Moto: Și intrând (femeile) în mormânt, au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb, și s-au înspăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel Răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. (Evanghelia după Marcu, 16: 5-6)

Înainte de a se intra în Biserica Sfântului Mormânt se pomenește uneori şi despre dramaticul episod petrecut cu mult timp în urmă de Maria Egipteanca, o tânără care a trăit între 344- 422 d.Hr., atunci când aceasta nu a putut să intre înăuntrul sfântului lăcaș. Din ce cauză? La vârsta de numai 12 ani, frumoasa fetișcană, dând curs pornirilor trupești, fuge departe de părinții ei tocmai la Alexandria. În marele port egiptean de la Marea Mediterană, ea se prostituează vreme de 17 ani. Într-o bună zi a întâlnit un grup de pelerini care s-au îmbarcat pe corabie spre a veni la Ierusalim. Maria Egipteanca a urcat și ea alături de pelerini pentru a-i seduce pe mulți dintre ei, doar de dragul distracției. Când pelerinii au ajuns în Cetatea Sfântă și au intrat în biserica Sfântului Mormânt, Maria Egipteanca s-a luat după ei, dar la intrarea în biserică nu a mai putut intra: o forță nevăzută nu i-a îngăduit să intre în sfântul lăcaș! Ea a mai încercat încă de două ori să intre, dar nu a izbutit defel. În curtea bisericii a văzut o icoană a Maicii Domnului și Maria Egipteanca a început să plângă sfâșietor, realizând că din cauza păcatelor ei nu poate să-i urmeze pe pelerinii care intraseră deja în biserică. Din curtea bisericii inaccesibile pentru ea, păcătoasa și-a îndreptat pașii spre un deșert de lângă râul Iordan, unde a început să ducă o viață aspră, nevoitoare, de pustnică. Timp de 17 ani a luptat cu fiarele sălbatice ale propriilor pasiuni și dorințe carnale nebunești. Prin post și rugăciuni stăruitoare ea a învins starea de mai înainte și a devenit o ucenică a Maicii Domnului, un exemplu de pocăință, asemenea lui Manase, vameșului Zaheu, regelui David, răufăcătorului de pe cruce ori fiului risipitor. După 47 de ani de pustnicie amarnică în singurătatea deșertului, ea l-a întâlnit pe preotul Zosima, care a convins-o să-I povestească viața sa. Ea a relatat cu multă smerenie viața ei, spunându-I părintelui pe numele său și cerându-I să se reîntâlnească peste un an, la apusul soarelui în Joia Mare din săptămâna patimilor pe malurile Iordanului spre a se împărtăși. Zosima a făcut așa cum i s-a cerut, iar Maria Egipteanca a trecut apa Iordanului în mod miraculos și a primit de la el Sfânta Împărtășanie după care a trecut din nou Iordanul și dându-I întâlnire.

Când a revenit la acel loc, părintele Zosima a găsit trupul neînsuflețit al pustnicei cu un mesaj în care îi cerea să o îngroape tot acolo. Zosima s-a întors la mânăstire și a relatat tuturor ceea ce văzuse acolo. Biserica ortodoxă o prăznuiește în ziua adormirii ei, 1 aprilie, dar este pomenită și în Duminica Sfintei Maria Egipteanca, care este a cincea duminică din Postul Mare. Ulterior, viața exemplară de la lepădarea de păcat și ajungerea în sfințenie prin post, priveghere și rugăciune a fost scrisă de sfântul Sofronie, patriarh al Ierusalimului. Viața Sfintei Maria Egipteanca este citită în Postul Mare împreună cu Canonul cel mare al Sfântului Andrei Criteanul. Aflăm de la preoþii noştri că aici din curtea bisericii se văd treptele din dreapta intrării, nefolosite în zilele noastre, dar care duc la altarul de pe Golgota, iar sub scară este o biserică mică ortodoxă închinată Sfintei Maria Egipteanca, cea care a fost oprită în tinerețile ei să intre în Biserica Sfântului Mormânt. Iată, un exemplu emoţionant în care un om păcătos se poate mântui, iar locul care i-a fost de ruşine şi de ocară devine un loc de cinste şi veneraţie, aşa cum s-a întâmplat cu Maria Egipteanca.

Ultimele cinci opriri de pe Drumul Crucii sunt în interiorul Bisericii Sfântului Mormânt și anume: Golgota - dezbrăcarea Domnului de hainele Sale, pironirea Mântuitorului pe Cruce, moartea Domnului pe cruce, coborârea lui Iisus de pe cruce - Piatra Ungerii și apoi punerea Domnului în Mormânt şi Învierea Sa. Cea de-a zecea oprire este cea de pe dealul Golgota unde Iisus a fost crucificat. Dealul s-a numit Golgota (locul craniului) din pricina asemănării lui cu craniul unui om, dar alte tradiții leagă acest deal de locul înmormântării primului om de pe pământ, Adam, și că aici pe acest deal ar fi avut loc episodul în care Avraam l-a legat pe fiul său Isac spre a-l sacrifica, lucru cerut de Dumnezeu spre a-i încerca credincioșia, dar sacrificiul uman nu a mai avut loc, patriarhul fiind oprit de către un înger trimis de Domnul. În zilele noastre, pe acest deal s-a înălțat o capelă pe care tradiția o stabilește ca fiind locul unde a fost înălțată crucea Mântuitorului. Părintele Ciprian ne conduce pe toți să vedem roca unde a fost înfiptă crucea, ea este așezată sub o sticlă în ambele părți ale altarului, iar sub altar este o gaură despre care se spune că este locul unde a fost înălțată crucea. Stăm aliniați și așteptăm să îngenunchem sub altar și să introducem mâna să dăm de roca pe care a fost înălțată crucea lui Hristos. Catolicii romani (franciscanii) dețin un altar pe o latură în capela denumită Capela baterii în cuie pe cruce, a unsprezecea stație a drumului crucii, iar la stânga altarului, preoții ne arată capela ortodoxă orientală cu o statuie a Maicii Domnului despre care spun că face minuni (a treisprezecea stație a Drumului Crucii), unde trupul lui Iisus a fost coborât de pe cruce și dat familiei sale. Sub piatra calvarului și sub cele două capele, la parter, am văzut capela lui Adam. Preoþii ne spun că Iisus a fost crucificat pe locul unde a fost îngropat craniul lui Adam, piatra calvarului se vede crăpată printr-o fereastră din peretele altarului, iar crăpătura a fost provocată de cutremurul ce a urmat după moartea lui Iisus pe cruce. Imediat în interiorul intrării vedem Piatra Ungerii sau Piatra Uleierii, despre care tradiția afirmă că este locul unde Iosif din Arimateea a pregătit trupul lui Iisus pentru înmormântare, tradiția fiind atestată numai din epoca cruciadelor, dar piatra din prezent a fost adăugată numai la reconstruirea din anul 1810. Zidul din spatele pietrei a fost o adăugare temporară pentru a sprijini arcada de deasupra ei care a fost slăbită de un incendiu din 1808, acest zid blochează vederea spre rotondă, fiind așezat peste mormintele a patru regi din secolul al XII-lea. 

În fine, în interiorul bisericii se află veneratul monument al Sfântului Mormânt sub cupola unde se văd douăsprezece raze aurite, după numărul apostolilor lui Iisus. Printr-un regulament intern, printr-un status quo adoptat în anul 1757, pe timpul stăpânirii otomane și prin firman al sultanului, reconfirmat în anul 1852, s-a stabilit ordinea istorică și ierarhică a celor șase confesiuni religioase și acestea sunt următoarele: ortodoxă, armeană, coptă, catolică, etiopiană, siriană ortodoxă, în ceea ce privește slujirea la Sfântul Mormânt care se efectuează în fiecare zi. Slujba specială din Sâmbăta Mare consacrată venirii Sfintei Lumini se celebrează doar de către patriarhul ortodox grec al Ierusalimului, iar în spatele mormântului, într-o capelă construită din zăbrele de fier pe o bază de piatră în plan semicircular, se află un altar folosit de ortodocții copți, originari din Egipt.

Spre deosebire de biserica ridicată de împăratul Contantin, biserica Sfântului Mormânt din zilele noastre cuprinde nu numai mormântul (sepulcrum) lui Iisus, ci și Golgota, locul unde El a fost răstignit. Biserica este situată în cartierul creștin al Ierusalimului, dar este marcată, totuși, de caracteristica orientală a locurilor, interiorul ei este un amalgam de stiluri arhitecturale diverse, reflectând zbuciumata istorie a Ierusalimului. Cu toate acestea, micile cupole de tip oriental, impunătoarele domuri bizantine, arcele gotice de inspirație apuseană se îmbină într-un chip minunat și cuceresc privitorul prin originalitate și farmec, iar biserica se distinge tocmai prin această varietate de stiluri. Clopotnița Bisericii Sfântului Mormânt a fost construită între 1160-1180, a fost grav avariată în anul 1549, iar în 1719 a fost refăcută și acoperită cu țiglă. În anul 2004 s-a început renovarea ei. Curtea bisericii este pavată, iar pe treptele exterioare se pot observa resturi de coloane, în zid se vede foarte bine o coloană cu capitel bizantin, iar sub pavaj se găsește o imensă cisternă subterană. Pe partea stângă sunt intrările bisericilor ortodoxe Sfântul Iacob pentru enoriașii locali arabi, Sfântul Ioan Botezătorul și cea a Sfinților 40 de mucenici pentru ceilalți ortodocși. Pe partea dreaptă sunt Biserica ortodoxă închinată Patriarhului Avraam, capela armeană Sfântul Ioan, Capela coptă Arhanghelul Mihail și Capela etiopiană. În partea opusă, peste curte, se găsește metocul Ghetsimani unde se păstrează icoana făcătoare de minuni Adormirea Maicii Domnului. Aici, în marea săptămână a patimilor, în amintirea smeritului gest al lui Iisus de a spăla picioarele ucenicilor Săi, patriarhul Ierusalimului spală în fața mulțimii picioarele a 12 preoți ortodocși. Fațada Bisericii, după cum am mai spus, păstrează caracteristicile arhitecturale din perioada cruciată, iar arcele duble de la intrare duc cu gândul la Poarta de Aur, închisă până la a doua venire a Mântuitorului, atât ușile, cât și ferestrele de la nivelul superior sunt mărginite de coloane elegante cu capiteluri corintiniene. Ușa din dreapta a fost zidită de către Saladin, pentru a limita accesul pelerinilor în incinta bisericii. Deasupra intrării, pragul este împodobit cu sculpturi ce reprezintă Cina cea de Taină și alte scene din Noul Testament. După cutremurul din 1927, sculpturile au fost luate și încredințate Muzeului Rockfeller din Ierusalim, unde sunt expuse publicului larg.

În Biserica Sfântului Mormânt în care ne aflăm acum ne ducem să cumpărăm mănunchiuri de câte 33 de lumânări în amintirea anilor de viețuire omenească a lui Iisus pe acest pământ, mulţi dintre pelerine aprind mănunchiurile de lumânări, la fel face şi fiul meu Teodor. Biserica mai este denumită și Biserica Sfintei Învieri, mai ales în creştinismul de rit răsăritean, fiind cel mai important loc de pelerinaj al religiei creștine. Aflăm de la preotul Ciprian că mamei împăratului roman Constantin, deci împărătesei Elena, i se atribuie identificarea în anul 325 a locului unde a avut loc răstignirea pe cruce a lui Iisus, precum și găsirea unor resturi ale crucii într-o grotă din apropiere. Prin porunca împăratului Constantin a început în anul 326 zidirea primei biserici în acest loc. Lăcașul sfânt a fost ars de către persani în anul 614, dar a fost reconstruit de patriarhul Modestus, dar a fost distrus din nou de fanatical calif Fatimid Al-Haki bi-Amur Allah în anul 1009. După un mare cutremur în anul 1033 care a lovit Cetatea Sfântă și biserica ei, stăpânirea fatimidă a permis împăratului bizantin Constantin al IX-lea Monomachos să reclădească biserica între anii 1042-1048. Sub stăpânirea cavalerilor cruciați a început o reconstrucție generală, când s-au identificat trei locuri sfinte: Golgota, Mormântul și Capela descoperirii Crucii, tustrele fiind reunite într-un singur complex arhitectonic, din porunca împărătesei Melisanda, soția lui Foulques de Anjou, cel de-al treilea rege cruciat al Ierusalimului. Noua biserică a fost inaugurată la cincisprezece iulie 1149, la aniversarea a 58 de ani de la cucerirea orașului de către oștirile catolice și mai apoi a fost renovată repetat de-a lungul timpului până azi, iar biserica actuală este, de fapt, reconstrucția care datează din 1810, după ce în dimineața zilei de 30 septembrie 1830 a fost mistuită de un incendiu. Au fost distruse camerele din lemn, mai ales cele din galeria armeană, rămânând intacte capelele Sfintei Elena și a Descoperirii Crucii, Biserica latină și o parte din Calvar. Cutremurul violent de pământ din 11 iulie 1927 a produs numeroase crăpături. Autoritățile mandatare britanice au apelat la experți pentru a verifica pagubele. Cupola Bisericii principale sau a Catoliconului a trebuit coborâtă pentru a fi reconstruită, de asemenea, fațada de sud a rămas acoperită de schele vreme de 40 de ani. Potrivit acordului din anul 1959 între bisericile catolică, greacă ortodoxă și armeană, în anul 1961 sub administrația autorităţilor iordaniene au început lucrări de renovare care au durat 15 ani.

Biserica a devenit un important loc de pelerinaj pentru creștini, fiind atestat în acest sens încă din secolul al IV-lea, întrucât este considerat de ei a fi locul magnificei Învieri a lui Iisus. Astăzi, biserica este și catedrala Patriarhiei Ortodoxe Grecești a Ierusalimului, astfel că nu este de mirare că în interiorul mormântului lui Iisus se pot vedea înscrise cuvintele scrise în limba greacă: HRISTOS ANESTI! - Hristos a înviat!

(Va urma)