Secolul al XX-lea s-a remarcat în istoria umanității prin războaiele sale mondiale, prin cruzimi și atrocități nemaiîntâlnite, datorate, în principal, fanatismelor ideologice, ca nazismul și comunismul.

S-a produs acum o "remarcabilă amploare a masacrării oamenilor de către alți oameni, care a fost posibilă doar prin preluarea puterii de către comnunismul de tip leninist și de către nazismul de tip hitlerist" (Alain Besancon, Nenorocirea secolului. Despre comunism, nazism și unicitatea Șoah-ului, București, 1999, p. 7).

Printre alte diferențe, ceea ce a distins nazimul de comunism a fost rasismul, care a dus la înlocuirea "urii de clasă", cu cea "de rasă". S-a ajuns astfel la crearea unei false superiorități a unor popoare față de altele. Dușmanul nu era, în acest caz, burghezia exploatatoare a clasei muncitoare, ci evreii și celelalte popoare, care nu se înscriau în standardele așa-zisei rase superioare, ariene.

Împotriva acestora naziștii au dus un război permanent, cu intenția clară a distrugerii lor în totalitate. Atunci când războiul se apropia de sfârșit, în 1944, naziștii s-au concentrat pe ideea criminală de anihilare totală a evreilor europeni, prin aplicarea "soluției finale".

În anul 2014 s-au împlinit 70 de ani de la Shoa-hul (Holocaustul) evreilor din Transilvania de Nord și Ungaria, de la finele celui de-al Doilea Război Mondial (1944). Cu această ocazie comemorativă au fost organizate o serie de manifestări științifice și comemorative dedicate acestui eveniment, în mai multe orașe din România. Momentul a fost marcat și prin emisiuni la radio și televiziune. Ele au readus în centrul dezbaterii publice istoria evreilor din Ungaria și din Oradea.

Astăzi, la 71 de ani de la deportarea evreilor din Transilvania de Nord este, fără îndoială, o ocazie, dar și o necesitate reală, aceea de a redeschide discuția, de reține atenția opiniei publice pentru o problematică istorică - cea a distrugerii evreimii orădene, ca parte a celei europene -, multă vreme ignorată sau tratată sporadic, în câteva lucrări,

Nevoia aceasta decurge - în ceea ce ne privește - și dintr-o tristă, dar reală constatare, aceea că mulți tineri, elevi și studenți, nu știu aproape nimic sau foarte puțin despre existența și contribuția evreilor la istoria orașului Oradea, deși mai există o comunitate evreiască locală în vârstă, care este importantă, dacă o raportăm la numărul evreilor din România.

Amintirea evreilor orădeni și bihoreni trebuie păstrată și transmisă celor de azi, și mai ales generațiilor viitoare, ca parte a istoriei orașului Oradea. Lectorii pasionați de istoria locală, publicul larg, cetățenii Oradiei, au nu numai dreptul, dar și dorința de a ști ce s-a întâmplat în trecutul nu prea îndepărtat al orașului lor, cu semenii lor,  pedepsiți de o istorie haină.

Un aspect care nu poate fi trecut cu vederea, este acela că supraviețuitorii shoa-hului aproape că au dispărut dintre noi fără ca să fi depus mărturiile lor în fața istoriei, ceea ce ar fi fost pentru cunoașterea adevărului, o contribuție efectivă sub raport informativ.

Din păcate, lucrările în limba română (memorialistice sau de interpretare) dedicate reactualizării suferințelor extraordinare ale celor 30.000 de evrei bihoreni, ghetoizați în Oradea și deportați în lagărele morții de la Auschwitz și Birkenau sunt în faza inițială, făcându-se imperios necesară aprofundarea cercetărilor.

Scurta noastre intervenție are menirea de a-i sensibiliza pe cei care manifestă interes pentru istorie, că să nu uite că, în lunile mai și iunie ale fiecărui an, avem datoria de conștiință de a evoca experiențele tragice trăite de locuitorii evrei ai municipiului Oradea, care au fost eliminați din viața acestui oraș. 

În  memoria lor, care va rămâne nestinsă, se cuvine să reflectăm asupra faptului că așa ceva nu va mai trebui să se repete niciunde și niciodată.

Antonio FAUR