După ce a studiat în familie cu tatăl său, retorul Vasile a urmat cursurile vestitelor şcoli antice din Cezareea Capadociei, Constantinopol şi Atena. A fost coleg şi bun prieten cu Sfântul Grigorie Teologul, despre ei spunându-se că nu cunoşteau decât două drumuri: al Bisericii (pentru a învăţa Legea) şi al Şcolii (pentru a asculta lecţiile profesorilor lor). Prin anul 355, se reîntoarce în Cezareea Capadociei, la puţin timp se botează, devenind creştin şi apoi intră în monahism, practicând asceza în Siria, Palestina, Mesopotamia şi Egipt, după care se retrage în Pont, unde a întemeiat o mănăstire cu viaţă de obşte. În singurătatea mănăstirii, el şi prietenul său, Sfântul Grigorie Teologul, au alcătuit o culegere de texte despre frumuseţea vieţii spirituale, cu titlul de Filocalia (iubire de frumos). După ce în anul 364 este hirotonit preot, în anul 370 a fost sfinţit arhiereu al Arhiepiscopiei din Cezareea Capadociei. A păstorit turma lui Hristos, învăţând pe toţi şi ajutând pe săraci, pe bolnavi şi bătrâni. Este cel dintâi ierarh care a întemeiat, pe lângă Biserică, azile şi spitale, îndemnând pe cei înstăriţi să folosească averile lor pentru ajutorarea celor lipsiţi de mijloace materiale. De la Sfântul Vasile cel Mare au rămas tratate dogmatice, normative pentru apărarea dreptei credinţe. A trecut către Domnul în anul 379, în ziua de 1 ianuarie, când nu împlinise încă 50 de ani. Tăierea împrejur este o rânduială a Legii vechi la care sunt supuşi toţi pruncii evrei de parte bărbătească, dar şi cei ce vin la credinţa ebraică (prozeliţii). Mântuitorul, supunându-se la acest ritual, dovedeşte că nu a venit în lume să strice Legea, ci să o împlinească, aducând, însă, în lume o tăiere împrejur duhovnicească, a Sfântului Botez, care înseamnă "dezbrăcarea de trupul păcatelor cărnii" (Coloseni 2, 11).