Apărător înflăcărat al credinţei în Dumnezeul revelat profeţilor Vechiului Testament, Sfântul Ilie Tesviteanul era fiul lui Sovac, unul dintre profeţii Legii Vechi, care locuia în Cetatea Tesve, dincolo de Iordan. De la numele acestei localităţi se trage şi numele proorocului.

 

El a trăit pe vremea lui Ahab, regele evreilor, care a domnit în ţinutul Samariei din Israel, timp de 22 de ani. Acest rege s-a căsătorit cu Isabela, o prinţesă feniciană din Sidon, care se închina zeului Baal. Ahab, preţuind frumuseţea femeii mai mult decât credinţa în Dumnezeul unic al iudeilor, şi-a obligat poporul să se închine zeului Baal, încurajând în acest fel idolatria, înălţând, totodată, şi un jertfelnic. Toate aceste fapte au atras mânia divină. Dumnezeu îi încredinţează lui Ilie misiunea de a-l mustra pe rege pentru faptele necugetate săvârşite şi de a întoarce poporul la credinţa monoteistă. Mustrându-l pe Ahab, Ilie îi spune: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât numai când voi zice eu”. După o rugăciune adresată lui Dumnezeu, Sfântul Ilie s-a retras pe malul râului Cherit. În urma lui, seceta şi foametea au cuprins toată ţara. După trei ani şi jumătate, dovedindu-se prin aceste minuni că numai credinţa în Dumnezeul unic este cea adevărată, poporul iudeu şi-a recunoscut greşeala de a se fi închinat zeului Baal, strigând: „Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevărat”. Rugându-se atunci Ilie, o ploaie a răcorit pământul şi foametea a încetat. Proorocului Ilie nu i-a fost dată moartea, el a fost ridicat la cer într-un car de foc. Sfânta Scriptură ne spune că Ilie se va întoarce iarăşi pe pământ, la sfârşitul veacurilor, înaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos, pentru a se lupta cu Antihristul.

 

Tradiții și obiceiuri

De Ziua Sfântului Ilie, nu se lucrează de teama pagubelor (trăznete, ploaie, grindină); îl cinstesc mai ales cojocarii, stuparii – se retează stupii, se duc faguri şi mere la biserică spre binecuvântare şi se împart de pomană; se duc berbecii la berbecar; dacă tună, vor fi merele şi alunele viermănoase; dacă plouă, va ploua 20 de zile.

Sfântul Ilie marchează miezul verii pastorale, dată când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.

 

Minunile Sfântului Ilie, cel care nu a cunoscut moartea

În tradiţia creştină,se spune că tatăl copilului a văzut cum pruncul nou-născut Ilie era învelit în haine de foc şi hrănit cu flăcări de bărbaţi înveşmântaţi în alb. Acele văpaie de foc reprezintă simbolul credinţei puternice cu care prorocul a apărat cuvântul Tatălui Atotputernic de-a lungul timpului.

Profetul Ilie a trăit într-o perioadă tulbure pentru credinţa creştină, în vremea regelui Ahab şi a soţiei sale, Izabela, când învăţăturile sfinte au fost date uitării, iar depravarea şi lipsa de pioşenie erau des întâlnite, în timp ce creştinii erau persecutaţi. Devotat Domnului, el nu a putut suporta să vadă cum poporul lui Israel se îndepărta de cele sfinte şi l-a confruntat direct pe conducător, prevestind urgii, dacă păgânii nu reveneau la cuvintele biblice.

La rugăciunile Sfântului Ilie, asupra poporului evreu s-a abătut o secetă de durată, râurile au secat, recoltele s-au uscat, iar o mare parte din populaţie, animalele domestice şi cele sălbatice au pierit din cauza lipsei de hrană şi de apă. Văzând puterea lui Dumnezeu, necredincioşii au recunoscut învăţătura divină şi s-au căit, întorcându-se la cele sfinte.

Având o inimă caldă şi iertătoare, Marele Proroc Ilie nu i-a pedepsit pe cei nevinovaţi pe timpul secetei, iar un caz doveditor este văduva săracă din Sidon. Aceasta i-a oferit găzduire în umila sa casă şi l-a ospătat cu ultima sa pâine. Drept recunoştinţă, sfântul a făcut ca scrinul cu făină şi urciorul cu ulei să nu sece până la revenirea ploii. Tot în casa văduvei, Profetul Ilie a săvârşit o altă mare minune. Întrucât fiul vădanei a murit, durerea fără margini a mamei l-a mişcat pe slujitorul Domnului şi, după ce a suflat de 3 ori asupra corpului neînsufleţit şi s-a rugat, l-a readus la viaţă.

Din dorinţa de a salva sufletele necredincioşilor şi de a-i readuce pe drumul credinţei, marele proroc i-a pedepsit cu ajutorul focului divin pe cei care îndemnau la o viaţă de pierzanie. Astfel, la chemarea lui, s-a pogorât din ceruri flacăra care l-a ars de viu pe regele Ohoziei, dar şi pe cei care, prin păcatele lor, l-au mâniat pe Dumnezeu. De asemenea, atunci când a trebuit să treacă apa Iordanului împreună cu discipolul său, a fost de-ajuns să o atingă cu mantia, iar apele s-au retras pentru ca amândoi să păşească pe uscat.

Ultima minune este reprezentată chiar de modul miraculos în care a trecut la cele veşnice. Se spune că Domnul a fost atât de impresionat de râvna cu care Sfântul Ilie i-a apărat cuvântul, încât acesta nu a trecut în nefiinţă, ci a fost ridicat la cer cu ajutorul unui car de foc tras de cai albi.

În perioade prelungite de secetă, credincioşii îşi înalţă rugăciunile câtre Sfântul Ilie ,el fiind cel care a trimis ploaia izbăvitoare către poporul lui Israel după ce perioada de pedeapsă a luat sfârşit. Astfel, el a primit de la Dumnezeu sarcina de a lega şi de a dezlega ploile, de a provoca trăsnete şi de a decide unde şi când va bate grindina.

Dacă în perioada în care se sărbătoreşte praznicul Marelui Proroc pământul este uscat, atunci au loc procesiuni, cum este cea de la Schitul Sfântul Ilie, din comuna Berzunţi, judeţul Bacău, prin care se caută îmbunare şi mijlocire de la Dumnezeu prin intermediul acestui sfânt.