«Dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii, au ajuns la mormânt când soarele abia răsărise și ziceau una către alta: „Cine ne va rostogoli piatra de la intrarea în mormânt?”. Dar privind, au observat că piatra fusese rostogolită; deși era foarte mare. Intrând în mormânt, au văzut un tânăr așezat la dreapta, îmbrăcat cu o haină lungă, albă, și au fost cuprinse de spaimă. Dar el le-a zis: „Nu vă înspăimântați! Îl căutați pe Isus Nazarineanul, cel răstignit. A înviat, nu este aici!» (Marcu 16, 2-6)

 

Iată primim încă o dată în această dimineață de Paști mesajul extraordinar: A înviat! Cristos a Înviat!

 

Dragi credincioși,

Lumina dimineții acelei zile învăluia şi pătrundea sufletele femeilor care veneau degrabă la mormânt, să ungă trupul Mântuitorului cu miresme. „Cine ne va rostogoli piatra de la intrarea în mormânt?”, se întrebau ele. Este întrebarea care le frământă cugetul, dar în care dăinuie speranța, ca și cum ar fi știut că încă nu este totul gata, că nu s-a împlinit încă minunea. Această piatră fusese pusă acolo pentru a fi un semn al condamnării definitive, un semn al imposibilității de a scăpa, un simbol al morții și al neputinței omenești.

Dar privind ele, au observat că piatra fusese rostogolită... Pur și simplu, era dată la o parte. Femeile venite la mormânt sunt nespus de surprinse de acest fapt, dar năzuiesc în inima lor credincioasă că ceea ce le este dat să trăiască acum este ca și cum Domnul le-ar fi condus pe acest drum al desăvârșirii credinței lor. Este foarte greu să ne imaginăm emoțiile femeilor mironosițe la constatarea plină de uimire că Isus, cel ce fusese răstignit, cel pe care l-au văzut așezat în mormânt, nu este mort, ci este viu. Șocul, stupefacția, uimirea fără margini, bucuria, încercarea de a înțelege, sunt etapele care au marcat pentru totdeauna viața acestor femei, martore ale Învierii.

 

Dragii mei, cuvintele Evangheliei ne cheamă la o învățătură neprețuită: să nu ne descurajăm niciodată, să nu cădem în frică și disperare, deoarece Domnul se îngrijește întotdeauna să rostogolească piatra încercărilor vieții noastre spre a putea ajunge noi la bucuria cea mai profundă. El este Cel care dă la o parte piatra care ne ține prizonierii slăbiciunii firii noastre prea-omenești, dăruindu-ne, iar și iar, bucuria Învierii.

Învierea lui Cristos ne spune ceva foarte important despre propria noastră viață. Este adevărata speranță a oamenilor acestei lumi, speranța care nu dezamăgește niciodată; ne ajută să reflectăm asupra modului în care fiecare dintre noi îl căutăm pe Isus. Îl căutăm printre cei morți? Îl căutăm în mormântul speranțelor noastre deșarte? Care sunt pietrele care ne obstrucționează să-L descoperim în cel de lângă noi pe Cristos – indiferența....? egoismul?... lăcomia?

Mă gândesc aici la cei împovărați de piatra sărăciei și a precarității, a suferinței celor bolnavi și a celor care le sunt alături, de piatra familiilor destrămate, de piatra copiilor care suferă de foame, de piatra grea a nesiguranței și a stresului, de piatra celor persecutați pentru credință și pentru dreptate.

Isus cel Înviat ne oferă ajutorul să dăm la o parte piatra care ne apasă. Se cuvine să-i cerem să ne ajute de asemenea să nu fim piatră de poticneală asupra fraților și surorilor noastre. Să-i mulțumim Domnului de fiecare dată pentru darurile pe care ni le oferă, pentru regăsirea sănătății si a unității, pentru ajutorul primit, pentru lumina Paştilor care strălucește zilnic în viața noastră. Să-i mulțumim totodată Celui Înviat pentru toate pietrele pe care nu reușim să le înlăturăm, cu tot efortul nostru. Tuturor acestor piedici, la fel ca femeile de la mormânt, să le răspundem cu credință, cu tenacitate și perseverență, pentru că Veste cea bună a Învierii lui Isus ne transmite că nu există piatră care să nu poate fi răsturnată. Domnul ne asigură de aceasta: „Dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați zice muntelui acestuia: «Mută-te de aici acolo!», și s-ar muta” (Mt 17, 20).

Așadar, vă îndemn și eu să nu vă opriți în fața obstacolelor care apar adesea în calea voastră, să nu vă descurajați. Dimpotrivă, încurajați-i pe cei de lângă voi neîncetat, la fel cum a făcut-o și Domnul cu ucenicii săi. Mergeți înainte, ajutați-vă unii pe alții, pentru că Domnul merge înaintea voastră, „El ne conduce la pășuni verzi, ne duce la ape de odihnă” (Ps 23, 2.), El este „Calea, Adevărul și Viața” (In 14, 6.)

De la aceste femei trebuie să învățăm să nu abandonăm, să ne ridicăm chiar dacă încă este întuneric, chiar dacă drumul pare să nu aibă nicio ieșire. Pietrele, stâncile care blochează căile vieții noastre nu vor fi niciodată date la o parte dacă renunțăm!

În această zi a Învierii, Cristos ne invită să începem să trăim din plin, să trecem de la teamă la bucurie, de la trecut la prezent, de la moarte la viață. Astăzi celebrăm victoria lui Cristos asupra morții. O victorie adevărată cere perseverență. Isus aduce speranță acolo unde este neîncredere, dragoste acolo unde este ură, iertare acolo unde e dorință de răzbunare, viață acolo unde domnește moartea.

 

Dragii mei,

În această zi a Învierii, gândul meu se îndreaptă spre episcopii noștri martiri.

Sfinți episcopi martiri, vă veți fi întrebat poate și voi „Cine ne va rostogoli piatra de la ușa mormântului?”, a celulei, a închisorii. Mulți s-au descurajat, mulți v-au descurajat spunându-vă poate că trebuie să fii nebun să pretinzi că poți rostogoli această piatră, însă, precum femeile Învierii, și voi ați rămas fideli credinței voastre. Bunămireasma jertfei voastre a devenit pentru noi, cei de azi, ziua Învierii. Cu modestia și tăria voastră ați dovedit răbdare, credință și speranță. Știați că lucrarea lui Dumnezeu nu moare niciodată, că nicio piatră, oricât de mare ar fi fost ea, nu putea să vă împiedice. Erați deja părtași Misterului Pascal. Ce frumoasă coincidență, tăria și eroismul vostru au rostogolit piatra.

„Celui care învinge îi voi da o pietricică albă, iar pe pietricică este scris un nume nou pe care nu-l cunoaște nimeni decât cel care-l primește”, spune cartea Apocalipsei (Apoc.2,17)

Da, dragii mei credincioși, episcopii noștri au primit din partea Domnului drept recompensă pentru fidelitatea lor pietricica albă, garanția că jertfa lor pentru Biserică și neam nu va cunoaște moartea. Întreaga lor viață, dar mai ales martiriul lor era deja o participare la viața Celui Înviat din morți. Întunericul existențial, piatra greoaie de la ușa închisorii, a mormântului, este rostogolită și devine pietricica albă a speranței și a vieții inscripționată cu numele lor: Valeriu Traian FRENȚIU, Iuliu HOSSU, Alexandru RUSU, Ioan BĂLAN, Ioan SUCIU, Vasile AFTENIE, Tit Liviu CHINEZU. Lumina care l-a înconjurat pe Cristos Cel Înviat i-a luminat și pe ei. Pietricica albă pe care ei au primit-o exprimă darul unei intimități profunde cu Cristos.

 

Dragii mei,

Vizita Sfântului Părinte Papa Francisc în țara noastră este pentru toți creștinii un prilej de bucurie, de mângâiere și de speranță. Grădina Maicii Domnului, a tuturor oamenilor de bună-credință, îl așteaptă cu emoție și gratitudine pe urmașul lui Petru.

Vestea ridicării episcopilor martiri la cinstea altarelor, adusă de către Sanctitatea Sa pe Câmpia Libertății din Blaj, ne încredințează că Biserica noastră, prin toți martirii și mărturisitorii ei care au suferit persecuții de-a lungul timpului, participă deja în chip tainic la gloria lui Cristos. Acești episcopi sunt pentru noi exemple de viață evanghelică, modele de jertfă de sine și de credință profundă în Dumnezeu.

 

Dragii mei,

de ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea și unul pe altul să ne îmbrățișăm.

În acest spirit vă doresc Sărbători fericite, pline de har și binecuvântări de la Domnul, și vă salut cu salutul pascal: «Cristos a Înviat!»

 

† Virgil BERCEA

Episcop