Sărbătoarea Învierii Domnului - Mii de credincioşi au luat lumină
Mii de orădeni au fost prezenţi sâmbătă seara în zona Pieţei Unirii, pentru a participa la slujba de Înviere - prima de la izbucnirea pandemiei la care oamenii nu au mai avut restricţii.
Orădenii au profitat de vremea răcoroasă, dar senină, şi s-au adunat în zona centrală încă din jurul orei 23.00. Anul acesta Slujba de Înviere a fost oficiată la Catedrala Greco-Catolică Sfântul Nicoale cu aproximativ o oră mai devreme decât la bisericile ortodoxe. Nu este pentru prima dată când se ia această decizie, menită să evite suprapunerea slujbelor celor două rituri. Slujba Învierii a fost oficiată de episcolul greco-catolic Virgil Bercea, alături de care au stat un sobor de preoţi, dar şi episcopul romano-catolic László Böcskei. La câteva minute după ce credincioşii greco-catolici au înconjurat biserica, clopotele bisericilor ortodoxe au început să bată în fiecare colţ din oraş, anunţând Învierea Domnului. În faţa Bisericii cu Lună, sute de oameni aşteptau deja ieşirea preoţilor cu Lumina. De la tineri şi adolescenţi la vârstnici, pe platoul din faţa bisericii şi pe trotuarele laterale, oamenii au întâmpinat soborul de preoţi condus de preotul paroh Teofil Cristea.
Învierea Domnului este cea mai importantă sărbătoare pentru întreaga creştinătate. În Noaptea Sfântă, lumina învinge întunericul, iar iubirea învinge moartea şi duşmănia. O dată în plus, în acest an, credincioşii, mai ales cei din Europa de Est, au privit spre Cer cu speranţă. După ani în care au înfruntat boala şi izolarea, a venit un an în care ruga creştinilor este pentru pace.
În mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, acesta a amintit darurile Învierii: Bucuria şi Pacea.
„(…) La slujba Învierii din noaptea de Paşti cântăm: Astăzi prăznuim omorârea morţii şi începutul unei alte vieţi, viaţa veşnică, deoarece Hristos Cel înviat din morţi a dăruit femeilor mironosiţe bucurie, iar ucenicilor Săi pace.
Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne îndeamnă pe toţi creştinii să împărtăşim celor din jurul nostru bucuria şi pacea lui Hristos prin rugăciune şi fapte bune. În mod deosebit, să ne rugăm pentru încetarea războiului în Ucraina şi să-i ajutăm pe refugiaţii ucraineni. De asemenea, să arătăm preţuire şi iubire milostivă tuturor oamenilor bolnavi şi întristaţi, bătrâni şi singuri, dar şi copiilor din familiile sărace. Totodată, să păstrăm în iubirea noastră frăţească pe toţi românii aflaţi în jurul graniţelor României şi în diaspora română.
Cu prilejul Sărbătorii Sfintelor Paşti, vă adresăm tuturor doriri de pace şi bucurie, sănătate şi fericire, dimpreună cu salutarea pascală Hristos a înviat! – Adevărat a înviat!”.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.