Sărbătoarea zilei - Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
Ne aflăm în postul Crăciunului, iar astăzi, 21 noiembrie, sărbătorim Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, zi în care avem dezlegare la peşte. Evenimentul marchează împlinirea a trei ani de la naşterea Preacuratei Fecioare, moment în care părinţii ei, Ioachim şi Ana, şi-au amintit de făgăduinţa lor - să o dăruiască lui Dumnezeu.
De aceea, la această sărbătoare, ne gândim la legătura Maicii Domnului cu Templul din Ierusalim, templul fiind ceea ce evreii aveau mai înalt, mai deosebit. Dorinţa evreilor era ca fiecare să ajungă la Templul din Ierusalim. Acolo, conform Tradiţiei Bisericii, Fecioara Maria a stat 12 ani. Ajungând în cetatea Ierusalimului, cete de fecioare cu lumânări aprinse mergeau înaintea Mariei, iar copila, săltând şi bucurându-se, mergea în casa Domnului, iar în biserică, arhiereul Zaharia a dus-o pe Fecioară în sfânta sfintelor, acolo unde se afla Chivotul Legii şi unde nu numai femeilor, ci nici preoţilor nu le era îngăduit să intre. Singur arhiereul intra o dată într-un an. Fecioara Maria, cea mai multă vreme, şi-a petrecut-o în biserică la rugăciune, având o viaţă foarte rânduită.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.