Mihai Eminescu, a fost un bun cunoscător al Transilvaniei, unde a întreprins mai multe călătorii în perioada când era sufleor la Teatrul din Iaşi.

Se pare, însă, că poetul avea chiar rădăcini transilvănene, bunicul lui, Vasile Iminovici, fiind căsătorit cu Ioana, dintr-o familie transilvăneană. În timpul acestor călătorii a luat contact cu viaţa grea a românilor din acest teritoriu, ceea ce l-a determinat ca, mai târziu, să condamne dur politica Austro-Ungariei faţă de români, motiv pentru care este pus sub urmărirea Biroului de Informaţii Vienez, cu intenţia de a-l aresta, dar fiind conştienţi de scandalul pe care l-ar putea provoca arestarea renunţă la acest plan.  Criticile sale la adresa politicii austro-ungare faţă de românii din Transilvania sunt publicate în ziarul „Federaţiunea" al lui Alexandru Roman, în care apar primele trei articole: „Să facem un congres", „În unire e tărie" şi „Echilibrul" (1870). Precizăm că acest ziar era al românilor din Ungaria!  Însuşi Alexandru Roman caracterizează dualismul austro-ungar ca „un monstru cu două capete", în timp ce Eminescu scoate la lumină abuzurile la adresa românilor din Austro-Ungaria, învinuindu-i şi pe conducătorii românilor transilvăneni că „nu protestează la vreme şi energic împotriva acţiunilor care lezează demnitatea naţională a poporului român" (cu referire specială la Partidul Naţional Român din Transilvania, înfiinţat în martie 1869 şi la Partidul Naţional al Românilor din Banat şi Ungaria).

Eminescu, în articolul „Să facem un congres", publicat în ziarul vienez „Neue Freie Presse", din 8 aprilie 1870, şi în „Informaţiunile bucureştene" din 16 aprilie acelaşi an, propune organizarea unui congres care „să arate explicit revendicările românilor şi să fixeze linia politică de urmat pentru cucerirea libertăţii naţionale".

În articolul „În unire e tăria", publicat în „Federaţiunea" în 10/22 aprilie 1870 (semnat Varro), Eminescu solicită tuturor naţiunilor asuprite din Imperiul austro-ungar „să formeze un front comun împotriva stăpânirii austro-ungare" şi se adresează românilor „să se declare fără întârziere solidari cu naţiunile nemulţumite ale Austriei", precum şi „să se opună planului de federalizare a Imperiului."

În articolul „Echilibrul", publicat în numerele 38 din 28 aprilie şi 39 din 11 mai 1870 (semnat tot Varro), Eminescu examinează raţiunea de a exista a dualismului, care nu reprezenta „expresiunea fidelă a trebuinţelor unui popor, ci se înfăţişa ca o organizaţie statală arbitrară, ca o ficţiune diplomatică, deoarece nu emana de la popor şi nu exprima interesele poporului, ci o înţelegere între oamenii politici". El atacă în acest articol şi bazele constituţionale ale dualismului; motiv pentru care justiţia ungară îi intentează un proces de presă, ale cărui dosare nu sunt cunoscute până astăzi.

În publicistica sa legată de Transilvania, care este foarte vastă, însumând zeci de articole, Eminescu suţine cu energie că limba română, tradiţiile şi obiceiurile sunt „creaţii prestatale ale poporului nostru", la fel ca şi credinţa ortodoxă, care nu este impusă pe cale administrativă, astfel că ele „nu pot fi şterse dintr-o singură trăsătură de condei" şi nici de „Legea pentru egala îndreptăţire a naţionalităţilor", care decreta că în Ungaria „există numai o naţiune ungară unitară şi indivizibilă". De altfel, toate legile cu privire la drepturile naţionalităţilor se încheiau cu prevederea „în măsura posibilităţilor", ceea ce deschidea calea spre abuzuri, atât guvernului ungar, cât şi aparatului administrativ. Lupta lui Eminescu a fost îndreptată în direcţia apărării şcolii şi bisericii româneşti, precum şi împotriva politicii de maghiarizare, o politică agresivă, care îl îngrijora pe poet.

Eminescu a urmărit cu tenacitate viaţa culturală din Transilvania sub mai multe aspecte: limbă, instituţii culturale, cărţi, reviste, ziare etc., fiind direct interesat de activitatea desfăşurată de „Asociaţiunea transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român" (Astra) din Sibiu şi de „Societatea pentru cultura şi literatura română" din Bucovina (Cernăuţi).  În articolul „Repertoriul nostru teatral", publicat în „Familia" în 1870, poetul pune problema înfiinţării unui teatru românesc în Transilvania şi a altor instituţii culturale, în care să se prezinte piese din dramaturgia românească.  Eminescu era preocupat şi de ţinuta cărţilor, revistelor şi ziarelor din Transilvania, precum şi de contribuţia acestora la unitatea poporului român.

Activitatea publicistică a lui Eminescu a fost deosebit de bogată şi nu poate fi tratată într-un articol de ziar. De reţinut, însă, că articolele sale critice n-au fost pe placul nici al guvernului român şi nici al guvernului austro-ungar, motiv pentru care s-a încercat să se scape de el, răsuflând uşuraţi atunci când poetul s-a îmbolnăvit grav, dar nu de sifilis, cum au încercat unii să-l denigreze, ci de surmenaj intelectual, ca urmare a vieţii pline de lipsuri pe care a dus-o şi a muncii intense, până la epuizare, depusă în acei ani pentru a-şi câştiga existenţa, colaborând cu reviste prestigioase ca „Federaţiunea", „Convorbiri literare", „Timpul", „Curierul de Iaşi", „Familia", ziarul unguresc „Bukaresti Hirado" (Vestitorul bucureştean) etc.  Dar problemele care l-au preocupat pe poet, în legătură cu românii din Transilvania, au fost riguros prezentate în cartea „Sfântul pământ al Transilvaniei". Iată de ce, cu atât mai mult, noi românii din Transilvania, trebuie să-i fim veşnic recunoscători pentru curajul cu care i-a apărat pe strămoşii noştri sub dualismul austro-ungar. Acest lucru nu avem voie să-l uităm niciodată.

P.S. Doamne, ce i-ar mai „biciui" Eminescu pe conducătorii care ne-au vândut ţara bucată cu bucată străinilor, astfel că astăzi nu mai avem industrie, agricultură, păduri, resurse naturale etc., dar avem, în schimb, o clasă politică slabă, pernicioasă, care cauzează mult rău poporului şi ţării prin comportamentul său iresponsabil, dezastruos.