Moștenitor al măreției Romei, Bizanțul, timp de mai bine de o mie de ani și-a înălțat fortărețe inexpugnabile, și-a îndreptat armatele spre toate colțurile pământului, încercând să ajungă la întinderea de altădată a Imperiului Roman de pe vremea împăratului Traian, a fost lovit de nenumărate ori de armate barbare care nu i-au îngăduit să trăiască în liniște și pace și care râvneau cu nesaț la bogățiile lui (se spunea că Bizanțul deținea două treimi din bogăția lumii de pe atunci), împărații bizantini erau învingători, dar și învinși, dar care se ridicau iar, ca prin minune, să alunge barbarii de la frontierele acestui imperiu și prin minunea tehnică a focului grecesc, a unui lichid inflamabil care ardea și în apă spre groaza necredincioșilor de pe atunci. Datorită acestui Imperiu, rușii și populațiile din Balcani au devenit națiuni civilizate, creștine, europene, iar din contactul cu Bizanțul, Italia și Franța și-au reîmprospătat cultura, pentru că Imperiul Roman de Răsărit a fost centrul unei civilizații care nu a mai fost niciodată întrecută în strălucire și rafinament. Cronicarii vremii arătau că atunci când împăratul ieșea să salute publicul în amfiteatrul din Constantinopol, el apărea înveșmântat într-o mantie grea țesută cu fire de aur, încălțat cu ghete de purpură și capul acoperit cu o diademă încrustată cu pietre prețioase, încins cu centură de aur și având pe piept coliere ce luceau orbitor din cauza mulțimii de topaze, safire și rubine, împăratul nu mai era un om între oameni, era puternicul și inefabilul basileus autocrator, stăpânul absolut, o icoană vie și strălucitoare a suveranității căreia i se mai adăugase aura mistică a despotismului oriental, întrucât nici o adunare a demnitarilor sau senatorilor nu exercita vreun control asupra basileului, el nu asculta de legi, el făcea și desfăcea legile, stabilea dogmele religioase, hotăra pacea sau războiul. Cu toate că limba latină a rămas vreme de mai multe secole limba oficială, influențele elenistice și orientale au învins tradiția latină, iar în imperiu se vorbea grecește, dar acest lucru a dus la o îmbogățire a limbii cu elemente eterogene și a format una dintre culturile cele mai originale și mai vaste cunoscute vreodată de către omenire. Din toată această lume, au mai ramas puține lucruri în Piața Sultanahmet care să ne mai aducă aminte de măreția Imperiului Bizantin.

Obeliscul zidit (Örme Dikilitaș)

 Primul lucru care îți izbește privirea de cum urci dinspre mare spre Hipodrom de pe strada unde este hotelul nostru este obeliscul zidit, un obelisk construit în secolul al X-lea de către împăratulul Constantin al VII-lea Porfirogenetul. Inițial, acest obelisc a fost acoperit din cap până-n picioare, ca să spun așa, cu superbe plăci din bronz aurit, având 32 de metri înălțime, dar plăcile au fost despuiate de către cavalerii cruciați pe vremea cruciadei a patra pentru a servi la confecționarea de monede, iar cruciada în care cavalerii apuseni au măcelărit pe credincioșii ortodocși din Constantimopol a înrăutățit foarte mult relațiile între ortodoxie și catolicism. Miezul din piatră al acestui monument a supraviețuit și este cunoscut sub numele de Obeliscul zidit sau coloana zidită. Acest minunat colos de dimensiuni ciclopice rivaliza cu cel din Rhodos, dar uzura neiertătoare, pricinuita de trecerea inexorabilă a timpului și lăcomia oamenilor care erau orbiți de bogățiile Bizanțului  ne-a lăsat doar o masă aproape informă de pietre în dezordine, fie măcinate, fie fisurate, ori prăbușite. De mult nu mai există strălucitoare mantie de bronz aurit în fața căreia au rămas muți de uimire baronii și cavalerii latini europeni din anul 1204, când, în loc să se ducă la Ierusalim să cucerească Sfântul Mormânt, așa cum au promis papei de la Roma, au ales ca în drumul lor să atace și să jefuisacă Constantinopolul. După care să se îndrepte spre Țara Sfântă…

 Două din soclurile statuilor eroului  Porphyrius

 Pe vremea de glorie a Imperiului Bizantin, șapte statui au fost ridicate în incinta Hipodromului în cinstea lui Porphyrius, un legendar conducător de care de la începutul secolului al VI-lea. Atletul a concurat pentru cele două echipe numite „Verzii” și „Albaștrii”. Niciuna dintre aceste statui nu a mai supraviețuit trecerii timpului. Doar soclurile a două dintre statui au supraviețuit și sunt expuse acum în Muzeul Arheologic din Istanbul.

Coloana șerpuită ( Yilanli Sutün)

Foarte mulți turiști sunt atrași de o groapă din mijlocul căreia se înalță o coloană șerpuită. Ne îndreptăm și noi acolo să fotografiem coloana de bronz acoperită de verdea cocleală depusă de atâta amar de vreme. Fosta Coloană serpentină comemora în fața templului Zeului Apollo din Delphi strălucita victorie a grecilor asupra perșilor în marea bătălie de la Plateea. Capetele șerpilor alcătuiau un trepied de aur pe care stătea un uriaș vas de aur, trepiedul a fost spart pe vremea împăratului Teophil, iar apoi, după ce aceste capete au fost restaurate, ele au fost furate în secolul al XVIII–lea. Marele trepied dispăruse de mult timp, chiar mai înainte ca împăratul Constantin cel Mare să ordone transportarea coloanei șerpuite din orașul cu oracole Delphi la Constantinopl. Acest monument de o neîntrecută execuție artistică este, din păcate, grav deteriorat, dar, din fericire, încă se mai pot descifra pe el numele a 31 de orașe grecești aliate între ele în marele război  contra perșilor, dar acum abia dacă mai reprezintă un motiv de visare pentru turiști de aducere aminte a jertfei grecilor de altădată de a salva Europa de temuta invazie persană. Cele trei capete de șerpi și treimea superioară a coloanei au fost distruse în anul 1700. Părți din capetele de șarpe au fost recuperate și sunt expuse la Muzeul de Arheologie din Istanbul, tot ce se mai poate vedea azi în locul fostului Hipodrom este baza acestei coloane denumite coloana șerpuită. Inițial, coloana șerpuită avea înălțimea de 6,5 metri și cu un total de 29 de răsuciri, fiind utilizată un timp și ca fântână arteziană, dar în prezent este de circa 5 metri, dând impresia unui uriaș trup de șarpe înălțat în Piața Sultanahmet.

Obeliscul faraonului Tutmes al III-lea în Hipodrom

Un alt împărat care a împodobit Hipodromul a fost Teodosie cel Mare, care în 390  a adus un obelisc al faraonului Tutmes al III-lea din Egipt și l-a ridicat în interiorul pistei de curse. Sculptat din granit roz de Assuan, el a avut o greutate de circa 300 de tone, a fost inițial ridicat în Complexul Karnak din Luxor în timpul domniei faraonului Tutmes al III-lea în jurul anului 1490 î.Hr., obeliscul fiind realizat în cinstea victoriei repurtate de faraonul Tutmes în Mesopotamia și având o înălțime de 32,5 metri. Basileul Teodosie cel Mare a poruncit ca obeliscul să fie tăiat în trei bucăți care au fost aduse la Constantinopol. Secțiunea superioară, cu o înălțime de  20 de metri, supraviețuiește și se află astăzi în locul unde Teodosie a așezat-o pe un piedestal de marmură. Uriașul obelisc din granit a supraviețuit aproape 3.500 de ani într-o stare uimitor de bună. Pe cele patru fețe se văd hieroglife egiptene care descriu faptele eroice ale faraonului. Într-un detaliu al piedestalului care susține obeliscul, turiștii pot să-l vadă pe Teodosie I, care oferă lauri ai victoriei, iar noi am văzut pe partea dinspre Moscheea Sultanahmet mai multe inscripții în limba latină și elenă veche.  

Otomanii care au cucerit Constantinopolul în 29 mai 1453, dată înscrisă cu litere de aur pe turnul Galata, nu au mai fost interesați de cursele de care din fostul hipodrom, mai mult, clădirea hipodromului a fost folosită ca sursă principală de piatră de construcție pentru alte clădiri, inclusiv moschei. Doar o singură dată se menționează în cronici că hipodromul a fost folosit ca loc de ceremonie fastuoasă a evenimentului de circumcizie a fiilor sultanului Ahmed al III-lea. În miniaturile otomane,  hipodromul de altădată mai este reprezentat cu scaunele și monumentele sale încă intacte, dar azi, deși hipodromul nu mai există, piața Sultanahmet urmează în mare masură dimensiunile și traseul marelui edificiu imperial de altădată. (Va urma)