De la Muntele Fericirilor, preoții noștri ne-au spus că vom coborî spre sudul Israelului să vizităm Marea Moartă, astfel încât ne-am îmbarcat în autocarul condus de dibaciul șofer arab Hameed. Urmăm autostrada de pe lângă râul Iordan care se varsă în marea cea mai sărată din lume, cunoscută în ebraică sub numele de Yam Hamelak (Marea Sărată). Încă din secolul II î.Hr. s-a folosit denumirea de Marea Moartă (apud Lamontte M. Luker, An illustrated Guide, p. 151). Aflăm din spusele preotului ghid Ciprian Pașca că nivelul apei este situat la 417 metri sub nivelul Mării Mediterane și că această mare constituie locul cel mai jos de pe glob. Acest lucru îl știam și eu din lecturile mele anterioare, ceea ce m-a fascinat și intrigat peste măsură, iar această stare am căutat să o surprind în următorul sonet cu numele Oglinda Mării Moarte: Nu-i oare-n lumea noastră uimitor/ Că-n locul unde-i cea mai joasă boartă/Și-n care se întinde-o Mare Moartă/ S-a înălțat spre Cer Iisus în zbor?/ Oricât de mult decazi, oricât cobori/ Soarbe adânc, tu, lacrima din hartă:/ De-i prăbușită peste tine-o poartă,/ Tu poți să ieși chiar prin al ei zăvor./ O pildă-ntreagă este-această mare/ Mai moartă decât moartea-nmormântată/ Și mai adâncă decât orice sub soare:/ Pe luciul apei, Iisus se arată/ Cu fața vie-n veci, strălucitoare/ Și-n care mila Cerului-i păstrată.

Mi-am mai închipuit apoi că toate secolele de plâns fără Mesia cel mult așteptat de către iudei și că toate lacrimile lor de jale și de speranță în același timp au umplut cu răbdare acel loc adânc din Marea Moartă, la fel de adânc precum disperarea lor de popor alungat de atâtea stăpâniri potrivnice, ei fiind persecutați de egipteni, apoi strămutați din Țara Sfântă de babilonieni și împrăștiați în toată lumea de puterea Imperiului Roman. Iată, acum, a sosit marele moment al vieții mele de a vedea cu proprii mei ochi acest loc fascinant, la care au ajuns atâtea personalități de-a lungul timpului, de la Cleopatra, regina Egiptului antic, imperatorii Romei și filosoful Aristotel. Aflăm în autocar de la părintele Ciprian că suprafața pe care o ocupă această mare neobișnuită este de aproape 600 kmp, cu o lungime de 50 km și o lățime de 15 km. Din cauza apei scoase din râul Iordan pentru irigații, nivelul Mării Moarte scade cu câte un metru în fiecare an. Această situație a alertat autoritățile din Israel care au fost nevoite să facă din când în când completări artificiale cu apă pentru ca această mare să nu sece definitiv. Preoții ne-au spus că pe stâncile care străjuiesc traseul spre această mare se pot vedea niște marcaje de culoare verde care indică nivelul acesteia.

În nord-vestul Mării Moarte se află vestitele peșteri de la Qumram, unde au fost descoperite în anul 1947 de către un păstor arab care își păzea pe acolo caprele, neașteptatele și uluitoarele manuscrise care dezvăluie cum își petreceau viața asceții esenieni, înaintemergători ai monahismului creștin, se crede că Sfântul Ioan Botezătorul a fost un novice esenian căci a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel ( Luca,1:80). Pe lângă râul Iordan, principala sursă de alimentare a mării, mai sunt și niște pâraie care se formează în anotimpul ploios, însă debitul lor este destul de redus. Adâncimea apei este cuprinsă între 200 m ;i 306 m, spre partea de nord est a Mării Moarte se întinde deșertul Iudeii și orașele Ierusalim, Bethlehem, Hebron, Ein Gedi și Masada, iar spre răsărit se pot vedea Munții Moabului. Lacul se află la doar 24 km de Ierusalim, în 1980 avea o suprafață de 1010 kmp, iar cu vreo 17000 de ani în urmă se unea cu Marea Galileii. Acum este o uriașă saramură în care nu trăiește nimic, din cauza evaporării apei apar stranii țurțuri și coloane ca de gheață, pe lângă țărmuri. Dacă apa mării obișnuite are o concentrație de circa 3,5 la sută, Marea Moartă are o concentrație salină de 28 la sut[, deci de 8 ori mai mare. Ea este situată în Valea Marelui Rift, o zonă de fisură a scoarței terestre ce se întinde de la Marea Roșie, Iordania și sudul Orientului Mijlociu până în Mozambicul din Africa cu o lungime de circa 6.400 km și o lățime în jur de 48-64 km, fisură formată cu aproape 30 de milioane de ani în urmă, mărindu-se pe măsură ce Africa se despărțea de Peninsula Arabiei. Principala ramură a sistemului, Valea Riftului de Est este ocupată în nord de valea râului Iordan, de Marea Moartă și de golful Aquaba și continuă spre sud de-a lungul Mării Roșii cu câteva lacuri din Kenya. În anul 1920, britanicii au început să se gândească la exploatarea potasiului și a sării din Marea Moartă. În zilele noastre, un proiect îndrăzneț se referă la săparea unui canal din Marea Mediterană (care este mai sus de Marea Moartă) și până în vârfurile dealurilor din jur, de unde apa să cadă cu putere, învârtind turbinele spre a produce electricitate și apoi a se revărsa în largul Mării Moarte, cu dublu avantaj, generarea de energie electrică și asigurarea supraviețuirii imensului lac sărat. După aceste informații atât de utile, ajungem la destinație, autocarul oprește într-o parcare de lângă Marea Moartă și coborâm. Preoții ne conduc spre niște vestiare, unde să ne schimbăm și să ne echipăm corespunzător pentru a face o baie în această mare, spunându-ne că apa nu este rece deloc și să ne grăbim cât mai suntem încă în programul de vizită.

Aproape toți pelerinii se dezbracă cu nerăbdare de hainele lor și se îndreaptă în costume de baie spre malul apei liniștite. Alături de fiul meu Theodor, de ing. Victor Volicovschi și soția lui, de Marius Mineru, intru și eu cu mare precauție în apa uleioasă a Mării Moarte, picioarele mi se împlântă în nămolul străpuns din loc în loc de pietre foarte alunecoase. Am nimerit într-o singură zi, din raiul înverzit al Galileii cu al său Munte al fericirilor în iadul dezolant al pustiului Negev din Iudeea. Simți că te ustură ochii de uscăciunea și pustietatea cumplită a locului unde se crede că au fost distruse Sodoma și Gomora din cauza păcatelor locuitorilor, tot prin aceste locuri s-a refugiat David de mânia regelui Saul care a încercat să-l omoare, tot pe aceste dealuri s-a retras Iisus spre a posti și a se ruga după botezul în râul Iordan, tot pe aici esenienii și-au făurit o comunitate de sihaștri și de isihaști timpurii, iar mai târziu rebelii răsculați împotriva Romei între 66-73 d.Hr. au urcat pe un deal din apropiere, numit Masada, atât de greu cucerită de romani și unde evreii luptători (sicarii) s-au sinucis în masă spre a nu cădea în mâinile soldaților din legiunea romană X Fretensis. De aceea, acum în jurământul armatei israeliene sunt înscrise și cuvintele: Masada nu va mai cădea!

Preoții îndrumători ne-au sfătuit să nu ne scufundăm cu capul în această mare, nici să nu ne stropim pe față unii pe alții, pentru că apa extrem de sărată produce usturimi cumplite. Marius Mineru se crede la lacul Techirghiol și își unge cu seninătate tot trupul cu nămol. Îi iau exemplul și multe femei și fete din grupul de pelerini care după isprava ungerii cu nămolul uleios își fac fotografii, chicotind bine dispuse. Sosirea românilor a însuflețit atmosfera de pe țărmul acestei mări din Israel. Și alți pelerini ori turiști îmbracă armurile efemere de nămol sapropelic, cu efecte deosebit de curative. Marius începe să umple două sticle de plastic cu nămolul magic. Ce faci, Marius, cu atâta nămol? - îl întreb. Îl duc la șeful meu din Irlanda că suferă de reumatism, îmi răspunde el.

Levitând în apa Mării Moarte

 Din apropierea țărmului noroios m-am îndreptat cu mare grijă spre larg, pipăind cu tălpile goale orice ridicătură, groapă sau piatră și am ajuns după câțiva metri într-un loc unde apa îmi ajunge până la piept și atunci, dată fiind flotabilitatea corpului, încerc levitația, ridicarea de la fundul acestei mări legendare, gândindu-mă la marii sfinți. Dar dacă ei au ajuns la performanța mistică a levitației prin post îndelungat și rugăciune stăruitoare și fierbinte, eu sunt ajutat de apa foarte sărată din Marea Moartă care împinge în sus trupurile oamenilor ca pe niște baloane umflate cu aer.

Levitația înseamnă ridicarea omului cu trupul deasupra pământului. Iisus Hristos s-a înălțat cu trupul la cer, doar înaintea ucenicilor Săi, pentru ca ei să-și întărească și mai mult credința în dumnezeirea Lui. „Pe când Apostolii priveau, Iisus S-a înălțat și un nor L-a luat de la ochii lor. Și, privind ei, pe cand El mergea la cer, iată doi barbați au stat lângă ei, îmbrăcați în haine albe, care au și zis: Bărbați galileieni, de ce stați, privind la cer? Acest Iisus, care S-a înălțat de la voi la cer, astfel va și veni, precum L-ați văzut mergând la cer” (Fapte 1, 9-11).

Cuviosul stareț Zosima a întâlnit în pustiu o femeie, pe Maria Egipteanca, care postea și se ruga de mai mulți ani în pustie, și a zis acesteia: „Primește rugămintea nevrednicului bătrân și te roagă Domnului, și acum, pentru toată lumea, și pentru mine, păcătosul, ca să nu-mi fie fără de roadă umblarea prin pustia aceasta”. Iar sfânta a răspuns către dânsul: „Ție, mai ales, se cade, Avva Zosima, să te rogi pentru mine și pentru toți; că spre aceasta și ești rânduit (preot). Însă, de vreme ce datori suntem a face ascultare, ceea ce mi se poruncește voi face”. Aceasta zicând, Cuvioasa Maria s-a întors spre răsărit și, ridicându-și ochii în sus, și mâinile înălțându-și, a început a se ruga, încet și nu se auzeau cuvintele ei; sau măcar Zosima nu a înțeles nimica, ci sta, tremurând, cautând în jos și nimica, grăind; însă se jura, pe Dumnezeu punând martor: „În vremea când zăbovea aceea la rugăciune, ridicându-mi puțin ochii de la pământ, am văzut-o înălțată ca de un cot de la pământ, și în aer stând și rugându-se”. Și aceasta dacă a văzut Zosima, s-a cuprins de frică, s-a aruncat la pământ și, cu lacrimi udându-se, nimica zicea, fără numai „Doamne, miluiește!”, crezând că acea arătare nu este în trup, ci nălucă. Și, întorcându-se aceea, a ridicat pe bătrânul și i-a zis: „Pentru ce, Avva Zosima, te tulbură gândurile, zicându-ți că duh sunt și rugăciunea o prefac. Rogu-te, părinte fericite, să fii încredințat că sunt o femeie păcătoasă, îngrădită cu Sfântul Botez, și nu sunt duh, ci pământ, praf și cenușă, și cu totul trup, nimic duhovnicesc cândva gândind”. Pe marii sfinți ai umanității îi ridica de la pământ Sfântul Duh. Se spune că sfânta Teresa de Avila (1515-1582) era nevoită să se țină de bare, uneori, în timpul rugăciunilor, pentru a nu se ridica de la podea. Ea era înspăimântată de aceste manifestari pe care nu și le putea controla. Se spune că ea s-a înălțat în văzduh sub privirile a circa 250 de preoți. Ea și-a descris experiențele de levitație într-o carte autobiografică: „Când încercam să opun rezistență, simțeam că o mare forță de sub picioarele mele mă ridica în aer. Nu cunosc nimic asemănator cu care să o pot compara; dar era mult mai violent decât alte încercări spirituale, astfel că, după aceea, eram obosită ca o persoana care s-ar fi luptat cu un uriaș”.

La rândul sau, Philip Neri (1515-1595), un preot romano-catolic, mărturisește despre starea pe care o simtea în timpul levitațiilor sale că era „ca și cum cineva mă lua în brațe și mă ridica în chip minunat”. Papa Pius al VII-lea (1742-1823) era celebru pentru levitatiile sale, în timpul cărora trupul său atingea temperaturi foarte mari. Starețul romano-catolic Ascanio povestește astfel: Așteptam ca Padre Pio să vină la confesional. Capela era plină de lume și toate privirile erau întoarse către ușă. Dar, fără ca ușa să se deschidă, l-am zărit pe Padre Pio, care, mergând pe deasupra capetelor credincioșilor, s-a îndreptat către confesional, s-a așezat și a început să spovedească. Crezând că visez, nu am spus nici un cuvant despre ce am văzut. Totuși, mai târziu, l-am intrebat pe Padre Pio: „Cum ai făcut ca să mergi prin aer?”. Nu fără umor, el mi-a răspuns: „Te asigur, fiul meu, că în același mod ca și cum mergi pe pământ”. Se spune că un caz mai recent de levitatie în public s-a petrecut în anul 1974, într-o mânăstire din Napoli. Un călugăr catolic bătrân și infirm s-ar fi ridicat deasupra capetelor unei mulțimi de credincioși și ar fi parcurs prin aer o distanță de doi kilometri. Cei de mai sus, precum și Maria de Agreda, Maria Villani, Tomaso de Cori, Tereza de Lisieux și Pietro de Alcantara, toți creștini romano-catolici, au simțit levitatia ca pe o forța supranaturală, incontrolabilă. Unul dintre aceștia spune: „Puterea sosește din afara simțurilor mele, mă simt brusc înălțat de parcă aș fi tras de un magnet”. Tomaso de Cori se ridica cu mare viteză până sub acoperișul bisericii de la Civitella.

 Îmi îndoi genunchii în apă și obțin fără nici o dificultate fizică, grațioasa stare de levitație, de plutire, de pierdere a greutății trupești, simt o ușurare benefică, plutesc ca un dop cu ochii ațintiți spre geamanduri și mai departe spre dealurile sterpe din jurul acestul lac ajuns o sărătură în pustia Negevului. Fiul meu Theodor este întins pe spate și face fotografii cu telefonul mobil, este mereu chemat să imortalizeze grupurile de pelerini. Soarele coboară spre asfințit, iar părintele Ciprian ne face semne de pe mal că este timpul să ieșim din mare. Fac pluta pe spate pentru ultima oară, dar din neatenție, am ajuns să mă stropesc pe ochi. Simt o usturime cruntă și sunt nevoit să închid ochii. Dar și așa mă ustură, iar când îi deschid, mă ustură și mai tare. Am ajuns ca un orb în apa Mării Moarte, îl strig pe Theodor, spunându-i ce am pățit și el vine, mă ajută să mă ridic în picioare și mă duce ca pe un neputincios pe mal, acolo o femeie din grupul nostru îmi dă o sticlă de jumătate de litru cu apă minerală cu care mă spăl pe ochi. Îmi revine vederea la loc precum unui orb vindecat de Mântuitorul Iisus și simt pe viu ce înseamnă să-ți redobândești vederea brusc pierdută și-i mulțumesc cu căldură femeii. Ne ducem apoi spre dușurile instalate pe țărm și ne spălăm cu mare grijă de apa uleioasă a Mării Moarte.

Mi-am adus aminte de poveștile noastre din popor unde se vorbea de apa vie și de apa moartă. În mitologia universalã, apa este un simbol polivalent, alãturi de foc, aer și pãmânt. Simbol arhetipal, apa vie figureazã, de regulã, în relație de complementaritate cu apa moartã. Ambele simboluri posedã proprietați terapeutice miraculoase. Eroul din basmele noastre, rãnit sau ucis de zmeu, își redobândește integritatea corporalã, inclusiv viața, cu ajutorul apei vii și apei moarte. De obicei, apa moartã reface integritatea corporalã, dar readucerea eroului la viațã se face aproape întotdeauna cu ajutorul apei vii. De exemplu, în „Povestea lui Harap Alb”, de Ion Creangã, frumoasa fatã a împãratului Roș repune capul lui Harap Alb la loc, îl înconjoarã de trei ori cu cele trei smicele de mãr dulce, toarnã apã moartã sã steie sângele și sã se prindã pielea, apoi îl stropește cu apã vie și atunci Harap Alb de îndatã învie. Paradoxal, Marea Moartã deține secretul de a fi o sursã de viațã și sãnãtate prin conținutul bogat în minerale al apei, prin foarte slaba concentrare de polen și alți alergeni din aer, prin radiațiile ultraviolete foarte reduse de la radiația solarã și presiunea atmosfericã mãritã din cauza marii sale adâncimi, cu efecte speciale asupra sãnãtãții. Apele și nãmolurile de aici trateazã aproape orice boalã, de la artritã la psoriazis și iubitorii de soare din Scandinavia și Germania invadeazã, de obicei, stațiunile și hotelurile de aici în cãutarea curelor și relaxãrii totale, pentru a respira aerul bogat în oxigen, pentru a pluti ușori pe suprafața mãrii și a cãuta senzații tari în contemplarea peisajelor aride, lipsite de orice formã de viațã cu stânci abrupte de piatrã roșiaticã ce se ridicã spre vest, în contrast cu culoarea bej a calcarelor și albul depunerilor de sare asemãnãtoare unor țurțuri de gheațã.

Noi, pelerinii bihoreni, într-o singură zi binecuvântată de 13 noiembrie 2022, am avut marele privilegiu de a simți și binefacerile de la apa vie a Mării Galileii, unde s-au înfăptuit atâtea mari minuni, dar și încercând pe viu teribila saramură a Mării Moarte din pustia Negevului, care acoperă mai mult de jumătate din teritoriul Israelului. Ne-am îmbrăcat repede și ne-am îmbarcat, dârdâind de frig, în autocarul care ne va duce spre hotelul în care am mai stat zilele trecute în orașul Bethlehem.
Ora plecării spre casă se apropie… (Va urma)