„Astăzi, Veste bună vă aduc vouă: „Cerul și Pământul în cântări răsună, Îngeri și oameni cântă împreună. Cristos se naște!” (cf.Lc. 2, 10-11)

 

Iubiți credincioși,

Ați auzit cu bucurie nouă vestea minunată! Este  o veste extraordinară pe care o așteptam acum parcă mai mult ca niciodată! Îngerii le-au spus păstorilor că în cetatea lui David, Betleem, s-a născut Cristos, s-a născut Viața. Este atât de neobișnuită această Veste încât ne îndeamnă să ne oprim și să descoperim adevărul și sensul ei în viața noastră, să ne pătrundem  de certitudinea înnoită a importanței sale pentru fiecare dintre noi și pentru comunitatea noastră, deopotrivă. Cuvântul lui Dumnezeu, care s-a făcut trup, este Viață și ne hrănește foamea și setea de iubire, de cunoaștere, de pace și de adevăr. Poate pentru unii este doar o legendă sau o povestire frumoasă, dar pentru noi creștinii este credința adevărată. Legendele se adresează omului în plan istoric ca o aspirație a sufletului spre o înnobilare a individualului, dar această veste ni se adresează ca dar al mântuirii prin credință.

 

„Cu mască sau fără mască”, trăim în realitatea zilei și încercăm să ne asumăm cu smerenie acest arc de timp al istoriei contemporane, căutând să înțelegem, dincolo de tulburea acțiune a evenimentelor la zi,  venirea Domnului în lume ca Mântuitor și Salvator al omenirii. Tocmai de aceea, „bucuria evangheliei umple inima și viața celor care se întâlnesc cu Isus. Cei care se lasă mântuiți de el sunt eliberați de păcat, de tristețe, de golul interior, de izolare. Cu Isus Cristos mereu se naște și renaște bucuria”[1]. Nu putem trăi fără bucurie, chiar dacă timpurile noastre au încărcătura lor de panică, de jertfe și de încercări. Bucuria se îngemănează cu suferința: săracii rătăcesc pe străzi uitați de bogații lumii, orbii de toate felurile se împiedică de cei înțelepți, șchiopii și schilozii se lovesc adesea de cei cu mersul drept, păcătoșii merg la braț cu cei virtuoși, oameni de toate neamurile trăiesc împreună și adesea nu se mai regăsesc niciunii acasă, cei sănătoși suferă alături de bolnavii care umplu spitalele.

 

Cine sunt săracii sau bogații, orbii sau înțelepții ori păcătoșii, cei drepți sau cei strâmbi, cine sunt cei bolnavi și neputincioși sau cei sănătoși? De la fiecare putem învăța ceva! Din sărăcia și suferințele celor nevoiași sau bolnavi, din zbuciumul și încercările celor singuri, din bucuriile și surâsul lor: avem nevoie unii de alții! „Ne-am dat seama că suntem în aceeași barcă, fragili și dezorientați, chemați să vâslim împreună”[2].” Dumnezeu continuă să semene în umanitate semințele binelui … viețile noastre sunt legate unele de altele … medici și infirmieri, farmaciști și persoanele de la magazine… oameni care lucrează pentru siguranța celorlalți, preoți și călugări, oameni simpli și intelectuali … cu toții am înțeles că ”nimeni nu se poate salva de unul singur”[3].

 

Dragi credincioși,

 

Dacă stăm bine să ne gândim, vedem că în Pruncul născut la Betleem se regăsesc fiecare din cei amintiți mai sus: s-a născut sărac printre săraci, cu venirea lui i-a mângâiat pe cei bolnavi, a redat vederea celor orbi, i-a făcut să meargă pe cei șchiopi și a șters toată lacrima de pe fața fiecăruia, a stat cu bogații și cu săracii la masă și a readus omenirii speranța. Este vorba de acea „speranță care ne vorbește de o realitate puternic înrădăcinată  în ființa umană și care, de fapt, este sete de viață, dorința de plinătate, și, care umple inima și spiritul de adevăr, bunătate și frumos, dreptate și iubire”[4].

 

Veste mereu copleșitoare: Isus vine în lume! Vine la noi, cei retrași prin case de frica „pandemiei”; vine ca prunc nevinovat; vine ca să ne ajute să privim dincolo de confortul personal, care ne poate obstrucționa orizontul; vine pentru a ne deschide spre idealuri mărețe; vine pentru a ne face viața mai frumoasă și mai demnă. Să avem deci curajul să pășim în viață cu speranță!

 

Ajunși în fața acestui Copil, născut din Maica Preacurata, păstorii, împreună cu îngerul, cu „mulțime de oaste cerească” se opresc, se minunează și-L laudă pe Dumnezeu. Prin gânguritul său, Pruncul Isus vorbește lumii în chip minunat despre familia omului, de persoane dragi, ne vorbește de „păstori” și de săraci, de oameni simpli precum și de „crai de la Răsărit”, de oameni sfinți, precum Iosif și Maria, dar și de colegii noștri de serviciu sau de oamenii de pe stradă sau de „craii moderni” ai zilelor noastre. De fapt, în acel gângurit al „Pruncului ceresc”, sau al oricărui prunc născut în lume,  parcă deslușim o rugăciune, o rugăciune care vine ca un ecou din veac. Nu credeți oare că rugăciunea „Tatăl nostru …”, Predica de pe munte sau „Fericirile” își au originea acolo în peștera din Betleem? În brațele Maicii Sfinte stă „alfa și omega”, începutul și plinirea legăturii tainice a omului cu Dumnezeu. Și tot „din iesle”, prin Nașterea Pruncului sfânt, Domnul ne îndeamnă: „neîncetat să vă rugați”!

 

Dragii mei,

 

Să ne rugăm și noi neîncetat, mai ales acum când pare că virusul ne-a furat totul, când lovește bezmetic viețile oamenilor. Dar, iată, nu a reușit să ne vitregească de colinde, de cântări alinătoare și de rugăciunile noastre. Acestea sunt reperele creștinilor în timp de pandemie: rugăciunea, speranța, credința, și iubirea, bucuria că ni s-a născut un Mântuitor, Cristos Domnul! Pentru noi, El este semnul timpurilor!

 

Astăzi, Veste bună vă aduc vouă: „Cerul și Pământul în cântări răsună, Îngeri și oameni cântă împreună. Cristos se naște!”

 

Vă îndemn, împreună cu Sfântul Pavel: „Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Și, iarăși zic: bucurați-vă! Blândețea voastră să fie cunoscută de toți oamenii. Domnul este aproape. Nu vă împovărați cu nicio grijă, … și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, să păzească inimile voastre și cugetele voastre, întru Hristos Iisus”. (cf. Fil 4, 4-7).

 

Cristos se naște, măriți-l! El este speranța noastră!

 

Sărbători fericite în bucuria Nașterii Domnului!

 

La Mulți Ani!

 

+ Virgil Bercea

 

Episcop