Ștefan cel Mare s-a considerat un continuator al luptei împăraților bizantini și cea de-a doua soție a sa a fost Maria Asanina Paleologhina care făcea parte din familia împărătească a Paleologilor. De aceea în interiorul bisericii de la Pătrăuți, ctitorită de voievodul nostru în anul 1487, a fost pictată scena Cavalcadei Sfintei Cruci cu chipurile a 16 sfinți mucenici militari călare conduși de Sf. Constantin cel Mare și de arhanghelul Mihail, pictură prin care se cere mijlocirea acestor sfinți pentru apărarea creștinătății în fața invaziei osmanlâilor.

A avut grijă ca luptele sale să fie date în zilele unor sfinți militari, lupta de la Râmnic s-a dat de sfântul Procopie, în 8 iunie 1481, lupta de a Codrii Cosminului a avut loc de ziua Sfântului Dimitrie în 26 octombrie 1497, iar ajutorul sfinților a venit la cererea sa. Cronicarul Grigore Ureche a scris: „Zic să se fi arătat lui Ștefan Vodă Sfântul Mucenic Procopie, umblând deasupra războiului călare și întrarmat ca un viteaz și dând vâlvă oștirii lui. După bătălia victorioasă, voievodul Ștefan va închina sfântului Procopie biserica de la Bădeuți, dar va ajuta și 8 dintre cele 20 de mânăstiri de la Muntele Athos și anume Zografu (unde donează valoroasa icoană a Sfântului Gheorghe), Vatopedu, Grigoriu, Costamonitou, Xenofont, Russikon, Sfântul Pavel și Hilandaru.

Pe 1 mai 1488, sfântul Ștefan al Moldovei a dăruit mânăstirii Putna unde a poruncit să fie îngropat o danie importantă: moaștele cu capul sfântului ierarh Ghenadie adăpostite și ferecate cu o cunună de argint aurit și tot pe timpul său domnul a întemeiat o școală de broderie religioasă de ce mai înalt nivel, pentru că zeci de icoane brodate cu fire de mătase, de argint și de aur se păstrează și azi în cea mai bună stare. Voievodul a ridicat mai mult de 30 de biserici și mânăstiri de piatră, adică, mai multe lăcașuri decât existau până atunci în Moldova, căci înainte majoritatea erau din lemn, efortul financiar și material fiind imens, dar la aceste lăcașuri au luat lumina vieții lor Sfântul Iacob Putneanul, Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu, George Enescu, tot aici s-au rugat soldații înainte de a pleca la lupta pentru apărarea pământului strămoșesc.

În 2 iulie 1904, la 400 de ani de la trecerea domnului la cele veșnice, au venit la Putna reprezentanți ai românilor din Transilvania, Maramureș, regatul României, Basarabia, aromânii din Macedonia, Bucovina și Banat, exprimând recunoștința față de acesta și năzuința de unire a tuturor românilor.

Pentru purtarea de grijă a domnului Moldovei față de mânăstirile athonite, în anul 2004, la împlinirea a 500 de ani de la trecerea la cele veșnice a acestuia, patriarhul ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului a venit în pios pelerinaj la Putna și a așezat pe mormântul marelui creștin o candelă, semn al recunoștinței pentru sprijinul acordat de domn creștinilor aflați sub stăpânirea Imperiului Otoman

Iată, cum în chip minunat am continuat eu periplul din fostul Constantinopol la mânăstirile din superba Bucovină, despre care prietenul meu, jurnalistul free lance din Belgia, pe nume Vincent Dudant, a publicat un reportaj interesant în presa francofonă. Pictura bisericească din mânăstirile de aici este, de fapt, o tulburătoare Evanghelie în culori. Pentru  marea valoare artistică, istorică și culturală a celor cinci mânăstiri cu pictură exterioară din Bucovina (Putna, Arbore, Moldovița, Voroneț, Sucevița), Federația internațională de turism de sub patronajul UNESCO a acordat în anul 1975 premiul internațional Mărul de aur, trofeu care se păstrează în muzeul Mânăstirii Moldovița.

Bizanțul a supraviețuit în chip miraculos după căderea cetății Constantinopolului din 29 mai 1453 în mânăstirile din Bucovina. Cine vrea să plonjeze în epoca constantinopolitană, se duce să treacă munții spre mânăstirile bucovinene și să admire aici fascinantele construcții și picturi exterioare, dar și interioare. Printre lucrurile care se pot vedea în Moldova, scria criticul de artă austriac Josef Strzygowski, cele mai uimitoare sunt bisericile care, prin policromia fațadelor lor, ne aduc aminte de biserica San Marco din Veneția sau de Domul din Orvieto… nu există nimic asemănător în vreo altă parte a lumii.  Iar creatorul de artă francez Paul Henry consideră că pictura exterioară murală de la mânăstirea Sucevița, cea mai bine păstrată din grupul bisericilor moldovenești, cu scena zguduitoare a Scării virtuților de-a dreptul impresionantă prin amploarea și contrastul dintre ordinea îngerilor și haosul iadului, cu încercarea omului de a păși spre perfețiunea divină, cu lupta lui pentru a-și redobândi chipul pierdut după căderea în păcat, cu scena rugăciunii tuturor sfinților, cu scena de pe fațada de sus a mânăstirii cu povestea arborelui lui Iesei, cu Rugul în flăcări și primirea tablelor legii, încheie epoca de mari creații din secolul al XVI-lea si reprezintă testamentul artei moldovenești și constituie o capodoperă a artei universale.

La hramul Mânăstirii Putna din 2 iulie 2024, mi-am adus aminte de sabia lui Stefan cel Mare pe care am văzut-o într-o sală a palatului Topkapî pe perioada vizitei mele la Istanbul. Cum a ajuns sabia marelui voievod acolo? Nu se știe nici acum cu exactitate, una dintre ipoteze ar fi aceea că această sabie păstrată în tezaurul Moldovei a fost luată odată cu întregul tezaur de către sultanul Soliman Magnificul, la câteva decenii după moartea lui Ștefan cel Mare, în anul 1538. Deși sabia lui este în Istanbul, spiritul marelui voievod l-am simțit la mânăstirea Putna din tumultul ca de mare al mulțimii imense sosite aici spre a-i cinsti memoria.