Peştiş: Slujbă de sfinţire a Bisericii cu hramul "Înălţarea Domnului"
Sute de credincioşi din Peştiş şi împrejurimi au fost martori şi s-au închinat împreună cu P.S. Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, la slujba de târnosire a noului "sion" ortodox în ziua praznicului împărătesc al Sfintei Treimi.
Atestată documentar la începutul veacului al XVIII-lea, biserica de lemn din Peştiş a fost un simbol al credinţei şi românismului, o istorie vie şi reală a comunităţii de pe Valea Peştişului. Documentele care s-au păstrat atestă că sentimentele creştineşti din această vatră românească s-au împletit armonios cu sentimentele naţionale. Pe cărţile de slujbă datate din sec. XVII şi XVIII sunt inscripţii despre toate evenimentele istorice mai importante trăite de comunitatea locală. Una din aceste inscripţii, consemnată de preotul locului la data de 18 mai 1919, exprima dragostea şi entuziasmul întregii comunităţi faţă de evenimentul Unirii de la Alba Iulia. Slujba arhierească de Sfinţire a început la biserica de lemn cu ritualul de înveşmântare, după care, în procesiune, întregul alai s-a îndreptat spre noua biserică, unde s-a săvârşit ceremonialul de sfinţire. A urmat Sfânta Liturghie, oficiată în frumosul altar de vară din curtea bisericii. La atmosfera de mare sărbătoare o contribuţie de seamă a avut-o un grup alcătuit din 11 elevi de la Liceul Teologic Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu". P.S. Sa Sofronie a lăudat noul monument de arhitectură creştină şi a
sugerat autorităţilor să acorde o atenţie importantă vechii biserici de lemn, care, cu minime cheltuieli de restaurare, poate fi inclusă într-un itinerar turistic de mare atracţie.
La sfârşitul ceremoniei, credincioşii au intrat în noul altar şi s-au închinat, iar la ieşirea din biserică au primit Sfântul Mir şi anafură.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.