Sâmbăta din a şasea săptămână a Postului Mare se numeşte Sâmbăta lui Lazăr. Nu are o dată fixă, sărbătorindu-se cu o zi înainte de Duminica Floriilor (în acest an, pe 31 martie) cu aproape o săptămână înainte de Înviere. Această sărbătoare mobilă îi aminteşte pe cei trei Lazăr. Unul dintre ei, Lazăr din Betania, a fost un prieten de-al lui Iisus Hristos şi, de asemenea, fratele Martei şi al Mariei. Minunea săvârşită de Hristos, prin readucerea lui la viaţă, după ce fusese înmormântat potrivit obiceiului vremii, este considerată una dintre cele mai puternice şi mai evocatoare minuni creştine ce pregăteşte Vestea cea Mare a Învierii. Lăzărel a murit de dorul plăcintelor Al doilea Lazăr, numit "cel sărac", este, de asemenea, o figură biblică, fiind pomenit în Evanghelia după Luca. Ultimul este şi cel mai pitoresc. Numit şi Lăzărel sau Lăzărici, a murit de dor de plăcinte. Despre acesta din urmă circulă în lumea satului o legendă interesantă. Se spune despre el că ar fi fost un tânăr păstor. Într-o zi, i-a cerut mamei lui să-i facă pâine sau plăcinte, iar pentru că a fost refuzat, s-a hotărât să plece cu turma de oi la munte. Ajuns într-o poieniţă, s-a gândit să se urce într-un copac ca să le dea oilor să mănânce frunze. Creanga s-a rupt, iar Lăzărel a căzut din copac şi a murit. Legenda mai spune că cele trei surori au plecat în căutarea lui, l-au dus acasă, l-au scăldat în lapte dulce şi apoi l-au înmormântat înfăşurat într-o pânză albă. În Sâmbăta lui Lazăr, femeile coc placinţele pe care le dau de pomană săracilor ca să nu moara de dorul lor. Legendele spun că oamenii care nu serbează ziua lui Lazăr se vor umple de pistrui.