusalim, când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12.30 - 14.30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc ce se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an. Delegaţia Patriarhiei Române a ajuns pe Aeroportul "Henri Coandă" Otopeni, în jurul orei 20.30, cu o întârziere de aproximativ o oră şi jumătate, din cauză că a decolat târziu de la Ierusalim, dat fiind numărul mare de delegaţii care au mers sâmbătă să ia lumină de la Mormântul Sfânt. La Salonul Oficial al Aeroportului Otopeni, au aşteptat prelaţi reprezentanţi ai eparhiilor Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei să ia Lumina Sfânta pentru a o împărţi credincioşilor la slujba de Înviere. În acelaşi scop, Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost dusă cu trei avioane la Suceava, Satu Mare, cu escală la Cluj-Napoca, şi Timişoara, pentru clerul şi credincioşii ortodocşi din restul ţării. Duminică, bisericile au fost din nou pline de credincioşi, veniţi să participe la slujbă. Ieri a început Săptămâna Luminată, care urmează după Învierea Domnului şi se termină în Duminica Tomii.
Comentarii