În ziua următoare, BMW-ul Diței ne duce la vreo opt kilometri de Angerberg, în orășelul Kundl, o așezare cu cca 4.000 de locuitori, în districtul Kufstein, tot în landul Tirol, desigur. Istoria ne amintește că la est de Kundl s-au găsit câteva morminte de incinerație, care datează din cultura ,,La Tene” și care sunt expuse în ,,Landesmuseum Ferdinandeum” din Innsbruck, capitala Tirolului.

 

Kundl și Penicilina V. Tâlharul panonic

Kundl a fost menționat pentru prima dată într-un registru al episcopului Arno din Salzburg, în anul 788 d.H., sub numele de ,,Ad Quantalas”, adică ,,la râul alb”. În secolele 15 și 16, mineritul devenise o ocupație importantă pentru locuitorii de aici, pentru ca în 1658, Bartima Plank să fondeze o fabrică de bere, care a produs amăruia licoare ,,Kundler bier”. Un lucru mai mult ciudat decât inedit a fost acela că fabrica de bere a fost... reprofilată, devenind ceva aparent fără vreo legătură cu destinația inițială: ,,Biochemic Kundl”, producătoare de produse farmaceutice. Asta se întâmpla în 1946, în zilele noastre fiind cunoscută sub denumirea de ,,Sandoz”. Dar aici se cuvine amintit un fapt ieșit din comun, contrastant, aș zice, cu lipsa de anvergură a locului în sine, de o importanță reverberând chiar și la nivel mondial: în 1951, chimiștii Hans Margreiter și Ernst Brandl au dezvoltat (îmbunătățit) Penicilina V aici, în Kundl, prin aceea că acest celebru medicament avea să poată fi administrat și pe cale orală. Să mai spunem că tot în acest orășel de la sud de Inn, mai funcționează și o fabrică de tractoare și una de cherestea (,,Pfeifer”). Dar să revenim la realitatea noastră mai comun-banală, dar nu lipsită de șarmul ei cu accente de inedit și frumusețe citadină, pe care, la pas, le identificăm după ce trecem podul de lemn de peste Inn. Admirăm culmile stâncoase care flanchează valea - cu atenția mărită la care ne obligă drumeagul înghețat, alunecos - dar și acest curs de apă care este pe alocuri vijelios, cu mici cataracte și salturi ale apei peste câte un tăpșan pietros. Privind maiestuoasele culmi și formele carstice ale reliefului montan, îmi vin în minte... statuile de bronz ale împăratului Maximilian I, care, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, au fost păstrate într-o peșteră de aici, din Kundl, ele aflându-se acum expuse la ,,Hofkinche” din Innsbruck. Revin. Într-un loc de pe marginea drumeagului, în peretele stâncos, vertical, văd un pâlc de iarbă uscată, nu-mi vine să cred cum a putut crește acolo, parcă din piatră seacă, așa că-mi vâr capul șepcos într-însa și din două smocuri lungi și dese îmi și fac o mustață de căpcăun sadea, în timp ce Ela mă trage în poză. Dița și Eva (fiică și mamă) își povestesc amintiri de prin copilăriile-n care s-au aflat, nu-i așa, cu ani în urmă. Zurbagiu cum sunt, cobor chiar în albia râului, cocoțat pe-un bolovan arătos, șfichiuind cu palma undele zglobii. ,,Aici am fost cu Adam prima dată... ”, zice Dița la un moment dat. Ne întoarcem spre Kundl, parcă împovărați de sălbăticia și frumusețile miraculoase din jur ...

În faptul serii, am fost și în Kufstein: oraș istoric din Tirol, cu o populație de peste 16.000 de locuitori, capitala districtului cu același nume, locuit de mii de ani, cum arată și urmele din caverna Tischofer in Kasertal. Este al doilea oraș ca mărime, după Innsbruck, la care, în trecut, râvnea Bavaria nemțească, fiind de multe ori obiect de dispută. Aici, în Kufstein, se află o fortăreață (Festung) care este și simbolul orașului, amplasată la o sută de metri deasupra acestuia, pe malul aceluiași râu, Inn. Este amintită, pentru prima oară, în 1205, sub denumirea de Castrum Kaofstein, iar din 1415 a fost fortificată de către ducele Ludwig der Geburtete, fiind reședința episcopilor de Regensburg. Surse istorice ne spun că armata bavareză a intrat în Tirol și a ocupat fortăreața din Kufstein în 1703, dar a fost eliberată, ca urmare a atacului țăranilor tirolezi. În 1805, fortăreața, ca și întregul Tirol, ajung din nou sub stăpânire bavareză, pentru ca din 1814 să aparțină din nou Austriei.  Ei bine, aceeași fortăreață a servit și ca închisoare pentru răzvrătiții de la 1848, aici fiind deținut și Sandor Rozsa, tâlhar de drumul mare maghiar, a cărui viață a fost ulterior ,,romanțată”, fiind... reevaluat, apoi, și primind ,,statutul” de haiduc din Câmpia Panoniei. De remarcat fiind, desigur, și faptul că însuși Lajos Kossuth l-a trimis, mă rog, l-a însărcinat, să lupte – în timpul Revoluției de la 1848 - împotriva sârbilor, iar după ce a scăpat cu viață și de aici, a murit, unde credeți? Tocmai în închisoarea transilvană Gherla, în 1878.

Gata cu istoria. BMW-ul sfârlezic ocupat, rulează a relanti prin Kufstein, în căutarea localului sicilian pe care-l știa Dița - unde mai fusese, mai demult, cu Adam – și în care să ne lăsăm captivați de rotunjimile pizzelor și de agerimea sângerie a vinului. La un moment dat, prin burnița deasă vedem vreo 4-5 haidamaci care-mpingeau de zor de turul unei Dacii Logan, în speranța că aceasta are să, totuși, pornească. ,,Ia uite - zic, ia uiteee! Credeam că în Austria nu se poate vedea așa ceva! Ha-ha-haaa !”, Dar nu bine prididesc eu cu ultimul ,,ha”, că Dița îmi și taie avântul ... jemanfișist: ,,Nu te bucura, tata, că mașina are număr de Iași!”  O, vai mie-zic, am crezut c-am depistat o fisură în sintagma ,,totul e pus la punct în Austria asta”, dar... n-am avut noroc, mioriticii din ,,dulșele târg”, m-au făcut să-nghit în sec, cu noduri ... Ajungem la acel local sicilian, unde servim pizza și bem vin roșu, pe fundalul plânsetelor unui bebe, pe care ospătărița îl ținea în brațe, dar bucuroși și bine dispuși, ciocnim paharele și ne urăm Sărbători fericite și La Mulți Ani fericiți!...