Cea mai mică mânăstire Stavronichita dintre zidurile căreea ieșim acum  ne-a furnizat spre mirarea noastră și cea mai mare surpriză: icoana sfântului Nicolae Streidas (cu stridie, scoică) pe frunte, sfântul care a ținut să pedepsească în plin imperiu sovietic gestul necugetat al unei tinere  komsomoliste pe nume Zoia Karnahuov de a dansa cu icoana lui la o reuniune tovărășească în plin post al Crăciunului dintre anii 1955-l956.

 

Părăsim acum mica mănăstire și urcăm în microbusul condus de Vasile suceveanul spre mânăstirea Marea Lavră. Din nou, la îndemnul părintelui monah de la Mânăstirea de la Coada Lacului din Bihor, unul din tinerii preoți citeste, după tipikonul îndătinat de acum în microbus, despre mânăstirea spre care ne îndreptăm din cartea monahului Pimen Vlad:

 

„Mânăstirea Marea Lavră. Această mânăstire a fost înființată în anul 963 de Sfântul Atanasie Atonitul. Rămas orfan de mic, Sfântul Atanasie a fost luat în grijă de o călugăriță, care l-a crescut în frica de Dumnezeu, urmându-i ei în post și privegheri. Mai târziu, a ajuns la palatul împărătesc dar, nefăcându-i plăcere traiul îmbelșugat de la palat și urând slava lumii, s-a retras la Mânăstirea Chimenului, intrând sub ascultarea cuviosului Mihail, numit Malein. Mai târziu, starețul i-a dat voie să locuiască într-o chilie retrasă, pentru a se putea ruga în mai multă liniște...”

Vocea plăcută a tânărului părinte cititor străbate până în tainițele sufletului nostru. Fără îndoială, fiecare mânăstire are o poveste deosebită demnă de spus și de ținut minte. Iar acum, după mica mânăstire Stavronichita, ne îndreptăm spre mânăstirea Marea Lavră care, după spusele monahului nostru îndrumător, este  prima inter pares între toate mânăstirile athonite. De aceea, când coborâm, suntem numai ochi și urechi la ceea ce vedem și auzim. Intrăm pe sub bolțile mânăstirii fruntașe în tot Muntele Athos și ne întâlnim cu primii monahi  primitori de aici. Aflăm din spusele lor că mânăstirea Marea Lavră este prima mare mânăstire zidită în Sfântul Munte Athos în jurul anului 963, prin nevoința deosebită a Sfântului Atanasie Athonitul din Trapezunt, cu ajutoarele bănești date de împărații bizantini Nichifor Focas (963-959) și Ioan Tzimikes (969-973).

Această mânăstire a fost închinată sărbătoarei Bunei Vestiri, însă după adormirea întru Domnul a Sfântului Atanasie, mânăstirea a luat drept hram Adormirea Cuviosului Atanasie, care se prăznuiește în ziua de 5 iulie a fiecărui an. Mai aflăm o istorie foarte interesantă: în această mânăstire a trăit cel mai cunoscut imnograf bizantin, pe nume Sfântul Ioan Cucuzel. Dar înainte de a  relata din lucrarea lui, aflăm mai întâi că Sfântul Atanasie a ales drept loc de nevoință trupească arealul cel mai neprimitor și sălbatic al Sfântului Munte, anume capătul de răsărit al istmului magic. Aici, apa a fost și este și acum foarte  puțină, plantele sunt mai mici și mai rare, pământul este deosebit de pietros,   nefertil, arid, un adevărat deșert de neimaginat lângă Marea Egee. Și dintr-odată, sublima descoperire a unui izvor cu apa cea mai curată din lumea ortodoxă, arată semnul că descoperirea a fost o minunată lucrare a presfintei Maici a Domnului, ea fiind purtătoarea de grijă a călugărilor rătăcitori din Muntele Athos.
Trecerea Sfântului Atanasie la cele veșnice i-a fost descoperită de Dumnezeu pentru că înainte de a evalua lucrările de extindere a bisericii din Marea Lavră, Sfântul Atanasie a îmbrăcat în chip premonitoriu hainele sale de sărbătoare. În momentul în care acesta se urcă pe schele se prăbușește chiar cupola bisericii, atât peste Sfântul Atanasie, cât și peste ceilalți frați athoniți ce trudeau la zidurile așezământului religios. Minune mare! Deși cupola a căzut peste sfântul Atanasie, trupul său a rămas cu totul întreg și nevătămat, neavând decât o rană superficială la picior. Dar din aceasta rană de mucenic a curs atunci sânge, ce a fost recoltat de frații lui athoniți cu cea mai mare grijă, sânge prin care s-au înfăptuit mai multe vindecări. După trecerea sa la cele veșnice, Sfântul Atanasie s-a înfățișat de mai multe ori înaintea fraților lui, pentru a-i încuraja în sfințenie sau pentru a-i dojeni, când era cazul. Sfântul Atanasie este monahul providențial care a statornicit viața de obște în acest loc binecuvântat de Dumnezeu și mult și statornic ocrotit de Maica Domnului. În marele oraș Constantinopol, sfântul Atanasie a studiat cu sârg filosofia, socotită pe atunci ancilla theologiae (slujnica teologiei) și tot aici l-a întâlnit pe viitorul basileu Nichifor Focas, cu care a rămas prieten bun și confident până la moarte. Sfântul Atanasie s-a retras la  Muntele Athos, iar împăratul bizantin Nichifor Focas a fost cel dintâi ctitor al Lavrei, ridicând aici primele constructii, biserica și zidul de incintă și dăruind mânăstirii părticele din lemnul Sfintei Cruci,  alte sfinte moaște și multe odoare de mare preț, în jurul anului 960.
De atunci, imperiala mânăstire a atras atenția multor basilei, precum Andronic al V-lea, Ioan I și Ioan al II-lea din dinastia Paleologilor. Dar nu trebuie să-i uităm  pe voievozii sârbi Ștefan Milutin și Ștefan Dușan, domni iluminați întru ortodoxie și care au facut mari și necesare danii Mânăstirii Marii Lavre. Dintre voievozii români, care au făcut danii acestei mânăstiri, pomenim aici pe Vladislav I, domnul Țării Românești, care este și primul ctitor (secolul XIV) despre care avem informații. El a dăruit monahilor de aici o preafrumoasă icoană a Sfântului Atanasie. Chiar pe ferecătura icoanei, de o parte și  alta, a Sfântului Atanasie sunt reprezentați cum se cuvine voievodul valah Vladislav I,  alături de credincioasa lui soție, doamna Ana. Icoana se păstrează și astăzi  chiar pe cinstitul tron arhieresc din biserica mare (katholikon).
Mai târziu, Neagoe Basarab va ajuta și el această veche mânăstire cu bani, vase de cult, veșminte scumpe și tot el va fi cel care  va acoperi biserica cu învelitoare rezistentă din plumb. Apoi voievodul Vladislav al III-lea va reînnoi  învelitoarea de plumb, iar domnitorul Vlad Vintilă va susține financiar repictarea întregii biserici de către vestitul Teofan Cretanul. Frescele cu care acesta a împodobit katholicon-ul sunt dintre cele mai reușite și grăitoare din Sfântul Munte, fiind chiar un punct de referință majoră pentru pictura bisericească în  frescă. Spre lauda Principatelor noastre române, arătăm că și  domnii Petru Șchiopul, Alexandru cel Rău, Ieremia Movila și Gavriil Movilă au ajutat vestita mânăstire prin care trecem acum. Dar și oameni de condiție mai modestă decât marii domni, precum episcopul Luca de Cipru al Buzăului, viitorul mitropolit al Ungrovlahiei, a donat Marei Lavra o minunată Evanghelie cu miniature. Domnul Matei Basarab a înzestrat cu două Evanghelii și un chivot din argint smălțuit această mânăstire. Tot el a mai ridicat pe cheltuiala sa un paraclis în chiar incinta mânăstirii spre cinstirea Sfântului Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadelor pentru că cinstitul cap al Sfântului Mihail fusese adus in procesiune din Sfântul Munte tocmai în Țara Românească pentru alungarea  teribilelor și devastatoareor lăcuste care au invadat pământul dintre Dunăre și  Carpații Meridionali. Minunea alungării acestora s-a produs prin mijlocirea Sfântului Atanasie, astfel că, drept mulțămită, dreptcredinciosul voievod Matei Basarab a ridicat acest paraclis.Tot atunci domnul muntean a plătit răscumpărare pentru a putea păstra câteva părți din moaștele Sfântului Mihail, moaște pe care el le-a ferecat în aur, argint și pietre prețioase, lăsându-le la Mânăstirea Arnota. Mai târziu, voievodul a adus și o parte din mâna Sfântului Apostol Filip pe care a lăsat-o tot la mânăstirea Arnota. Aflăm aici că și domnii Grigore Ghica și Șerban Cantacuzino s-au numărat cu cinste printre ctitori, iar mai târziu lor li s-a adăugat și Constantin Brâncoveanu.
Domnii fanarioți legați de Hellada ortodoxă prin proveniența lor din cartierul grecesc al Istanbulului, au ocrotit și ei Marea Lavră. Nicolae Mavrocordat va aduce pentru a treia oara capul Sfântului Mihail în Țara Românească, iar Constantin Racoviță, pentru a patra oara. În 1747, Grigore Ghica va aduce în Moldova moaștele Sfântului Teodor cel Sfințit. Aceștia, dar și  principii Grigore Alexandru Ghica al III-lea și Alexandru Scarlat Ghica au ajutat cu sume însemnate mânăstirea, care avea mari datorii la bancherii evrei din Tesalonic.
Am fost duși de părintele îndrumător în capela Sfinților 40 de Mucenici, aflată în partea stângă a  bisericii centrale în interiorul căreia se găsește mormântul Sfântului Atanasie Athonitul. Lânga mormânt am văzut celebrul baston de fier, în patru muchii, al sfântului întemeietor Atanasie și o cruce de lemn, ferecată tot  în fier, pe care o purta la piept sfântul în semn de penitență continuă. În curtea mânăstirii, ni s-a spus că se află cel mai vechi chiparos din lume, plantat de însuși Sfântul Atanasie Athonitul.
Călugării ne-au relatat că în biserica lor se păstreaza cu sfințenie și mare grijă câteva părticele din Sfânta Cruce și  multe alte sfinte moaște precum: Capul Sfântului Vasile Cel Mare, Capul Sfântului Ioan Cucuzel, Capul Sfântului Mihail al Sinoadelor, o bucațică din Capul Sfântului Ioan Botezatorul, mâna Sfântului Apostol Andrei și mâna stângă a Sfântului Ioan Gură de Aur.
In tezaurul așezământului religios se păstreaza mitra și sacoșul (veșmântul arhieresc de mătase, lung până la genunchi și cu mâneci largi, care se poartă peste stihar) care au aparținut împăratului Nichifor Focas (963-969), ferecături, veșminte și alte odoare. Biblioteca Marei Lavre este cea mai bogată din Sfântul Munte: peste 2.050 de manuscrise, dintre care 650 pergamente, multe dintre  ele fiind  în legătura  directă cu Țara Românească, peste 165 de codici sau alcătuiri, culegeri de legiuiri vechi bisericești și mai mult de 30.000 de cărți tipărite.

(Va urma)