Țara Sfântă este, prin excelență, o țară a paradoxurilor de tot felul. În primul rând, aici,  competiția religioasă este acerbă, neîntreuptă și desfășurată cu fervoare zi și noapte, șapte zile pe săptămână și 24 de ore din 24, între creștinism, iudaism și islamism. Din partea islamismului, am fost surprinși, eu și fiul meu Teodor, să fim treziți în camera de hotel  pe la orele trei și jumătate noaptea de chemarea muezinului la rugăciune răspândită cu putere din difuzoarele unei moschei din apropiere. Din partea iudaismului, peste tot am văzut evrei ultraortodocși cu pălăriile lor caracteristice, costumele impecabile și perciunii de rigoare cum străbat țanțoși străzile orașelor din Israel, iar la Zidul Plângerii se observă o adevărată aglomerație de închinători fanatici, citind și înclinând mecanic capetele spre  ceea ce a mai rămas din vechiul templu distrus de armatele romane ale lui Titus, unul din fiii lui Vespasianus, întemeietorul dinastiei Flaviilor. Last but not least, din partea creștinismului, vine replica cea mai vie prin zecile de mii de pelerini ajunși aici zilnic din toate colțurile pământului, nemaivorbind de aglomerațiile din timpul sărbătorilor creștine.

Tot în chip paradoxal și neașteptat pentru noi se întâmplă și ceremonia de închidere și deschidere a ușilor Bisericii Sfântului Mormânt: vechea cheie a celui mai sfânt dintre sfintele lăcașuri creștine este păstrată nu de către creștini, ci de către musulmani! Mulți pelerini curioși vin aici spre ora închiderii pentru a fi martorii acestui moment special.  Cheia ușii Bisericii Sfântului Mormânt nu este o cheie obișnuită, ea este din fontă, de vreo 30 de centimetri, are o formă ciudată, lunguiață pe măsura celor două zăvoare atacate de rugina secolelor. Pentru a ajunge la zăvorul de sus, portarul musulman urcă pe o scară înaltă de doi metri și jumătate, pe care, după închiderea ușilor Bisericii Sfântului Mormânt o dă printr-o mică trapă călugărilor rămași în interior. Atât la închiderea, cât și la deschiderea ușilor sunt prezenți reprezentanții celor trei confesiuni creștine majoritare: ortodoxă, armeană și catolică. Îndatorirea de a păstra și folosi cheia ce deschide miracolul lumii acesteia a fost instituită nu de un creștin, ci de către un musulman: sultanul Saleh Nijm ed-Dyn Ayyub, zis și sultanul legendar Saladin, cel care i-a înfrânt pe cavalerii  cruciați la Hatin în anul 1187. Din anul 1246, două familii de musulmani au în grijă permanent cheia Bisericii Sfântului Mormânt, familia Joudeh păstrează cheia, în timp ce familia Nuseibeh deschide uşa bisericii în fiecare dimineaţă şi o închide noaptea. Domnul  Adeeb Joudeh al Husseini are în grijă cheile Bisericii Sfântului Mormânt de peste 40 de ani. A preluat această sarcină sfântă de la tatăl său, care a fost instruit, la rândul lui, de tatăl său și tot așa. „Din 1187 și până azi, am păstrat cheile Bisericii Sfântului Mormânt. Le-am apărat cu sângele și sufletul nostru; e a doua noastră casă. Sarcina mea nu este doar una onorabilă sau o moștenire de la familia mea; este o moștenire a musulmanilor din lumea întreagă, iar o familie musulmană a protejat biserica vreme de 850 de ani. Este un sentiment care nu poate fi descris și mă invidiez pentru acest lucru”, a spus Adeeb Joudeh al Husseini.

Pe timpuri, pelerinii care doreau să se închine la Sfintele Locuri erau obligați de către musulmani să plătească o taxă usturătoare, taxă care era încasată tocmai de către acești portari, păzitori și mânuitori ai cheii. Ei închideau și deschideau biserica după bunul lor plac. În anul 1831, pașa Ibrahim anulează obligația pelerinilor de a plăti personal intrarea în biserică, însă este menținută o taxă generală plătită de către reprezentanții fiecareia dintre cele trei confesiuni: ortodoxă, armeană și catolică.

 

Cum vine Sfânta Lumină a Învierii la Paștele ortodox 

Desigur, momentul cel mai înălțător și difuzat în întreaga lume și care are loc în Biserica Sfântului Mormânt este momentul venirii Sfintei Lumini, despre care s-a scris și s-au văzut atâtea. Am discutat despre acest moment cu părinții noștri îndrumători, mai ales cu părintele Ciprian Pașca, preotul pelerin care a asistat personal la un asemenea înălțător moment. Am aflat de la părintele cu atâtea pelerinaje la activ în Țara Sfântă că în Vinerea cea Mare (Megalos Paraschevi, în limba greacă), după prohodul Domnului nostrum Iisus Hristos, încăperea ce adăpostește Sfântul Mormânt se cercetează cu amănuntul de către reprezentanții autorităților spre a nu se ascunde vreo sursă de foc, toate candelele sunt stinse, apoi este presărată vată peste lespedea Mormântului, adăpostit sub acel baldachin de piatră (kouvoulkion în limba greacă, aediculus în limba latină) și care este în sine un fel de biserică mai mică situată în biserica cea mare care are o rotondă cu deschizătură rotundă și liberă spre cer, baldachin menit a proteja Sfântul Mormânt împotriva ploilor de iarnă din Ierusalim. Acest baldachin a fost reconstruit în 1048 de către împăratul bizantin Constantin Monomahus, iar în 1545, patriarhul Constantinopolului Ghermanos a reparat  kouvoulkion- ul, împodobindu-l cu o cupolă. În interior, deasupra ușii se află o inscripție sculptată în piatră ce amintește numele arhitectului Comnenos din orașul Mitylene, capitala insulei Lesbos, insula unde am scris eu Sonetele grecești în vara anului 2001.  Ușile micii biserici sunt închise și apoi pecetluite. Doi preoți, unul grec, celălalt armean stau de veghe lângă panglicile sigiliului până a două zi. În Sâmbăta cea Mare se pornește ceremonia de la sediul Patriarhiei ortodoxe din Ierusalim spre Biserica Învierii și la orele 9.00 începe slujba religioasă. Dragomanii merg în pas solemn și toiegele lor de metal răsună solemn pe podeaua de piatră, deschizând drumul prin marea mulțime de oameni care așteaptă momentul pogorârii Sfintei Lumini. După dragomani vin doi diaconi care poartă crucea ce conține părticele din lemnul Sfintei Cruci a Mântuitorului. Patriarhul grec, mitropoliții, episcopii, preoții și credincioșii se apropie de biserică, clopotele încep să bată cu înfiorare, se înconjoară de trei ori ediculul Sfântului Mormânt, se cântă imnul Învierea Ta, Hristoase, după care Patriarhul grec se dezbracă de veșmintele sale rituale și rămâne doar cu stiharul, epitrahilul, brâul și mânecuțele. El este supus unui control strict de către reprezentanții autorităților civile și religioase pentru a nu avea cumva vreo sursă de foc. Toatele luminile, candelele, lumânările sunt stinse. Urmează procesiunea de rupere a peceților, iar Patriarhul intră de unul singur în încăperea Sfântului Mormânt. Acolo el îngenunchează cu smerenie și cutremurare lăuntrică și se roagă din tot sufletul și din toată ființa sa. Timpul parcă se oprește în loc, tensiunea așteptării crește neîncetat și înregistrează cote maxime în tăcerea cea mai adâncă, nimeni nu vorbește, toți  credincioșii, de la mic la mare, au încremenit de emoție. Lacrimile curg pe obrajii multor credincioși și pelerini. Și dintr-o dată vine ea, LUMINA, cea mult așteptată de sufletele însetate, vine ea, o scânteie pură ce se preschimbă apoi în revărsare de foc și lumină de viață veșnică dătătoare. Clopotele încep să bată cu frenezia victoriei, tobele răsună, credincioșii încep să cânte cuprinși de o imensă recunoștință și bucurie. Vata presărată ca o zăpadă pură pe lespedea de piatră a Mormântului se aprinde, multe candele și lumânări se aprind și ele dintr-o dată. Patriarhul adună vata aprinsă și o așează în două cupe de aur pe care le înmânează prin orificiile din antecamera îngerului la diaconi pentru a fi aduse la altarul Învierii de pe Golgota și la paraclisul patriarhal, închinat Sfinților Împărați Constantin și Elena. Patriarhul grec orthodox iese apoi în adorarea mulțimii în fața Sfântului Mormânt cu făcliile aprinse în mâini și strigă cu bucurie nespusă: Veniți de luați Lumină! Credincioșii își dau unul altuia Lumina Învierii și încetul cu încetul mulțimea de credincioși și pelerini devine ea însăși o flacără vie umană, imensă, arzându-și păcatele… Câteva momente, lumina luată de pe lespedea mormântului nu arde, de aceea mulți dintre credincioși o ating de fețele lor, își ating rănile, locurile dureroase și mulți bolnavi s-au vindecat în clipele acelea de atingere cu focul pur, diafan al  Divinității. Se aude în mai multe limbi ale popoarelor lumii urarea de bucurie creștinească de nedescris: “Hristos a înviat!” în mai multe limbi ale pământului precum:  Hristos anésti! (greacă),aceleași cuvinte sunt înscris chiar în grecește (Χριστός Ανέστη) în interiorul Sfântului Mormânt, Hristos haryav i merelotz! (armeană), Christus resurrexit! (latină), Cristo e risorto! (italiană), Le Christ est ressuscité! (franceză), Cristo  ressuscitou! (portugheză), Cristo ha resucitado!(spaniolă), Crist ha ressuscitat!  (catalană), Hristos voskrese! (rusă, bulgară, sârbă), Christ is risen! (engleză), Christus ist auferstanden! (germană), Der Meschiache undzer iz geshtanen! (idiș), Ha Mashiach qam! (ebraica modernă), al Masih qam! (arabă), Krisztus feltámadt! (maghiară), Kriste agsdga! (georgiană), Hristós diril! (turcă). Jīdū fùhuó le! (chineză), Harisutosu fukkatsu! (japoneză), Pikhristos aftonf! (limba coptă egipteană) Cristo berbistua! (limba bască) etc. Lumina Învierii este dusă apoi în toate colțurile lumii spre bucuria și binecuvântarea creștinilor care o așteaptă cu emoție nespusă, așa cum o așteptăm și noi la Oradea, ascultând acatistul Sfintei Învieri: Strălucind la toată lumea cu Învierea Sa, Domnul Iisus Hristos, acum toate le-a umplut de lumină: și cerul și pământul și cele de dedesubt; ca să prăznuiască toată zidirea lui Hristos.

Tot în Biserica Învierii am mai vizitat altarul sfintei Mironosițe Maria Magdalena intitulat Noli me tangere (Nu mă atinge) și Capela Arătării, capelă franciscană închinată întâlnirii Domnului Hristos cel Înviat din morți și Mama Sa și unde se găsește un fragment din coloana de marmură roșie de care Domnul a fost legat ca să fie biciuit în clădirea Pretoriului lui Pilat. Tot aici se găsește altarul orthodox al Sfântului Longhin Sutașul,  centurionul care l-a mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu după ce a văzut  minunile ce s-au întâmplat imediat după răstignirea lui Iisus pe cruce. Preoții ne-au dus și la altarul armean al împărțirii veșmintelor lui Iisus Hristos, consacrat momentului tragerii la sorți a hainelor lui Iisus după răstignirea Sa, apoi la altarul Sfintei Elena, unde am coborât 29 de trepte între altarul împărțirii hainelor și altarul încoronării cu spini. Un alt altar ce aparține armenilor este consacrat sfântului Grigorie Luminătorul cel care i-a încreștinat foarte de timpuriu pe armeni. Un altar mai mic este închinat tâlharului pocăit, cel răstignit pe cruce în dreapta Domnului. Am mai fost la altarul aflării Sfintei Cruci,  care aparține franciscanilor, căci tradiția relatează despre visul avut de împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, vis în care i s-a arătat locul unde se găsea ascunsă crucea adevărată pe care a fost răstignit Domnul. Ea s-a dus la Ierusalim și a găsit trei cruci, iar patriarhul Macarie de pe atunci a apropiat pe rând crucile de trupul unei văduve ce era dusă spre groapă și de îndată ce a fost atinsă de lemnul uneia dintre cruci, văduva a înviat, iar Macarie a înălțat crucea, dând slavă lui Dumnezeu. De atunci, prăznuim în fiecare an, pe data de 14 septembrie, cu post, sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. Am mai vizitat altarul ortodox al încoronării Domnului cu spini și care păstrează sub sfânta masă un fragment dintr-o coloană din pretoriul lui Pilat de care a fost legat Iisus Hristos în momentul încoronării cu spini de către legionarii Romei. Sub stânca Golgotei, preoții ne-au îndemnat să vedem altarul lui Adam, Golgota însemnând locul craniului în limba ebraică, deoarece craniul lui Adam fusese îngropat acolo. Acesta este motivul pentru care în iconografia bizantină, crucea stă pe un craniu, craniul lui Adam care a fost spălat de sângele Mântuitorului la răstignirea Sa, astfel încât vechiul Adam a fost iertat și cu el întreaga omenire a fost eliberată.

Mărturia unui preot bihorean despre venirea Sfintei Lumini

L-am rugat pe părintele însoțitor Pașca Ciprian, conducătorul grupului nostru de pelerini din noiembrie 2022 să ne relateze despre experiența sa proprie cu privire la venirea Sfintei Lumini. Iată ce mi-a scris el:

În anul 2017 în luna aprilie, ziua 13, cu ajutorul lui Dumnezeu am pornit într-un nou pelerinaj în Țara Sfântă, de această dată cu cele mai mari emoții. Era Pelerinajul organizat cu ocazia Sărbătorilor Pascale din anul mai sus amintit. Împreună cu 44 de pelerini, eu fiind al 45-lea, pentru că, deși am fost de 45 de ori în Țara Sfântă, încă mă consider de fiecare dată un simplu și la fel de emoționat pelerin pe meleagurile sfinte, vibrația și emoția resimțindu-o de fiecare dată. Ne-am îmbarcat atunci de pe Aeroportul Avram Iancu din Cluj Napoca cu destinația Tel-Aviv! Cu toții eram nerăbdători, plini de emoție și de nerăbdare, pe deplin conștienți de faptul că urma să trăim un pelerinaj deosebit, dar în același timp și unul destul de obositor (datorită aglomerației și restricțiilor impuse de armata israeliană), un demers religios în care răbdarea, credința și puterea trupească și sufltească trebuiau să ne însoțească mult mai mult ca în alte dăți. Grupul nostru era format din pelerini din Oradea, Baia-Mare, Arad, comuna Șanț din județul Bistrița Năsăud, Iași, Cluj-Napoca. Pelerinajul l-am început prin vizitarea Locurilor Sfinte din Ierusalim și din jurul Ierusalimului (Lod, Muntele Sion, Bethleem, Mănăstirea Sfântul Sava, Mănăstirea Teodosie, Muntele Măslinilor). În ziua de joi seara am participat la Denia celor 12 Evanghelii la Așezământul Românesc de la Ierusalim, la fel și în Vinerea Mare la Denia Prohodului Domnului. După terminarea Deniei din Vinerea Mare, ne-am întors la Hotelul Nativity din Bethleem unde eram cazați pentru a ne odihni pentru câteva ore, ca a doua zi, în Sâmbăta Mare, pe la ora 2.30, în miez de noapte, să fim prezenți la Poarta Jaffo, pentru a aștepta cu multă răbdare și devotament creștin  momentul deschiderii intrării în Cetatea Sfântă. Trebuie să menționez faptul că în Vinerea Mare, după Denia Prohodului Domnului, Sfântul Mormânt din Ierusalim este foarte bine verificat ca înăuntrul lui să nu se găsească nicio sursă de foc, iar mai apoi este sigilat cu un sigiliu mare de ceară. Aceasta verificare se face de către un soldat arab, unul turc și unul israelian. Mormântul Domnului rămâne sigilat până în Sâmbătă Mare pe la amiază când Patriarhul Ierusalimului se pregătește de ultima procesiune de înconjurare a Sfântului Mormânt, înainte de a intra și a se ruga pentru venirea Sfintei Lumini. Un lucru deosebit de important pe care vreau sa îl mai menționez este faptul că odată cu terminarea slujbelor din Vinerea Mare, nu numai că Sfântul Mormânt este sigilat, dar și toți pelerinii sunt invitați să părăsească Sfânta Cetate (Orașul Vechi), înăuntru rămânând doar locuitorii și cei care sunt cazați acolo. Toate porțile de intrare în Cetatea Sfântă sunt bine  închise cu garduri metalice de către armata israeliană. Autoritățile de stat israeliene mobilizează mii de soldați pentru buna desfășurare a acestui ceremonial religios de maximă importanță pentru creștinii ortodocși din toată lumea. Patrule ale armatei  verifică în cursul nopții străzile Cetății Sfinte, fiecare colțișor pentru a vedea dacă nu cumva cineva a rămas ascuns în Sfânta Cetate. Cei care din întâmplare au fost găsiți (și au fost destule grupuri de pelerini) au fost escortați până la una din porțile Cetății. Îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri, că în data de 15 aprilie 2017, în jurul orei 2.30, am ajuns cu pelerinii la Poarta Jaffo și am rămas acolo nemișcați în locul respectiv până la ora 10.30. Opt ore de răbdare mucenicească, de ispite, de încercări, dar trăind și însuflețitoare emoție pozitivă, mai bine zis sfânta emoție, dătătoare de puteri urieșești, pentru că urma să vedem una dintre cele mai mari minuni ale lumii acesteia, minunea Învierii care se întâmplă la Ierusalim. Așteptam mii de oameni doar la Poarta Jaffo, ca niște asediatori pașnici, nemaipunând în calcul și miile de pelerini și credincioși de la celelalte porți care erau supraaglomerate, toți așteptând cu răbdare infinită intrarea în Sfânta Cetate. La ora 10.30 s-a dat drumul la primul grup de credincioși să intre în Cetate. Împreună cu majoritatea pelerinilor din grupul nostru ne-am aflat printre primele grupuri care am intrat atunci în Cetate, înaintând agale către Sfântul Mormânt. Drumul de la Poarta Jaffo și până în interiorul complexului Sfântului Mormânt a durat două ore, datorită filtrelor impuse de armata israeliană pentru buna desfășurare a acestui moment. Am ajuns în interior până la altarul catolic al Sfintei Maria Magdalena (cel din dreapta Sfântului Mormânt, dacă stăm cu fața spre intrarea în Sfântul Mormânt). De acolo, datorită aglomerației nu am mai putut înainta, însă, de acolo am văzut foarte bine ultimele procesiuni, dansul de bucurie și cântecul frumos al creștinilor ortodocși din Bethleem. Trebuie să vă spun că atât de multă lume era în interior că dacă se întâmpla să scapi ceva pe jos, aproape că nu te mai puteai apleca să ridici de jos ceea ce ai scăpat. Ultima procesiune era cea la care participa și Patriarhul Ierusalimului și a toată Palestina, Teofil al III-lea. Preafericirea Sa Teofil, frumos înveșmântat, împreună cu alaiul de ieromonahi, preoți, ierodiaconi, diaconi pornesc din altarul Bisericii Învierii, cea din fața Sfântului Mormânt, într-o procesiune solemnă de înconjurare de trei ori a Mormântului Domnului. După ce se înconjoară Mormântul de trei ori, Patriarhul își dă jos o parte din veșminte, rămânând doar cu stiharul, epitrahilul, brâul și mânecuțele, intră cuvios în Sfântul Mormânt și citește rugăciunea de invocare a Sfintei Lumini. Înaltul prelat ortodox intră  în Sfântul mormânt cu patru mănunchiuri de câte 33 de lumânări, după numărul anilor de viață pământească a Mântuitorului, în spatele său intrând până în Capela Îngerului și un reprezentant al Bisericii Armene. Patriarhul citește rugăciunea de chemare a Sfintei Lumini. Pe lespedea Sfântului Mormânt este așezată din vreme vata și lângă această vată se pun două cupe de aur cu găuri. Totul se întâmplă într-o liniște totală, absolută, de  moarte, toate becurile, lumânările, candelele din complex sunt stinse, lumina pătrunzând doar prin cupola mare a celor 12 Apostoli și prin ferestrele imensului edificiu rămas din vremea cruciaților. După câteva minute deosebit de tensionate s-a auzit un vuiet puternic: Sfânta Lumină a coborât în acea sâmbătă a anului 2017 la ora 14.23. Sfânta Lumină a aprins vata, care mai apoi a fost luată cu mâinile de patriarh și așezată în cele două cupe de aur. Acest lucru este posibil pentru că în primele momente după venirea Sfintei Lumini, aceasta nu arde, numeroase mărturii fiind auzite de către pelerini în acest sens. Apoi Patriarhul aprinde mănunchiurile de lumânări și iese din Sfântul Mormânt, binecuvântează poporul de trei ori și împarte Sfânta Lumină tuturor celor prezenți. Clopotele au început să bată, salutul pascal: Hristos a înviat! Adevărat a înviat!, s-a auzit în: română, greacă, rusă, engleză, arabă, dar și în multe alte limbi. Plini de bucuria momentului, de înălțătoare sentimente de bucurie inexplicabile în cuvinte, ne-am  îndreptat și noi către ieșire, să ajungem iarăși la Poarta Jaffo, locul de întâlnire al grupului. În cântece de mulțumire, că ne-a îngăduit Bunul Dumnezeu să vedem pe viu venirea Sfintei lumini, pătrunși de slava momentului și cu rugăciuni pe buze ne-am îndreptat cu autocarul către hotelul nostru din Bethleem. La miezul nopții am participat la Slujba Învierii și la Sfânta Liturghie la Așezământul Românesc de la Ierihon, pelerinii în cadrul Sfintei Liturghii, împărtășindu-se cu Sfintele Taine. Pelerinajul nostru a continuat  până în data de 20 aprilie, dată la care am revenit în țara natală.

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

În încheierea vizitei noastre la Sfântul Mormânt din neuitata zi de 11.11.2022, nu pot să nu amintesc daniile românești aduse Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim. Domnitorii români au donat din belșug și cu inima ușoară, nu numai pentru mânăstirile din Sfântul Munte Athos, ci și pentru lăcașurile sfinte din Ierusalim și pentru Biserica Învierii, precum Elena Rareș, soția lui Petru Vodă al Moldovei (sec. XVI), Matei Vodă Basarab, Vasile Lupu, Istratie Vodă Dabija, Radu Paisie, domn al Țării Românești (1535-1545) și fiul său Pătrașcu cel Bun (1554-1557), Gheorghe Ștefan, voievod al Moldovei în anul 1656, Șerban Cantacuzino, domn al Țării Românești (1678- 1688), Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești (1688-1714), Eufrosina Calimah, soția lui Alexandru Șuțu, domn în ambele țări la începutul secolului XIX și alții. În vremuri mai apropiate de noi, în anul 2005, un grup de credincioși din Suceava au dăruit 30 de pahare pentru candelele mari de la Piatra Ungerii situată în Biserica Sfântului Mormânt. Noi nu putem decât să fim recunoscători acestor buni români creștini și bunul Dumnezeu să-i binecuvinteze pentru că ei se înscriu în rândurile acelor ce iubesc podoaba casei Sale. De la Biserica Învierii ne-am dus cu toții la Așezământul românesc din Ierusalim unde am aflat că în Cetatea Sfântă se poate cânta în oricare zi imnul Hristos a înviat!, că în acest fel, fiecare zi de slujbă este, în felul ei, o zi de Paște! Dar numai la Ierusalim, acest oraș atât de real, dar, totuși, atât de legendar, încât ți-ar trebui o viață întreagă să-l deslușești cu adevărat!  Am ieșit cu toții străluminați de bucurie creștinească din Biserica Sfântului Mormânt și ne-am îndreptat spre autocar: mâine, sâmbătă, 12 noiembrie 2022, vom pleca spre Nazaret.

 

(Va urma)